In serialul FlashForward, intreaga omenire isi pierde cunostinta si traieste, pentru doua minute si 17 secunde, in viitor. Pe langa faptul ca sunt acolo, in situatii complet noi si in relatii pe care nu si le-au putut imagina, oamenii chiar simt intens emotiile. Una dintre cele mai interesante secvente din film este cea in care el, detectiv, nu vede nimic in viitor si alfa ca va muri peste cinci luni; ea, logodnica lui, vede ziua nuntii lor pe o plaja insorita. Cele doua viziuni sunt diferite si se exclud reciproc, asa ca ea ii propune sa creada in varianta fericita. “Eu aleg speranta”, spune ea. Intreg serialul se bazeaza pe aceasta ambivalenta: unii oameni vor ca viitorul sa se indeplineasca, altii vor sa il schimbe si sa evite catastrofele. Unii renunta la lupta, iar altii spera, spunand ca viitorul nu este inca scris.
Vazand filmul asta, mi-a trecut prin cap ca am pierdut cateva lucruri in viata fiindca eu sau cei importanti pentru mine nu am trait in prezent, ci pentru a construi un viitor posibil, dar la care nu am avut nici o certitudine ca vom ajunge. Ce sens a avut sa imi petrec adolescenta citind si invatand, in speranta unui viitor profesional stralucit? Oricum, in ultimii 15 ani, lucrurile s-au schimbat radical. Ce sens a avut sa nu traiesc eu o relatie autentica de iubire, din teama ca peste 10 sau 20 de ani ea se va destrama si voi suferi? Oricum, in timp, oamenii se plictisesc unul de celalalt si relatiile se schimba. Iar lucrurile nespuse si netraite raman ca niste goluri pe care nici un viitor nu le poate umple.
Eu nu am nici o certitudine ca voi mai fi aici peste 20 de ani sau peste 6 luni. Poate ca viata mea se va termina intr-una din zilele astea. Lucrurile sunt destul de nesigure pe lume si, din momentul in care am inteles precaritatea existentei mele, ma straduiesc sa traiesc in prezent. Ma folosesc de trecut ca de o carte de istorie si invat din greseli. Viitorul este ceva nedefinit pe care il creez “aici si acum“. Ma concentrez mai mult pe actul creatiei decat pe finalitate. Si cred in varianta frumoasa a povestii mele de viata. Eu aleg speranta, care ma ajuta in clipa asta prezenta sa zambesc, sa gandesc si sa iubesc.
Aici se potriveste un citat celebru: “In ziua fericirii, fii fericit, si in ziua nenorocirii, gandeste-te ca Dumnezeu a facut si pe una, si pe cealalta, pentru ca omul sa nu mai poata sti nimic din ce va fi dupa el” (Vechiul Testament, Eclesiastul, cap. 7, versetul 14).
Foarte tare articol! Conceptul “Living one day at a time” îşi are întotdeauna înălţimile sale, oricâte sute de ani (fericiţi au ba) ne aşteaptă… sau nu! Şi de ales… aleg şi eu Speranţa! Sub orice formă.
Ei, asa da! Vezi ce putin trebuie ca sa fiu eu fericita?! Merci de comentariu!