Category: Amore

Adevarul de dincolo de traditii

Posted by on 23 June 2010

Aseara am vazut, pentru a 5-a oara, filmul “Mona Lisa Smile” si mi-am dat seama ca ma identific cu personajul interpretat de Julia Roberts (ce surpriza, nu-i asa?). Katherine Watson preda istoria artei la Wellesley College, locul in care fetele de familie buna capatau educatie pentru a deveni sotiile perfecte. Pe langa matematica, fizica si literatura, ele urmau si cursuri de bune maniere si de bucatarie. Miss Watson este o feminista si crede cu toata puterea ca femeile pot sa fie ceea ce vor ele sa fie. Ele nu trebuie neaparat sa devina gospodine, ci pot fi avocate, doctorite sau profesoare.

Katherine Watson este charismatica si originala, cele mai multe studente o iubesc si, chiar daca are un conflict cu Betty (Kirsten Dunst), in final reuseste sa schimbe ceva in bine in viata fetelor. Asta e primul punct in care, cel putin aspirational, ma identific cu personajul. Cel de-al doilea punct in care am gasit similitudini cu miss Watson este intoleranta la imperfectiune, ca sa zic asa :D . Cand descopera ca iubitul ei Bill (Dominic West) a mintit in legatura cu trecutul lui, a fost atat de dezamagita, incat nu a mai putut continua relatia cu un om in care nu mai avea incredere.

Filmul este despre femeile anilor ‘50, traind intr-o societate care se refacea dupa razboi. In acea perioada, femeile care nu se conformau rolurilor de sotie si mama erau criticate; de cele mai multe ori, ele aveau dificultati in a obtine slujbe, in a detine proprietati sau in a obtine credite pe numele lor. Cu toate acestea, aveau acces la educatie, insa cu unicul scop de a transmite mai departe, copiilor, traditiile. Familia era, asadar, valoarea suprema si femeile erau educate sa ascunda sentimentele reale sub un zambet de Mona Lisa. Nu conta daca erau sau nu fericite in rolul de sotie perfecta, care cu o mana calca una dintre camasile sotului, iar cu alta intorcea paginile unei carti de filosofie. Imaginea pe care o vedeau cei din jur, asta era tot ceea ce conta. Cel mai nepoliticos lucru era sa iti speli rufele in public.

“Mona Lisa Smile” este un film despre alegeri. Una dintre fete, desi poate invata la universitatea Yale, vrea sa fie sotie si mama; alta, desi a incheiat o casnicie de succes, este nefericita pentru ca barbatul ei nu o iubeste si alege sa divorteze. Este un film despre sacrificiile pe care o femeie trebuia sa le faca de de dragul traditiilor si din teama ca cei din jur o vor judeca. Dar este si despre curajul de a fi libera si de a-ti urma visurile.

Ciudat cum, 60 de ani mai tarziu, observ uneori aceeasi disperare de a mentine aparentele si aceeasi ignorare a propriilor sentimente pentru un unic beneficiu: acela de a sta la umbra racoroasa a valorii numita “familie fericita”.

——————————————————

Urmariti AICI un fragment interesant din film.

Vedeti AICI una dintre reclamele din prezentarea lui miss Watson despre rolul pentru care s-a nascut femeia. Si AICI o lectie pentru fetitele care viseaza prea mult :D

Cititi in revista Life din februarie 1954 cum sa iti masori nevasta pentru a cumpara o masa de calcat potrivita.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Andre Moreau despre dragoste

Posted by on 16 May 2010

Majoritatea oamenilor cred ca dragostea este ceva in doi, care incepe cu atractia: ma simt atras de celalalt si il iubesc. Dar, in mod fundamental, dragostea reusita incepe in interiorul meu: ma iubesc si sunt plin de iubire, imi place viata, ceea ce creez, ceea ce vad, oamenii pe care ii intalnesc. In aceasta stare de dragoste, daca intalnesc o persoana care ma atrage si care ma iubeste, atunci curentul se formeaza si dragostea, aceeasi dragoste, se traieste in doi, intr-un mod viu si bogat.

