Femeile sunt mai putin fericite decat barbatii, indiferent de nivelul de educatie, status marital, social sau economic, de etnie, tara de provenienta sau daca au sau nu au copii, arata General Social Survey.
Am ajuns la aceasta informatie printr-un material publicat in Adventist Review, revista religioasa care incearca sa raspunda la intrebarea “De ce sunt atat de multe femei nefericite”. Articolul este semnat de Albert Mohler, presedintele Southern Theological Baptist Seminary si pledeaza, in opinia mea, pentru valorile traditionale. Femeile sunt nefericite din cauza feminismului, care a adus cu sine mai mult decat libertate si mii de posibilitati: a adus schimbare, multe femei simtindu-se inconfortabil in urma acestei “revolutii”. Feminismul are legatura cu puterea, nu cu fericirea.
Perspectiva din care este privita fericirea feminina in acest articol mi s-a parut putin limitata. Pe mine, una, nu ma multumeste explicatia “femeile sunt nefericite din cauza feminismului”. Asa ca am cautat sursele pe care le-a citat autorul: articolul lui Mawreen Dowd din The New York Times si pe cel al lui Nancy Gibbs din Time. Primul articol arata ca nivelul de satisfactie si fericire al femeilor este mai scazut pentru ca ele sunt coplestie de mai multe responsabilitati: pe langa serviciu, ele intra in “schimbul doi” cand ajung acasa si incep sa faca mancare, sa aiba grija de copii si gospodarie. Femeile cer foarte mult de la ele insele si asta genereaza stres. Al doilea articol vorbeste despre schimbari in dinamica intregii societati, afirmand ca lucrurile in care femeile si barbatii sunt de acord sunt mult mai numeroase decat se crede. Pentru toti sunt importante munca, sanatatea, banii, familia si copiii. Adaptarea la viata moderna este o provocare pentru toata lumea. De aceea, importanta este cooperarea si negocierea, pentru ca ambele sexe sa isi poata implini asteptarile.
Problema este ca, pentru negociere, e nevoie de doua parti. Si mi se pare ca, in prezent, barbatilor le este mult mai bine ca in trecut: nevestele lor aduc bani in casa, dar au grija si de gospodarie, bucatarie si cresterea copiilor in acelasi timp. Femeile nu-s mai nefericite din cauza feminismului sau a posibilitatilor de alegere, ci din cauza suprasolicitarii, presiunii si sentimentului de vinovatie ca nu le pot face pe toate perfect. Nu cred ca o persoana care se naste cu un anumit potential ar putea fi fericita daca ar ramane needucata, izolata social si dependenta economic.
A, daca o femeie alege sa stea acasa pentru o vreme ca sa aiba grija de copii, bravo ei! Inseamna ca renunta la sine pentru binele acestora. De cealalta parte, nu vad ce beneficiu ar putea avea copiii care se nasc in ziua de azi daca mama lor ar fi ignoranta si limitata.
Mie imi pare rau de un singur lucru. Datorita unor articole scrise de barbati traditionalisti, care au tot interesul ca lucurile sa nu se schimbe, datorita educatiei din familiile traditionaliste, se va ajunge la negocierea si cooperarea de care vorbeam mai sus cand va fi mult prea tarziu pentru mine. Asa ca nu-mi ramane decat sa ma obisnuiesc cu ideea ca da, poate ca nu experimentez fericirea si siguranta din globul de sticla, dar cel putin sunt libera sa fiu ceea ce imi doresc si pot sa fiu.
vezi, de aceea imi place mie de tine, pentru ca esti bine informata si, mai ales, pui punctul pe I. si-mi mai place cum subliniezi lucrurile de mare importanta, pentru ca si omul dezinformat sa ajunga la adevar. este excelent ca o femeie sa detina adevarul, nu? si te asigur eu ca nu e niciodata prea tarziu… nu te poti gandi de unde sare iepurasul… spor-t la toate, ca ai o sumedenie pe cap si-n picioare…
da. ceea ce spui tu e ca femeile sint nefericite din cauza barbatilor.
absolut corect.
