Vroiam sa scriu si eu azi un entry orginal dar, cand am dat search pe google, am descoperit ca subiectul e discutat, filmat si transmis la o televiziune importanta. Asa se intampla cu mai toate ideile in ziua de azi, iar oamenilor care nu-s geniali nu le ramane decat sa repete ce au zis altii, sa citeze sursa si, eventual, sa adauge o nota personala informatiei.
Am tot scris despre retelele sociale, probabil pentru ca sunt un utilizator consecvent si dependent, pe de o parte, si pentru ca observ potentialul lor urias in promovarea unor produse si idei. Nu mai este suficient sa ai un site sau un blog. Daca nu existi pe Facebook sau Twitter sau daca n-ai un rss feed, oamenii uita de tine. Reversul medaliei: cand intri zilnic in viata unui om cu stiri, linkuri, ganduri si imagini, direct de pe pagina lui de start, se va crea o iluzie a apropierii intre oameni care nu se cunosc unii pe altii in lumea fizica. Acelasi lucru se intampla, de fapt, si pe messenger. Sunt oameni cu care nu am vorbit de ani de zile insa, fiindca ii vad mereu online, e ca si cum ar face parte din viata mea.
Sa luam, de exemplu, personalitatile care au cont pe twitter. Barak Obama are 2.669.819 de followers, iar Arnold Schwarzenegger 1.407.351. Imi vine greu sa cred ca isi administreaza ei insisi conturile si ca, inainte de un discurs in Congres, baga un update mic pe twitter. Oricum, ideea este ca milioanele de oameni care ii urmaresc se familiarizeaza cu numele si actiunile lor si, in felul acesta, le cresc sansele de a fi realesi.
Si inca un exemplu, care chiar ma intereseaza. Sunt tot felul de discutii pe net despre Stargate Universe: ba ca are buget redus, ba ca actorii sunt complet necunoscuti, ba ca nu se intampla nimic si e plictisitor, ba, dimpotriva, ca e un serial profund cu multe implicatii psihologice. Ce vreau eu sa spun este ca acest serial are o foarte buna promovare online: pe pagina oficiala, pe alte site-uri gen GateWorld, dar mai ales pe twitter! Cei interesati pot gasi adresele actorilor, producatorilor si ale site-urilor oficiale pe Stargate Twitter Superfeed. Bun. Iata trei exemple: David Hewlett are peste 19.700 de followers, David Blue – 16358, iar Amanda Tapping si-a facut cont pe twitter acum o luna si are deja peste 7000 de followers. Oamenii comenteaza, se implica emotional in viata actorilor si dau retweet la diferitele informatii publicate de acestia. Bineinteles ca nu primesc raspuns de la staruri, insa au senzatia de apropiere. Serialul n-are decat de castigat de pe urma acestei iluzii.
Eu nu zic ca nu exista o multime de beneficii ale retelelor sociale. Problema este ca, daca petreci prea putin timp in compania oamenilor in carne si oase, incepi sa te obisnuiesti cu stilul asta autist si nici macar nu mai simti nevoia sa iesi din iluzie.
Un fel de apropiere chiar exista, in virtual. As zice ca iluzia cea mai mare,mai mult decit aceea a apropierii, este iluzia sensului. Orice participant la viata virtuala (blog, facebook, tweeter) are impresia ca inseamna ceva pentru ceilalti. De fapt, fiecare vrea sa insemne ceva pentru celalalt, in timp ce nimanui nu-i pasa de celalalt. De aici iluzia ca insemnam ceva, in mediul virtual. Dar poat o sa dezvolt asta pe propriul meu blog, pt ca si eu sint unul dintre aia care cred ca inseamna ceva pt altii doar pt are blog
A, pai nu-s de acord cu tine! Pentru mine, prietenii astia virtuali chiar inseamna ceva! Altfel nu le-as mai citi blogurile si nu as mai vorbi cu ei pe messenger. Sigur ca ar avea mai mult sens daca ne-am putea intalni in lumea reala dar, de cele mai multe ori, datorita timpului sau distantelor, acest lucru e limitat sau imposibil.
Noi doi, de exemplu, ne-am cunoscut in mediul virtual si am facut o multime de lucruri pline de sens, folosindu-ne de internet ca mijloc de comunicare sau intalnindu-ne in lumea reala: am purtat conversatii interesante pe mess, am inregistrat emisiuni la radio, am mancat, ne-am uitat la un film, etc.
Ideea e ca mediul virtual poate fi o anticamera a lumii reale sau poate sa iti acapareze intreaga viata si atunci nu mai e chiar asa sanatos.
hahaha! superb!
“Noi doi, de exemplu, … am facut o multime de lucruri pline de sens… : … am mancat,”
“…nu mai e asa sanatos” – sorry, dar ceva nu-mi suna bine. asa cum o percep eu, existenta in virtual are virtutile ei. e mai mult o atingere a mintilor decit a fiintelor.
ce inseamna “acapareze intreaga viata”, de fapt? de unde vine? e clar ca nu poti minca in virtual, nu poti respira aer curat, nu poti face sex cu alta persoana si nici nu poti explora direct, cu propriile simturi, lumea. dar poti mult mai usor explora idei.
vrem sau nu sa concedem, virtualul devine o parte din viata.
sigur, exista viata in afara virtualului, dar… e incompleta. ~grin~
Hehe, Bursucule, poti sa faci misto cat vrei, a manca e o activitate plina de sens pentru mine. Ia pune mana si citeste entry-ul despre masa din bucatarie!
Mie mi se pare ca, in lumea virtuala, nu se ating doar ideile, ci toate lucrurile care pot fi comunicate prin cuvinte, imagini si sunete. Iti dai seama ca n-o sa scriu niciodata impotriva lumii virtuale, insa trec acum printr-o perioada in care am mult de lucru pe calculator si deadline-uri presante. De aceea, echilibrul dintre real si virtual este evident perturbat. Simt cum, pe zi ce trece, am din ce in ce mai putina nevoie sa vorbesc cu oamenii in lumea reala.
Cred ca, dupa ce-mi voi termina teza de doctorat (daca o voi termina), o sa depasesc aceasta faza.
E foarte tare S.G. Universe. Mie imi place la nebunie.