Creez mai intai in mine ceea ce-mi place in relatia mea cu celalalt. Incerc sa ma ascult pe mine in fiecare moment al existentei mele, sa ma aud si sa ma inteleg atunci cand vorbesc. Incerc sa ma recunosc si sa ma apreciez. In sfarsit, ma simt responsabil de a ma iubi si aprecia in ceea ce realizez.

Iubirea de sine este o conditie prealabila pentru orice relatie. Daca nu ma iubesc, nu pot sa ma simt capabil sau demn de a fi iubit, nici sa accept dragostea celuilalt. Sunt in dezacord cu persoana care ma iubeste, pentru ca eu nu ma iubesc.

Creez, in sfarsit, pentru celalalt, ceea ce-mi place sa primesc de la el: ascult ce imi spune si ce nu-mi spune prin comportamentul lui nonverbal; aud ceea ce el nu reuseste sa-mi spuna si ceea ce evoca si atinge in mine. Imi place si admir felul sau de a-si crea viata. Intr-o astfel de relatie, ma simt liber sa fac ce-mi place si sa-l las pe celalalt sa faca ceea ce-i place. Daca observ ca nu ne place nimic impreuna, atunci incepem sa reflectam la relatia pe care o avem. Daca avem multe puncte in comun, atunci este formidabil.

Saint Exupery spunea: “A iubi nu inseamna sa ne privim unul pe altul, ci sa privim amandoi in aceeasi directie”. Eu cred ca mai curand “A iubi inseamna sa ne privim mai intai unul pe celalalt, pentru a privi apoi amandoi in aceeasi directie”.

Fragmente din cartea lui  Andre Moreau, “Psihoterapie. Metode si tehnici“, Editura Trei, 2007. Stiu ca nu-i frumos sa copiezi citate pe blog, dar textul asta mi-a placut atat de mult si este atat de complet, incat am vrut sa il impartasesc intregii lumi virtuale.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Invataturile iubirii

Posted by on 12 April 2010

Ce stiu eu despre iubire? M-am indragostit prima data la 4 ani si ultima data… hmmm… nu demult! Totusi, n-am avut niciodata sansa unei relatii sanatoase, care sa ma faca sa cresc. Am avut intotdeauna parte de o neimplinire, o nepotrivire, o impotrivire, o despartire.

Considerand, asadar, ca am foarte multe de invatat, am mers la toate cursurile de terapii de cuplu ale lui Adrian Nuta. Am discutat despre frontierele eului, despre schimburile oneste din relatii, despre mituri si greseli in dragoste, despre criteriile alegerii partenerului, despre angajament si despre faptul ca, of, indragostirea dureaza numai doi ani. Dupa care trebuie sa muncesti si sa construiesti o relatie de iubire.

Acum, daca nu ati avut sansa de a urma un master de psihoterapie, inca nu e totul pierdut. Puteti primi aceste informatii dintr-o serie de audiobook-uri numita “Invataturile iubirii”, lansata la finalul anului trecut de catre firma ID Learning. Eu am aflat despre acest proiect de pe pagina de Facebook, asta ca sa experimentez pe pielea mea eficienta marketingului prin retele sociale. Am comandat CD-ul prin SMS si am primit, peste doua zile, pachetul multasteptat.

CD-ul a fost realizat dupa cartea lui Adrian Nuta, “Psihologia cuplului” (Editura SPER). O carte scrisa frumos, cu spontaneitate si umor. CD-ul are avantajul oricarui audiobook: il poti asculta in masina si nu iti strici ochii citind. Bonus, vocea lui Mihai Dobrovolschi – putin aspra, asa cum trebuie sa fie vocea unui barbat. Dincolo de faptul ca citeste cu intonatie invataturile iubirii, Dobrovolschi stie sa spuna exact ce isi doreste o femeie sa auda. Cititi, de exemplu, aici despre femeia naturala.

Din cate am inteles, textul pentru urmatoarele cinci volume a fost adaptat de autor sa “sune” mai bine. Sunt idei interesante si informatii pe care, daca le detii, poti intelege ce ti se intampla si, mai ales, de ce si poti alege in cunostinta de cauza pasii urmatori in relatie.

