Author:

LoRE

Casa imperfecta

Posted by LoRE on 11 March 2010

Ma uitam in seara asta prin casa: zidurile sunt cam strambe, usile scartaie, se vad cablurile de la telefon si televizor, iar in bucatarie, mobila e veche si neincapatoare.

In casa asta am trait momente neplacute, m-am simtit singura sau mi-a fost teama, am fost dezamagita sau epuizata. In acelasi timp, nu exista nici un alt loc in lume in care sa ma fi simtit mai in siguranta, mai linistita, mai libera si mai aproape de centrul fiintei mele.

Si, cand ma gandesc la asta, imi dau seama ca, in aceeasi casa, mobila este luminoasa, tablourile cu femei africane sunt uimitor de frumoase, iar pianul este inconjurat de o atmosfera boema.

Acum nu mai pot sa sper decat ca, intr-o buna zi, asa cum imi place casa mea imperfecta, cu pereti strambi si culori calde, sa invat sa imi placa si viata mea imperfecta, cu ziduri de indiferenta si batai nebunesti de inima.

Entry din seria “Femeie blonda intr-o masina rosie”

Posted by LoRE on 6 March 2010

Episodul 1. Cum m-am ratacit in Cotroceni

Acum doua saptamani, in drum spre casa, observ ca intersectia Splaiul Independentei – Hasdeu este blocata si imi zic: “Ia sa merg eu prin Cotroceni, ca-mi amintesc eu ca, acum sase ani, maxitaxi-ul o lua pe stradute si iesea langa Marriott”. Zis si facut. Intru pe langa Opera Center, trec prin cateva gropi foarte adanci si pline cu apa si ajung langa Ministerul Apararii, sunt nevoita sa intorc si ma trezesc pe niste strazi necunoscute, cu case frumoase de o parte si de alta. Nici tipenie de om. Merg incet, cu 20 km/h, sperand sa ajung intr-o zona populata. Dupa ce trec de cateva intersectii mici, ajung langa o gradinita in fata careia statea un paznic in uniforma. Dau geamul jos, fac fata de blonda nedumerita si il inteb “Cum ies eu din cartierul acesta?”. Dupa ce mi-a aratat ceva de genul faceti dreapta, apoi stanga, apoi strada coteste putin la dreapta, am reusit sa ajung exact de unde am plecat, adica langa Opera Center.
Episodul 2. Cum am ajuns la Parcul Liberatii, in timp ce incercam sa parchez la Universitate

Sambata trecuta mergeam la Corso sa il ascult pe Cornel Darvasan, avand masina plina de fete: Lavinia, Bianca si Tabita. In timp ce conduceam si eram, cat de cat, atenta la semnele de circulatie, participam si la concursul “Cine vorbeste mai mult si mai tare”. In acest context nefericit, am trecut pe langa cateva locuri de parcare largi, in care Jeleul ar fi incaput lejer si m-am trezit ca sunt in mijlocul parcarii de la Universitate si nu prea mai am unde sa las masina. Atunci am oprit, am bagat avariile si le-am rugat pe prietenele mele sa se duca singure la Corso si sa imi pastreze un loc, ca vin si eu repede, dupa ce parchez.

Bun. In linistea adanca de dupa plecarea fetelor, nu imi explic ce s-a intamplat in creierul meu (probabil nimic!), fiindca am ratat intrarea pe strada Doamnei si m-am trezit in pasajul Unirii :D prea tarziu sa ma mai razgandesc. Asa ca am ajuns la Budapesta, am facut dreapta si am ajuns la Parcul Liberatii, aproape de casa mea. M-am gandit, totusi, ca ar fi foarte ciudat sa le dau fetelor mesaj “Stiti, eu am ajuns acasa”, asa ca am intors frumos pe langa Mitropolie, Unirii, Doamnei, Eforie si am gasit loc de parcare chiar langa jobul meu.

Concluzia este ca femeile aeriene, artiste, cu suvite blonde si masini rosii ar trebui sa aiba sofer.

