Oamenii au cate un proiect

Posted by LoRE on 13 May 2012

Oamenii au cate un proiect: care este serviciul perfect, cum va arata nevasta lor perfecta, ce priveliste vor vedea din casa lor perfecta, ce orase ale lumii vor vedea in vacantele lor perfecte.

Oamenii nu te iubesc pe tine, ci iubesc proiectul din capul lor. Daca esti suficient de inteligenta sau bine educata de mama ta sau daca esti suficient de comuna sa corespunzi imaginii plantate in psihicul sexului opus de catre cultura in care traim, good for you.

Daca ai dorinta irezistibila de a fi diferita, atunci poti sa te astepti ca imaginea ta sa nu corespunda niciunui proiect de viata si sa nu fii de folos nimanui.

Dragostea aia dezinteresata, care te accepta exact asa cum esti, exista doar in carti si filme. Probabil ca nici scriitorii si scenaristii aia nu au gasit-o in realitate si au fost nevoiti sa o inventeze, sa o creeze intr-o poveste.

Dragostea inseamna sa nu fii blocat in proiectul tau si sa il iubesti pe celalalt pentru ce este el. Dragostea inseamna sa iti schimbi planurile, pentru ca sunt vechi si nefolositoare cand celalalt nu se afla in ele.

Iadul de pe pamant are un sfarsit

Posted by LoRE on 13 May 2012

Probabil ca Sisif facuse niste lucruri ingrozitoare in timpul vietii, caci odata ajuns in iad, el a trebuit sa plateasca pentru pacatele lui carand o piatra uriasa pana in varful unui munte. Ajuns acolo, piatra se rostogolea inapoi si Sisif o lua de la capat, la infinit.

Cu totii facem alegeri gresite de-a lungul vietii si, la un moment dat, suportam consecintele. In plus, trebuie sa ii suportam si pe justitiarii din jur care spun: “Ce te tot plangi? Ai facut o alegere, acum trebuie sa platesti.”

Tu stii ca, in acel moment, ai facut tot ce ai putut mai bine. Nu aveai alta varianta. Asa ca ii intrebi pe judecatorii de azi: cat timp trebuie sa mai sufar? Cat de mare sau cat de intensa trebuie sa fie suferinta, pentru a primi izbavire? De cate ori se va mai rostogoli bolovanul inapoi la vale?

Vestea buna este asta: pe pamant, orice suferinta are un sfarsit. Iadul nu este vesnic, fiindca este aici pe pamant, unde totul se termina odata cu ultima respiratie.

 

 

Lasa totul in urma

Posted by LoRE on 21 April 2012

E dificil uneori sa vezi cum oamenii cu care ai stat impreuna pentru o vreme si cu care ai crezut ca esti prieten isi urmeaza drumul lor, dar separat de tine. Bineinteles, si viata ta isi umreaza cursul, alaturi de alti oameni cu care crezi acum ca esti prieten.

E greu sa lasi in urma serile confortabile in care iti deschideai sufletul sau orele petrecute in jurul mesei, glumind si razand.

E dificil, dar necesar. Pentru ca, daca anumiti oameni nu mai fac parte din viata ta, inseamna ca te-au ranit mai mult decat ai putut duce. Inseamna ca ti-au daramat sperante fara de care nu credeai ca mai poti trai. Poate ca nu au facut-o intentionat, ci atat au stiut ei, atat au putut sa iti ofere. Poate ca tu nu i-ai inteles si ai asteptat prea mult de la ei.

Insa, pentru a putea merge inainte, trebuie sa lasi totul in urma. Trebuie sa uiti, sa renunti si sa nu iti mai fie dor.

Si, ca sa reusesti asta, trebuie sa te uiti la oamenii care au ramas, totusi, alaturi de tine, care nu te-au facut sa suferi – cel putin nu cu intentie – sau care au plecat si apoi s-au intors. Oamenii care tin la tine si nu te parasesc. Oameni pe care nu ai putea sa ii faci sa sufere – cel putin nu cu intentie – sau la care te intorci mereu, pe care nu ai putea sa ii parasesti.

Oriunde te-ai uita, in urma sau inainte, oamenii astia sunt alaturi de tine.

