Ieri am fost la masa cu colegii si, la un moment dat, discutia a alunecat catre planurile pe termen lung versus concentrarea pe prezent. Mihaela a zis atunci despre mine ca as fi dintre aia cu “traieste clipa”. A sunat ca si cum as fi unul dintre indivizii aia superficiali care traiesc viata la maxim, se distreaza si nu ii pasa de ce se va intampla cu el peste 20, 30 sau 50 de ani.
De fapt, eu chiar traiesc clipa, dar nu in felul ala. Eu sunt concentrata pe prezent pentru ca nu am alta solutie: sunt atat de coplesita de lucrurile care trebuie facute azi, daca se poate chiar ieri, incat nu am timp si energie sa imi mai pese ce-o sa fie peste 30 de ani. Nu e prima data cand ma simt atat de obosita. Ma uitam in seara asta la entry-uri mai vechi de pe blog, in care enumeram miliardele de nimicuri care ma aduc in stadiul sa nu-mi mai doresc altceva decat dispar undeva si sa dooooooorm.
Azi, in timp ce mergeam pe strada, mi-am dat seama ca mi-am pierdut speranta ca va fi, candva, mai bine. Numarul de nimicuri zilnice nu se va micsora, iar problemele nu vor deveni mai usor de rezolvat. Satisfactiile nu vor creste, iar oamenii pe care ma pot baza nu se vor inmulti. Nu vreau sa ma gandesc la viitor, pentru ca nu vad nimic luminos acolo. Ma concentrez asupra prezentului si merg cu pasi mici.
Si ma gandesc ca viata asta e doar o chestiune de timp: cat timp mai am pana mi se termina resursele. Probabil ca, dupa aceea, ma voi putea odihni.
draga mea, am mancat painea asta vreo 15 ani si stiu exact ce gust are. eu am lasat totul, absolut totul balta la un moment dat si-am luat-o pe alt drum, pe alte meleaguri, cu alte asteptari, cu alte perspective. inainte sa ma oblige falimentul resurselor. dar daca ma uit la tine, cred ca inca n-a venit vremea, mai ai de imbatranit un pic pana sa poti lua o atare decizie….
pana atunci te astept la relaxare in poiana
vorba asta, “traieste-ti clipa”, musteste de sensuri nemeritate. doar animalele isi traiesc clipa, asa cum spune indemnul: doar clipa si nimic altceva, pentru ele nu exista anticipare, nu exista trecut.
fiind ceva mai mult decit animale, sintem nevoiti sa scociorim in memorie (in clipa trecuta) si sa planificam (explorind clipa viitoare).
…chiar cele mai pretins-”ne-traite” momente sint de fapt traite pina-n maduva. pentru mine, astfel de momente erau cele de asteptare; in care nu faceam nimic, doar asteptam ceva (pe cineva, sau pur si simplu sa vina ora). plonjarea in uitarea de sine adusa de munca pare si ea mai aproape de sensul pierderii clipei, dar la o privire mai atenta nu e: aduce, de fapt, la fel de multe senzatii ca discutia cu prietenii la un vin bun, sau ca zbintuiala sub sfere multicolore la club.
…nu sint intotdeauna constientizate, asta-i tot.
la capatul strazii esti tu, lore, cea care decide cit si ce vei face. concluzia mea cea mai recenta e “nu exista decizie buna”. orice tradeoff presupune un regret. cistigi ceva, pierzi ceva. tu ai decis sa le faci pe toate – toate cele care conteaza pentru tine; cred ca ai a lot of fun doing all that. reversul: oboseala cronica.
ai grija. stii la fel de bine ca mine ca oboseala aduce caderi de serotonine.
[ dar si acele caderi sint, de fapt, generatoare de senzatii. (: ]
intr-adevar, dupa aceea ne vom odihni, si vom schimba intre noi ironii, tolaniti in sezlonguri, in Gradini…va fi frumos si va fi liniste, asa cred…