Teoria balantei din psihologia sociala (Fritz Heider) spune ca orice relatie dintre doi indivizi tinde catre echilibru. Daca cei doi au atitudini discrepante, unul dintre cei doi trebuie sa se schimbe, pentru a pastra relatia. De exemplu, un fumator inrait nu va putea fi prieten cu un militant antitutun. Fie se lasa primul de tigari, fie cel de-al doilea devine mai tolerant si ii accepta celui dintai obiceiurile. Un xenofob nu se va imprieteni cu un tigan, cu un pocait sau cu un homosexual decat daca se schimba, daca trece prin teama lui de ceea ce este diferit si ajunge la o intelegere mai inalta a lucrurilor.
O alta abordare a echilibrului intr-o relatie este cea auzita de la Adrian Nuta la Masterul de psihoterapie. O persoana careia ii este sete si isi da seama de asta cauta apa. Pentru a o obtine, trebuie sa stie unde se gaseste apa si sa aiba resurse pe care sa le dea in schimbul apei. Sa stie cam cat costa o sticla de apa, ca sa nu dea nici mai mult, nici prea putin pentru ea.
Cui ii este sete de iubire, trebuie sa isi dea mai intai seama ca asta este problema lui, apoi sa inceapa sa caute oameni capabili sa ii satisfaca aceasta nevoie. Intr-o relatie de iubire, nu trebuie sa oferi mai mult decat primesti in schimb, caci asta iti va epuiza resursele, te va face sa te simti fie nedreptatit/ frustrat, fie martir/ victima. Nu e bine nici sa primesti mai mult decat poti oferi, pentru ca acumulezi “datorii” pe care nu ai cum sa le platesti.
Si ma intorc la psihologia sociala. Principiul reciprocitatii (Robert Cialdini) spune ca ar trebui sa raspundem in mod asemanator gestului altei persoane. Regula asta se afla la baza schimburilor sociale si a diviziunii muncii. Cel care initiaza relatia il investeste pe celalalt cu incredere, ca urmare acesta se va simti obligat sa isi onoreze partea sa de intelegere. Bazandu-se pe acest sentiment de obligatie, unii incearca sa initieze schimburi neoneste: iti ofera un cadou lipsit de valoare (un tester, un pix, un tricou) pentru a-ti castiga simpatia, adeziunea si, in viitorul apropiat, timpul, banii sau votul.
Cele trei teorii adunate de mine in entry-ul asta nu se exclud reciproc. Cineva trebuie sa isi ia inima in dinti si sa initeze relatia, iar celalalt sa raspunda pozitiv la aceasta initiativa, pentru ca apoi sa ajunga la un consens pentru a face relatia sa mearga. Daca dai prea multa afectiune cuiva care nu iti raspunde la fel, ajungi obosit, demotivat, insetat dupa iubire si cu o imagine de sine sifonata. Daca primesti prea mult, mai mult decat esti tu dispus sa dai inapoi, te vei trezi sufocat ca intr-o inchisoare, cu un sentiment datoriei imposibil de indeplinit si cu o mare nevoie de a o lua la goana cat mai departe. Iar daca te incapatanezi si nu accepti sa te schimbi dupa celalalt, atunci relatia cu el nu are nici o sansa.
Teoria echilibrului este interesanta si corecta… in teorie. Insa sunt tentata, din proprie experienta, sa spun ca relatiile mele care au durat cel mai mult si unde am fost cel mai rasfatata si ocrotita au fost cele in care eu nu eram prea indragostita, iar el era foarte indragostit. Sau cu alte cuvinte, cum zicea un personaj dintr-o comedie romantica, “Intr-o relatie detine puterea cel care iubeste mai putin.” Sigur ca pana la urma intervine ceea ce spui tu, sentimentul insuportabil ca ai o datorie la celalalt, insa tot din experienta am ajuns la concluzia ca e mai bine sa te simti vinovat ca dai prea putin, decat frustrat ca dai prea mult. Pe legea mea!
Adevărat. Însă o relație între doi oameni înseamnă mult mai mult și este guvernată de multe alte legi. Eu nu mă îndrăgostesc de tine doar pentru că am nevoie de iubire. Există un alt motiv, mai profund decât nevoia de iubire. Calitatea de Om înseamnă mult mai mult, poate mai mult decât vom ști vreodată. Ar trebui să continui expunerea, dar nu pot. Nu știu de ce. În orice caz, cele 3 teorii nu sunt decât jucării pentru cei care privesc din afară și încearcă să măsoare iubirea dintre doi oameni. Relația dintre doi indivizi tinde spre echilibru, întradevăr, dar nu este doar o relație în plan, ci și în spațiu… Cu alte cuvinte există încă cel puțin o dimensiune care trebuie luată în considerare.
În fine, efortul este apreciat, fără doar și poate.
Numai bine.
Multumesc pentru comentariu. Da, o relatie de iubire e mult mai complexa si nu are cum sa fie descrisa intr-un blog entry.