Hagia Sofia

Posted by LoRE on 20 April 2012

Singurul obiectiv turistic pe care am apucat sa il vad in aceasta excursie a fost Hagia Sofia, o biserica prin care au trecut trei religii: cea ortodoxa, cea romano catolica si apoi cea musulmana.

Ca sa poti intra in moschee, trebuie sa te descalti si sa iti iei pantofii cu tine intr-o punga. Desi citisem ca in moschei femeile trebuie sa isi acopere parul, aici nu ni s-a cerut asa ceva, probabil fiindca functioneaza ca un muzeu.

Am reusit sa inregistram cantecul trist si repetitiv al muezinului in minaret. Partea ciudata era ca, desi vedeai moschei la tot pasul, erau si niste difuzoare sus, pe blocuri, unde puteai auzi chemarea la rugaciune.

Sunt sigura ca o sa revin in Istanbul, sunt mult prea multe minunatii de vazut acolo!

Orasul rufelor in public

Posted by LoRE on 20 April 2012

Daca as locui in Istanbul, blogul meu ar avea un mare succes. Pentru ca, la tot pasul, vezi ferestre si balcoane la care atarna rufe puse la uscat.

Dimineata la Dunkin Donuts

Posted by LoRE on 20 April 2012

In Istanbul, ca in orice alt oras european, sunt magazine, restaurante si cafenele apartinand unor lanturi internationale. Daca vrei sa fii sigur ce mananci sau ce bei, te poti duce acolo. Dar unde mai e hazul? Mancarurile traditionale turcesti sunt foarte gustoase si au un miros innebunitor, mai ales cand esti flamand dupa atata munca.

Totusi, cateva momente intr-un loc familiar au si ele frumusetea lor.

Sofer in Istanbul

Posted by LoRE on 19 April 2012

Sa conduci o masina in Istanbul e un fel de sport extrem. Singura regula care se respecta in cea mai mare parte a cazurilor este culoarea rosie a semaforului. Desi, daca nu vine nimeni, poti sa treci si pe rosu.

Prioritate are cel care se baga primul, pietonii nu respecta culoarea rosie de la semafor si se arunca in fata masinilor sau fug sa isi salveze viata, fiindca niciun sofer nu incetineste cand vede oameni pe strada.

Pe stradutele cele inguste, treci la 3 cm de masinile parcate pe margine, fara sa le zgarii. Sunt strazi inclinate la 30-45 de grade, pe unde eu cu siguranta n-as fi putut urca.

Iar ca sa strabati orasul dintr-un capat in celalalt, ai nevoie de doua-trei ore, cu toate ca exista autostrazi si sensuri unice.

Este un furnicar de oameni, masini, carucioare, tarabe, mese si scaune, magazine cu pancarde stradale, claxoane, tipete, sirene. Un fel de Romania la puterea a zecea.

Tavuk göğsü

Posted by LoRE on 19 April 2012

Cand sunt intr-o tara straina, ma straduiesc sa mananc acele preparate specifice locului, pe care nu le-as gasi la noi acasa sau in alta parte a lumii*.

Asa am ajuns sa mananc Tavuk göğsü (in traducere “piept de pui”), un desert care seamana la gust cu grisul in lapte sau cu ceva ce facea bunica-mea in Constanta. “lapte de pasare”.

*Chestia asta implica si riscul sa dai banii pe ceva necomestibil, cu un gust ciudat sau, mai rau, sa te strici la stomac. De aceea, colegul meu Ciprian este conservator si nu se arunca la mancaruri necunoscute. Uneori are si el dreptate… :D dar nu in ceea ce priveste laptele asta de pasare!

Magazinele din Istanbul (II)

Posted by LoRE on 19 April 2012

Ai zice ca Turcia e tara semintelor. Peste tot vezi vase si pungi cu diverse sortimente de seminte, unele de care n-ai auzit in viata ta.

Magazinul acesta era foarte aproape de hotelul nostru si, tot trecand pe langa el, a devenit magazinul meu preferat.

Orasul caselor inghesuite

Posted by LoRE on 18 April 2012

Istanbul este un oras boem, sclipitor si haotic. Fiindca are multi locuitori, nu se pierde niciun pic de loc. Casele sunt lipite una de alta si se inalta colorate, cu varul scorojit, pe dealurile orasului. Neoficial, se crede ca in Istanbul locuiesc 20.000 de oameni.