Primavara a inceput bine

Posted by LoRE on 2 March 2010

Sunt treaza de 16 ore si mai am inca doua lucruri foarte importante de facut inainte sa am voie sa dorm, asa ca m-am gandit sa iau o pauza de blog entry. Azi a fost soare afara si am simtit nevoia sa imi cumpar o acadea. La emisiunea in direct, parul meu a aratat exact ca o matura, dar nu mai conteaza asta, pentru ca, dupa aia, am ras ca prostii cu trei colegi, povestind (inchisi in studio) intamplari stupide job-related.

Nu reusesc deloc sa fixez data ultimului examen de la doctorat, dar nici asta nu prea conteaza, fiindca am facut o pasiune subita pentru un individ care nu ma baga absolut deloc in seama. In schimb, citesc cu mare interes o carte despre experienta indragostirii (aspecte teoretice), careia o sa-i dedic un entry intreg cand ma va lovi muza.

Am fost cu Mihaela in Ikea (sa ne uitam cum cumpara oamenii mobila) si am mancat salata si prajitura, apoi ne-am ratacit in parcare si am ajuns intr-o zona intunecata si sinistra, dar nu mai conteaza asta, caci in masina era cald si magic (FM). Ma gandeam ca ar trebui sa plecam amandoua undeva foarte departe, ca sa reusim sa terminam tot ce avem de discutat.

In concluzie, primavara a inceput bine, n-am nici o clipa de ragaz sa ma plictisesc, abia daca mai am timp sa dorm si sa imi adun rufele de pe sarma. Rufele reale, ca pe astea de-aici le las intinse-n public.

Paine prajita zambitoare

Posted by LoRE on 2 March 2010

Visez cu ochii deschisi sa am o bucatarie moderna, cu mobila portocalie si cu tot felul de gadgeturi care sa-mi infrumuseteze diminetile. De exemplu, daca as avea acest prajitor de paine, Smile Cooking Toaster creat de designerul Xu Yan Xiang, m-as trezi mult mai repede si as fi mult mai vesela martea la ora sase.

Asa cred eu acum.

Sursa: Yanko Design

Stiri din orasul imaginar

Posted by LoRE on 1 March 2010

Zgarie-nori, o lume virtuala in care adolescentii fac absolut tot ce le trecea prin cap si roboti inteligenti. O vila simpla si frumoasa, cu ferestre uriase, pe malul unui lac. Un atac terorist, ritualuri de trecere, mass-media sufocante si reprezentanti de relatii publice insistenti.

Nu e vorba despre New York, ci despre Caprica City, orasul aflat pe una dintre cele 12 colonii din serialul Battlestar Galactica. Fata de original, care m-a tinut cu sufletul la gura in primele serii, Caprica este slabut. La un moment dat, chiar, m-am intrebat daca nu cumva ma uit la Matrix si la un Neo feminin care are abilitatea de a rescrie codurile.

Chiar si asa, filmul e dragut, personajele simpatice si lumea virtuala – un fel de Second Life in care, daca esti ucis, nu te mai poti intoarce – este OK. Fiinte care au constiinta, cu toate ca sunt doar programe si nu pot exista in realitatea materiala. Zoe, primul centurion U-87. Copilaria capitanului Bill Adama.

Pe site-ul oficial, exista un videoblog si un ziar din Caprica City, The Caprican, in care poti citi stiri despre evenimentele din film. Am impresia ca, mai nou, scenaristii nu prea mai au ce sa inventeze si se orienteaza spre crearea de comunitati online si comunicare permanenta, intre episoade, cu fanii.

Vrajitoarce cu magnet

Posted by LoRE on 28 February 2010

Femeia cealalta i-a facut farmece ca sa nu te mai iubeasca, sa te urasca si sa o iubeasca pe ea. A platit vrajitoarce sa iti faca rau, a platit bani grei. Asa cum am repetat, acest glob se deschide la miez de noapte. Pe barbatul tau l-a atras o dama cu magnet prin farmece. Magnetizat ti l-a atras pe sfoara, cu vraji!

Pare greu de crezut ca, in 2010, mai exista oameni care se duc la vrajitoare sa li se faca descantece si vraji de dragoste. Oameni care dau mii de euro ca sa li se intoarca iubitul, sa le mearga afacerea sau sa se vindece de epilepsie. Mai mult chiar, se pare ca vrajitoarele s-au adaptat la progresul societatii si pot fi gasite acum pe mobil, bloguri si hi5.