Cred ca a citi/asculta aceasta carte este cel mai bun tratament impotriva miturilor despre iubire plantate in creierele noastre de fabulatiile unor scriitori nevrotici si de desenele animate de la Disney.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Romeo si Julieta

Posted by on 9 April 2010

Sau despre cum am avut, din nou, asteptari prea mari si am fost dezamagita.

Saptamana asta mi-am zis ca, daca tot nu apuc sa merg pe Broadway la un musical adevarat, cel putin sa le vad pe cele de la noi. Asa ca am luat bilete la Teatrul de Opereta Ion Dacian la “Romeo si Julieta”,  piesa compusa de Gerard Presgurvic si pusa in scena prima data in Franta, in anul 2001. M-am documentat citind un articol foarte bun pe site-ul Metropotam si am vazut cateva clipuri pe youtube cu spectacolele francezilor. Cea mai buna interpretare de pe Internet mi s-a parut cea a Céciliei Cara si a lui Damien Sargue (artisti care arata, amandoi, foarte, foarte bine). Ii puteti vedea mai jos, in piesele On dis dans la rue, Les rois du monde, Aimer si Sans elle.

Totusi, cea mai frumoasa, emotionanta, minunata si impresionanta melodie mi s-a parut aria doicii (And Now She Is In Love – Et Voila Qu’elle Aime). O puteti asculta AICI in limba engleza, in interpretarea lui Jane McDonald. In Anglia, piesa a fost pusa in scena in anul 2002 la Piccadilly, dar nu a avut succes.

Spectacolul de la Bucuresti a fost regizat de Miklos Gabor Kerenyi si, pentru ca avut o scena mica, decorurile erau schimbate, interesant, chiar in timp ce actorii cantau, lucru pe care eu nu l-am mai vazut pana azi. Luminile au fost foarte frumoase iar costumele create de Rita Velich au fost SENZATIONALE! Mi-au placut cel mai mult rochia rosie a lui lady Capulet, combinatie de material mat cu sclipitor si cea alba a Julietei de la final, cu broderie si maneci largi.

De ce am fost, totusi, dezamagita? Pentru ca sunetul a fost foooooarte prost! La inceput se auzea orchestra prea tare, apoi s-au auzit vocile de pe scena prea tare, iar corul si instrumentele prea incet. Nu trebuia sa fii critic muzical sa iti dai seama ca Romeo era sub ton si ca Julietei ii scapa vocea. Uneori se auzea enervat de fals! Si, la inceputul actului doi, nu am inteles nimic din prima melodie, pentru ca, in loc sa cante, oamenii aia strigau.

Singurul care mi-a placut si m-a lasat cu gura cascata a fost Ernest Fazekas in rolul Tybalt. A cantat foarte curat, cu sensibilitate si a avut niste inflexiuni ale vocii pe care le-am simtit drept in stomac, daca intelegeti ce vreau sa zic.

Parerea mea este ca noi, romanii, nu suntem pregatiti in momentul asta sa avem teatru muzical. Nu exista o scoala adevarata de muzica in care oamenii cu voci bune sa invete sa cante, sa danseze si sa joace teatru in acelasi timp. Intr-o piesa ca Romeo si Julieta nu prea aveau ce cauta voci mari, impostate, de Opera si nici voci slabute, fara personalitate. In fine, vad ca azi sunt mai carcotasa, asa ca ma straduiesc sa inchei optimist: atmosfera a fost foarte frumoasa, e SUPER ca putem merge la Opereta la piese de teatru muzical, incepem sa intram si noi in randul lumii destupate la cap, abia astept urmatorul spectacol, oricum ar fi el.

Mai jos, asa cum am promis, patru melodii din spectacolul frantuzesc.


Foto: Metropotam.ro

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Pisi™

Posted by on 8 April 2010

In ultimele trei luni, am tot spus pe la munca (spre amuzamentul unora si spre enervarea altora) ca vreau sa fiu Pisi. Colegul meu Vali mi-a scris numele, asta iarna, pe masina Jeleu, apoi a inventat si un echivalent masculin, Leo.

Ce inseamna, in viziunea mea, Pisi™?