Bianca: ca de obicei, esti putin ironica, dar e OK, rezist
“este excelent ca o femeie sa detina adevarul, nu?”. Ar fi excelent ca un om, oricare ar fi el, sa detina adevarul. Cine crede asta, are un orgoliu nemasurat. Eu, una, nu fac altceva decat sa-mi dau cu parerea la mine pe blog. Si este parerea din clipa asta, maine poate aflu informatii noi si mi-o schimb.
Bursucu: ai un talent de a citi dincolo de randurile scrise, esti de groaza!
Pai, da, bravo Bursucu! Intr-adevar “citeste” bine!
Ce mult îmi place să îmi clătesc ochii pe Rufele publicistice
Mi se pare atât de adevărat că trebuie să folosim toate ocaziile pentru a ne educa şi dezvolta cât mai mult, mi se pare atât de ideal, şi realizabil la timpul potrivit ca atunci când apar copii să le dedici mai mult timp lor decât altor activităţi profesionale… Şi da, mă sperie ideea feminismului excesiv dar şi ignoranţa. Punctul pe i cred că trebuie să coincidă cu ECH – i(cu punct) – LIBRU.
Tare-mi place post-ul. Şi ca să o citez pe Bianca TS (e proaspăt citatul, pt că l-am auzit dimineaţă), “eşti profesionistă”, Dr.Lore!
Ha, ha, Ginger draga, bine c-ai zis ca-s profesionista si nu feminista
@ Lore: punct ochit, punct lovit! Bun articol. Cred că ți-ar plăcea să vezi filmul ”Agora”. Hypatia îmi aduce aminte de tine. Sau tu de ea. Pentru unii oameni, și, sper, pentru noi, nefericirea înseamnă să pretinzi că ești altcineva. Din punctul ăsta de vedere, Lore, cred că poți fi fericită.
@ Ginger: ar fi tare fain dacă, atunci când apar copiii, ambii părinți ar dedica mai mult timp lor decât altor activități profesionale. În țara noastră există concediu de paternitate. De ce nu și-ar lua și tatăl un an din cei doi la care are dreptul o familie pentru copil?
Madi: asa e, scindarea asta n-aduce nimic bun. Totusi, fericirea sau multumirea nu depind intotdeauna numai de noi, ci si de oamenii din jur si de conditiile de mediu. Tot ce pot eu face, pentru a nu fi nefericita, este sa ma adaptez cat mai bine la aceasta realitate.
Concediul de paternitate nu e o idee rea! Am invatat la psihoterapie ca bebelusul are nevoie de o “figura de atasament securizanta” – cineva care sa fie permanent aproape si sa ii satisfaca nevoile. Poate sa fie mama sau tatal sau bunicul, important e sa fie aceeasi persoana si sa ii satisfaca nevoile.
Totusi, daca ai ajuns la performanta de a naste un bebelus, ma gandesc si eu ca, poate, e firesc sa-ti doresti sa stai tu insati alaturi de el. Cel putin in primii ani, cei mai importanti din viata lui. Nu cred ca feminismul, independenta, jobul, cariera sau dezvoltarea personala nu pot astepta 2 ani, pana creste copilul! Dupa cum bine zicea Ginger, trebuie echilibru.
P.S. Ma uitam pe articolul “Vreau sa fiu casnica”, scris in 2007
Nu vorbeam serios!
deja avem presedinti de tara femeie, este bine? este rau? femeile se mandresc, barbatii isi accepta infringerea. Un lucru nu imi este clar, care mai sunt rolurile, cine mai este mascul si cine femela? nu as vrea sa fiu acuzat de o gandire traditionalista, femeia nu trebuie sa creasca copii si sa stea la cratita ci sa fie iubita, iar din iubire sa se nasca totul si copii si cratita si spalatul rufelor si primitul florilor si plimbarile in doi…a…am o imagine prea romantica? pai hai sa rezolvam problema asta prima data si apoi mai discutam ce trebuie sau nu sa faca femeia, asta daca va mai fi cineva interesat…
Tocmai asta e ideea. A trecut vremea cand lucrurile era segmentate in victoria femeilor si infrangerea barbatilor. A te adapta la prezent si a te orienta spre viitor presupune negociere si redefinire a rolurilor in cuplu.