Am urmarit azi un reportaj foarte interesant in emisiunea “Romania, te iubesc” la ProTV: Ancheta minutioasa in lumea asa-ziselor vrajitoare! si m-am amuzat, pe de o parte, de cate “vrajeli” aveau doamnele alea de etnie rroma. M-am si mirat la gandul ca o persoana normala la cap ar putea accepta sa fie ucise gainile sau sa bea zapada topita si apoi sa astepte ca sa-i fie rezolvata problema.

Psihologul Eugen Hriscu, intervievat in materialul de mai sus, spunea ca vrajitoarele ofera clientilor exact ceea ce vor ei sa auda – un diagnostic (s-au facut vraji) – si ofera solutii rapide (fa asta si asta, da-mi mie niste bani si lucrurile se vor rezolva). Asta e o dovada de imaturitate – sa doresti sa primesti rezolvarile de-a gata ca sa nu fii nevoit sa lucrezi cu tine insuti. De fapt, mi-am dat seama acum cativa ani cat poate fi de greu sa fii in contact cu realitatea si sa vezi aspectele ei neplacute. E foarte dureros sa accepti, de exemplu, ca cineva nu te mai iubeste, sau ca nu esti facut pentru o anumita meserie, sau ca trebuie sa iei medicamente tot restul vietii. E mai simplu sa mergi la vrajitoare sa-ti dea in carti sau sa urle la luna sau sa arunce cu pietre-n balta, iar tu sa astepti linistit ca problemele sa se rezolve de la sine.

Ce-i de facut, insa, cand vin clientii la terapie si se asteapta la solutii rapide si miraculoase? Un psihoterapeut nu este o vrajitoare si nu le ofera sfaturi pe tava, iar oamenii pleaca dezamagiti. Sa reusesti sa intelegi o mica parte din ceea ce ti se intampla sau sa reusesti sa stai, cat de cat, pe linia de plutire cand te coplesesc emotiile negative, pentru asta e nevoie de timp. Am facut un calcul: cu cei 3000 de euro (12300 lei) pe care ii dai la vrajitoare, poti face 153 de sedinte de terapie la pretul de 80 lei/ora. Daca ai merge o data pe saptamana la psihoterapeut, analiza personala ar dura aproximativ doi ani si noua luni.

Hmmm, cam mult. Mai rapid e cu ghiocul si gaina.

Foto: scandigital.com

Sunt femeile nefericite?

Posted by LoRE on 27 February 2010

In urma cu trei saptamani, eram foarte revoltata de perspectiva limitata din care erau interpretate niste articole privind fericirea femeilor intr-un text din Adventist Review, scris de Albert Mohler, presedintele Southern Theological Baptist Seminary. In entry-ul meu, am scris despre schimbarile din societate, care afecteaza ambele sexe si rolurile lor si despre faptul ca barbatii traditionalisti au interesul ca lucrurile sa ramana exact asa cum au fost dintotdeauna.

In seara asta am fost foarte, foarte incantata sa descopar (tot in Adventist Review) un articol scris de Olive J. Hemmings, profesor de religie la Washington Adventist University. Este o replica geniala la articolul dogmatic si limitat scris de primul autor. Hemmings studiaza materialul original, scris de Susan Faludi, si concluzioneaza:

“If women have more social responsibility than men, it is because society is yet to keep pace with the tide of history.  In an age where we now know that women have brains as well as brawns, that they are created in the divine image, no less than men, we still continue to send subliminal (and overt) messages of role circumscriptions that leave more social burdens on women and grant more social power to men.  It has eased the stress on men, but it has not made them truly happy, as the suicide rates show”.

“Despite its critics, the women’s movement, like the civil rights movement and other such movements, is part of something infinitely greater than itself.  It is part of the movement of human history and the greater purpose of God upon the earth. When we confine ourselves to historical comfort zones and stereotypical straight jackets, we impede the work of salvation and give birth to a messed up world.  This is what happens when social norms overcome social justice.  We cannot stop the tide of history. Rather, we can seek to discern God’s purpose in each passing decade as we understand more about who we are and what we ought to be, and faithfully act upon that revelation.  The apostle Paul says: “When I was a child, I spoke like a child, I thought like a child, I reasoned like a child; when I became an adult, I put an end to childish ways” (I Cor. 13: 11, NRSV)”.