In doua cuvinte, Pisi™ presupune manifestarea feminitatii. Adica fragilitatea, emotiile, afectiunea, grija, interesul pentru arta si pentru frumusete, in general.

Vedeti, eu am fost foarte bine educata in spiritul “totul sau nimic”. Fetele bune invatau foarte bine si erau aproape calugarite, in timp ce, la polul opus, erau vagaboantele (ma scuzati, stiu ca e un cuvant urat, eu am folosit aici forma lui din dictionar). Ca urmare, mi-am dezvoltat latura cognitiva si am acumulat cunostinte si diplome, in timp ce trasaturile de printesa neajutorata au fost trimise in inconstient. Orice situatie scapata de sub control ori ma infuria, ori era generatoare de anxietate, iar manifestarea slabiciunii era, fara exceptie, o dovada de prostie.

Carl Gustav Jung are o teorie interesanta despre Animus, o reprezentare arhetipala si un potential masculin inconstient care se afla in fiecare femeie. Cand ea tinde sa isi dezvolte si manifeste doar trasaturile feminine, animusul reprimat se va manifesta pe neasteptate, in opinii care au la baza supozitii inconstiente si nu idei constiente. Pe de alta parte, acceptarea si dezvoltarea si a trasaturilor care apartin sexului opus (idei, decizii, independenta) conduce la echilibru. Alti autori (Gaston Bachelard, de exemplu) sustin ca, in psihicul uman, exista in acelasi timp si o anima, si un animus (echivalentele psihanalitice ale lui Pisi si Leo).

Conform acestor teorii, animusul meu este puternic si, de aceea, trebuie stimulata anima. Asta pentru ca, intre timp, m-am cunoscut mai bine exact asa cum sunt si m-am gandit mai bine la lucrurile pe care mi le doresc. Si cred ca vreau echilibru intre cele doua extreme. Trebuie sa existe un punct intermediar intre inteligenta de gheata si vulgaritate! Intre capacitatea de a te descurca singura si nevoia de ocrotire. Intre rationament si visare cu ochii deschisi.

Ei bine, ca sa ajung la acea stare de echilibru, trebuie sa imi indeplinesc obiectivul asta interesant si sa devin o Pisi™.

P.S. Un alt brand lansat pe blog este Desertul Gobi™, spatiul imaginar in care ii trimit pe toti cei care ma scot din pepeni.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Fata care are totul

Posted by on 4 April 2010

In jurul nostru, se intampla atat de multe lucruri si cu o viteza atat de mare, incat nu mai avem nici timp, nici resurse sa analizam prea mult viata. De aceea, conteaza foarte mult imaginea: ce vede la tine, prima data, un om? Care sunt realizarile pe care le poti enumera in cinci minute de conversatie?

Mi-a placut felul in care isi incepe Catalin entry-ul despre sensul vietii: “Realitatea e atît de complexă, încît efectul asupra mintii e paralizant. Cei mai multi oameni au o cale simplă în viată. Îi interesează doar firul subtire de ată, care nici măcar nu există, si de care se tin cu încăpătînare pînă la mormînt“.

Saptamana trecuta, o colega – mergand pe calea cea simpla a lucrurilor care se vad la suprafata – mi-a spus ca si-ar dori sa fie, macar o saptamana, in locul meu. Asta mi-a adus aminte de o melodie preferata, Part of Your World, din coloana sonora a filmului “Little Mermaid”: wouldn’t you think I’m the girl who has everything?

Mica sirena era o fata care avea totul, dar care nu se putea bucura de minunile de sub ape, fiindca isi dorea alta viata. Cand eram eu o printesa mica, nu existau desenele Disney cu finalurile lor fericite, asa ca eu am citit varianta originala a povestii lui Andersen. Sirena renunta la vocea ei minunata pentru a deveni om, a castiga dragostea printului si, prin aceasta, nemurirea sufletului (cam multa profunzime intr-o poveste pentru copii!). Printul, insa, nu o recunoaste ca fiind cea care i-a salvat viata si se insoara cu fata care l-a gasit, dupa furtuna, pe plaja. Sirenei i se ofera o a doua sansa: poate reveni in lumea marii daca il omoara pe print. Ea nu poate face, insa, asta si se transforma in spuma, devenind o Fiica a Cerului si dobandind, prin fapte bune, nemurirea. Un alt fel de final fericit, zic eu.