Nu doar femeia, ci si barbatul are nevoie sa se simta iubit. Dar a te ascunde in spatele iubirii si al ideii ca “vor trai fericiti pana la adanci batraneti” mi se pare romantic, dar putin cam neancorat in realitate. Iubirea, ca sa dureze, trebuie intretinuta si asta cere negociere.
Asta este ceea ce am inteles eu, dar, din pacate, destul de tarziu. Intre timp, m-am bazat prea mult pe iubire si s-a dovedit ca n-a fost suficienta.
Ah, am uitat: Rilo, te stiu de pe forumul tin.ro, ma bucur ca ai intrat pe blogul meu si iti multumesc pentru comentariu!
a-haaa, deci te-ai tinut tare la negocieri! ((:
Am fost uimit sa gasesc acest articol care are o legatura foarte mare cu ultimul meu articol. Acum inteleg de ce ai avut si o reactie la ceea ce am scris.
Lore, nu te opreste nimeni sa il contrazici pe Albert Mohler, presedintele Southern Theological Baptist Seminary. Dar poate ca pe undeva are dreptate. Feminismul poate avea legatura cu fericirea. Femeia a cautat sa isi extinda rolul, sa isi procure singura acea siguranta pe care i-o oferea barbatul ei inainte. Dar am o singura intrebare pentru tine: care siguranta te face fericita? cea pe care ai dobandit-o singura, sau cea care iti este oferita de sotul tau? fie ca e economica, fizica, afectiva, etc. Nu stiu daca le-ai avut pe amandoua ca sa le poti compara. Oricum, intrebarea e pentru tine. Nu necesita raspuns.
Vezi tu, rolurile nu trebuie “negociate si redefinite”. Ele trebuie redescoperite de pe paginile prafuite ale Scripturii. E adevarat, societatea se schimba, dar rolurile sunt stabilite de Dumnezeu o data pentru totdeauna. Cautand sa afli acel rol, atunci vei fi fericita.
Gabriel, ceea ce am vrut sa spun si in comentariul de pe blogul tau, si repet si aici, este ca, din moment ce privesti lucrurile atat de dogmatic, orice dialog sau schimb de idei este blocat.
In viata de zi cu zi, lucrurile nu stau perfect, ca in carti, si sunt foarte, foarte multe femei casatorite si nefericite care nu au curajul sa-si spuna frustrarile pentru a nu darama acest mit, cum ca doar siguranta adusa de sot iti ofera fericire. Daca fetele ar avea curajul sa spuna ce isi doresc, nu le-ar mai da nimeni nici o sansa la iubire sau si-ar strica linistea in familie.
De aia majoritatea articolelor despre femei si (in)dependenta sunt scrise de barbati
Vedeam mai demult pe yahoo, dar acum nu mai gasesc link-ul, cupluri longevive, da cel mai longeviv cuplu este pe undeva in China altul este pe undeva prin Anglia si poate exemplele mele nu conteaza avand in vedere ca acum 80 sau 50 de ani lucrurile stateau altfel, da asa este, insa eu nu am auzit la cuplurile acestea sau altele care au mai putin ani, de cuvantul negociere.
Iubirea te face vulnerabil, si cu siguranta si persoanele care formeaza aceste cupluri au trecut prin dezamagirea sau durerea de a fi lovit in locul in care ai ramas descoperit insa au mers mai departe…de fapt e singura directie in care poti sa mergi…inainte!
Teoria este buna si daca studiezi mult ajungi sa crezi ca ai solutii insa din pacate fiecare situatie este unica, traim intr-o lume a cauzelor si efectelor fara sa ne pese de context!