Citind acest articol, am avut revelatia ca, de fapt, problema mea nu este ca apartin unei religii minoritare, ci ca traiesc in aceasta tara inapoiata numita Romanica, in care oamenilor le este mult prea frica sau lene sa se adapteze si tin cu dintii de trecut.

A, sa raspund la intrebarea din titlu: in America, 75% dintre persoanele care se sinucid sunt barbati. Asta inseamna ca femeile, chiar daca se declara mai nefericite (fiindca au emotii si le manifesta), gasesc mai mult sens si putere in viata.

Autocritica si multumiri

Posted by LoRE on 25 February 2010

Azi mi-am dat seama ca, in realitatea adevarata, sunt mult mai putin simpatica si amuzanta decat in cea virtuala. Este foarte dificil si solicitant sa fii prieten cu mine. Iti trebuie rabdare, nervi tari si abilitati de psihoterapeut. Asta fiindca-s impulsiva, aeriana si, hai sa zic in engleza ca suna mai bine, “drama queen”.

De aceea, le sunt recunoscatoare colegilor si prietenilor care ma suporta zi de zi cu stoicism. Sunteti niste eroi! Va multumesc!

Curatenie de primavara

Posted by LoRE on 21 February 2010

Stiti medalioanele alea cu doua jumatati de inima, pe care cei doi indragostiti le poarta ca simbol al legaturii lor vesnice bla bla bla? Eu n-am avut niciodata asa ceva, din cel putin trei motive: 1. fiindca nu mi-am gasit sufletul-pereche; 2. fiindca nu port medalioane si 3. fiindca, chiar daca as descoperi sufletul-pereche si as purta medalioane, chestia asta mi se pare atat de siropoasa si demna de o domnisoara de pension, incat i-as da sufletului-pereche cu inimioara in cap. As face, totusi, o exceptie pentru stickul USB cu cristale Swarovski din imaginea de mai jos.

Am pe birou, la serviciu, o punga verde cu un citat din serialul “Neveste disperate”, care mi se potriveste la fix: “I’m not crazy, I just have issues!”. Ei bine, azi fiind prima zi din restul vietii mele, am decis sa scap, rand pe rand, de toate aceste chestii nerezolvate la timp, care zdrangane ca niste cutii goale de conserve legate de coada unei pisici. E vorba, de exemplu, despre loialitate fata de oameni care nu mai merita, sentimente de vinovatie pentru intamplari pe care nu le mai pot schimba si regret pentru lucruri pe care nu le mai pot face.

Cu foarte, foarte mult timp in urma, am promis cuiva sa pastrez toata viata o jumatate de cutiuta verde, din plastic ieftin. Ca un fel de jumatate de inimioara siropoasa. Eu mi-am respectat pana acum partea mea din angajament, dar simt ca este momentul sa scap de toate gunoaiele din trecut si sa imi directionez intreaga loialitate si energie spre altceva si altcineva.

In curand va veni primavara si vreau sa am o viata noua, libera si curata.

Citat dintr-o carte pe care n-o mai gasesc

Posted by LoRE on 21 February 2010

Prima Regula a Cosmosului este Separarea Tuturor Lucrurilor.

Dupa cum fiecare stea si planeta e intreaga in ea insasi si nu se alatura altei stele sau planete, tot asa trebuie sa ramana separata pe pamant si singura, chiar in moarte, fiecare fiinta.

Dar, in timp ce planetele sunt senine in starea lor de separare, stiind ca orice ciocnire cu o alta le va distruge si le va preface in pulbere, Fogg observa ca el, alaturi de foarte multi din specia lui, considera separarea ca pe lucrul cel mai trist al existentei sale si spera clipa de clipa sa se ciocneasca de cineva care sa-i alunge din minte aceasta stare. Totusi, ceea ce pricepe el acum este tocmai nebunia unei asemenea ciocniri. Ciocnirea este fatala pentru ca incalca Prima Regula.

Rose Tremain, Restauratia.