Cea mai mare greseala este sa crezi ca imaginea este totuna cu adevarul. Viata mea inseamna mult mai mult decat imaginea vietii mele. La fel este si viata ta, si a oricarui alt om. Cu totii ne luptam sa ne fie un pic mai bine. Uneori reusim, alteori pierdem si ne transformam in spuma. Important este sa intelegem ca, dincolo de incrancenarea de pe aceasta lume, exista ceva vesnic, pentru care merita sa traiesti sau sa mori.

Foto: Sierra Boggess in musicalul “The Little Mermaid”.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

O fericire mai mare

Posted by on 19 February 2010

Inca un entry din seria discutiilor din timpul pauzei de masa.

Un coleg foarte de treaba si serios a venit cu o veche dilema: ce te-ar face mai fericit, o viata de singuratate, avand doua facultati, sau o viata de familie, cu doi copii? A inceput o discutie foarte aprinsa care ar fi putut tine tot restul zilei, noaptea si ziua urmatoare. S-a amintit, in treacat, despre faptul ca unele persoane casatorite sunt mai putin fericite ca altele necasatorite, ca au probleme diferite, dar care le solicita la fel de mult, ca un copil trebuie sa se nasca intr-o familie in care parintii sa se iubeasca si sa ii asigure un mediu armonios si ca noi, de fapt, nu discutam despre cazuri concrete, ci stabilim valori.

Chestia e ca discutia a pornit de la urmatoarele alternative: ori casatorie si copii, ori doua facultati. Care situatie ti-ar aduce o fericire mai mare? Asta mi-a amintit de ce scria Maslow*: aceste lucruri nu trebuie privite ca alternative care se exclud reciproc, pentru ca, de regula, odata ce ti-ai satisfacut o nevoie, apare alta, superioara. El observa la persoanele aflate in procesul de actualizare a sinelui rezolvarea dihotomiilor. De fapt, ratiunea si emotiile, trupul si inima, instinctul si vointa sunt sinergice, fara conflict intre ele si conduc spre aceeasi conlcuzie.

Pentru a fi completa, o persoana are nevoie si de mancare si odihna, si de dragoste si siguranta, si de apartenenta la familie, si de satisfactie profesionala, si de stimulare intelectuala si deschidere spre cunoastere, si de satisfactii estetice obtinute prin arta, dar si de viata spirituala.

Deci e greu. De-aia sunt asa de putini oameni care chiar isi actualizeaza sinele zilele astea :D

*Abraham Maslow, Motivatie si personalitate, Editura Trei, pp. 30-31 si 301.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

WOOOOOOW!

Posted by on 14 February 2010

Pagina oficiala Labuat.

Si o chestie SUPER in flash pe melodia “Soy tu aire”, descoperita pe blogul Leului de oras. Trebuie sa miscati din mouse.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Feminismul n-are legatura cu fericirea

Posted by on 8 February 2010

Femeile sunt mai putin fericite decat barbatii, indiferent de nivelul de educatie, status marital, social sau economic, de etnie, tara de provenienta sau daca au sau nu au copii, arata General Social Survey.

Am ajuns la aceasta informatie printr-un material publicat in Adventist Review, revista religioasa care incearca sa raspunda la intrebarea “De ce sunt atat de multe femei nefericite”. Articolul este semnat de Albert Mohler, presedintele Southern Theological Baptist Seminary si pledeaza, in opinia mea, pentru valorile traditionale. Femeile sunt nefericite din cauza feminismului, care a adus cu sine mai mult decat libertate si mii de posibilitati: a adus schimbare, multe femei simtindu-se inconfortabil in urma acestei “revolutii”. Feminismul are legatura cu puterea, nu cu fericirea.

Perspectiva din care este privita fericirea feminina in acest articol mi s-a parut putin limitata. Pe mine, una, nu ma multumeste explicatia “femeile sunt nefericite din cauza feminismului”. Asa ca am cautat sursele pe care le-a citat autorul: articolul lui Mawreen Dowd din  The New York Times si pe cel al lui Nancy Gibbs din Time. Primul articol arata ca nivelul de satisfactie si fericire al femeilor este mai scazut pentru ca ele sunt coplestie de mai multe responsabilitati: pe langa serviciu, ele intra in “schimbul doi” cand ajung acasa si incep sa faca mancare, sa aiba grija de copii si gospodarie. Femeile cer foarte mult de la ele insele si asta genereaza stres. Al doilea articol vorbeste despre schimbari in dinamica intregii societati, afirmand ca lucrurile in care femeile si barbatii sunt de acord sunt mult mai numeroase decat se crede. Pentru toti sunt importante munca, sanatatea, banii, familia si copiii. Adaptarea la viata moderna este o provocare pentru toata lumea. De aceea, importanta este cooperarea si negocierea, pentru ca ambele sexe sa isi poata implini asteptarile.

Problema este ca, pentru negociere, e nevoie de doua parti. Si mi se pare ca, in prezent, barbatilor le este mult mai bine ca in trecut: nevestele lor aduc bani in casa, dar au grija si de gospodarie, bucatarie si cresterea copiilor in acelasi timp. Femeile nu-s mai nefericite din cauza feminismului sau a posibilitatilor de alegere, ci din cauza suprasolicitarii, presiunii si sentimentului de vinovatie ca nu le pot face pe toate perfect. Nu cred ca o persoana care se naste cu un anumit potential ar putea fi fericita daca ar ramane needucata, izolata social si dependenta economic.

A, daca o femeie alege sa stea acasa pentru o vreme ca sa aiba grija de copii, bravo ei! Inseamna ca  renunta la sine pentru binele acestora. De cealalta parte, nu vad ce beneficiu ar putea avea copiii care se nasc in ziua de azi daca mama lor ar fi ignoranta si limitata.

Mie imi pare rau de un singur lucru. Datorita unor articole scrise de barbati traditionalisti, care au tot interesul ca lucurile sa nu se schimbe, datorita educatiei din familiile traditionaliste, se va ajunge la negocierea si cooperarea de care vorbeam mai sus cand va fi mult prea tarziu pentru mine. Asa ca nu-mi ramane decat sa ma obisnuiesc cu ideea ca da, poate ca nu experimentez fericirea si siguranta din globul de sticla, dar cel putin sunt libera sa fiu ceea ce imi doresc si pot sa fiu.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Printesa neajutorata si rezolvarea problemelor

Posted by on 21 October 2009

Traditional, se considera ca barbatii sunt orientati catre rezolvarea problemelor si indeplinirea obiectivelor, in timp ce femeile focalizeaza pe chestiuni artistice, sentimente si grija. In acest context, mi-a devenit foarte clar in ultimele zile de ce nu am eu un iubit. E simplu. Sunt foarte perseverenta si hotarita sa rezolv diferite taskuri mai mult sau mai putin importante si, de cele mai multe ori, gasesc solutii, iar asta e o trasatura masculina.

Nu am inteles niciodata de ce eroinele din telenovele se aseaza neputincioase intr-un colt imediat cand apare o dificultate. In loc sa lupte si sa riposteze, ele asteapta, victime pasive, sa li se intample o nenorocire sau sa fie salvate de barbati. Exact ca printesele din povesti, care stateau in castel si nu faceau absolut nimic (eventual cantau, cum spunea ieri Catalin la emisiunea mea “Intre doua lumi” de la radio) si asteptau ca Fat Frumos sa vina cu merele de aur si sa le ia de nevasta.

Uneori e ingrozitor de greu sa lupti si sa rezolvi si este fooooarte bine sa fii salvata. Numai ca, in lumea asta haotica in care traiesc eu, cei mai multi barbati prefera calea cea usoara, ca cersetorul slut si urat din Noaptea de decemvrie a lui Macedonski. Asa ca, pentru a face totusi ceva si a da un sens acestei vieti, trebuie sa aleg sa imi pun “on hold” trasaturile de printesa neajutorata si sa imi manifest latura masculina centrata pe obiective. Este pretul pe care il platesc si, de cele mai multe ori, merita.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email