Visez cu ochii deschisi sa am o bucatarie moderna, cu mobila portocalie si cu tot felul de gadgeturi care sa-mi infrumuseteze diminetile. De exemplu, daca as avea acest prajitor de paine, Smile Cooking Toaster creat de designerul Xu Yan Xiang, m-as trezi mult mai repede si as fi mult mai vesela martea la ora sase.
Asa cred eu acum.
Sursa: Yanko Design
Zgarie-nori, o lume virtuala in care adolescentii fac absolut tot ce le trecea prin cap si roboti inteligenti. O vila simpla si frumoasa, cu ferestre uriase, pe malul unui lac. Un atac terorist, ritualuri de trecere, mass-media sufocante si reprezentanti de relatii publice insistenti.
Nu e vorba despre New York, ci despre Caprica City, orasul aflat pe una dintre cele 12 colonii din serialul Battlestar Galactica. Fata de original, care m-a tinut cu sufletul la gura in primele serii, Caprica este slabut. La un moment dat, chiar, m-am intrebat daca nu cumva ma uit la Matrix si la un Neo feminin care are abilitatea de a rescrie codurile.
Chiar si asa, filmul e dragut, personajele simpatice si lumea virtuala – un fel de Second Life in care, daca esti ucis, nu te mai poti intoarce – este OK. Fiinte care au constiinta, cu toate ca sunt doar programe si nu pot exista in realitatea materiala. Zoe, primul centurion U-87. Copilaria capitanului Bill Adama.
Pe site-ul oficial, exista un videoblog si un ziar din Caprica City, The Caprican, in care poti citi stiri despre evenimentele din film. Am impresia ca, mai nou, scenaristii nu prea mai au ce sa inventeze si se orienteaza spre crearea de comunitati online si comunicare permanenta, intre episoade, cu fanii.
Prima Regula a Cosmosului este Separarea Tuturor Lucrurilor.
Dupa cum fiecare stea si planeta e intreaga in ea insasi si nu se alatura altei stele sau planete, tot asa trebuie sa ramana separata pe pamant si singura, chiar in moarte, fiecare fiinta.
Dar, in timp ce planetele sunt senine in starea lor de separare, stiind ca orice ciocnire cu o alta le va distruge si le va preface in pulbere, Fogg observa ca el, alaturi de foarte multi din specia lui, considera separarea ca pe lucrul cel mai trist al existentei sale si spera clipa de clipa sa se ciocneasca de cineva care sa-i alunge din minte aceasta stare. Totusi, ceea ce pricepe el acum este tocmai nebunia unei asemenea ciocniri. Ciocnirea este fatala pentru ca incalca Prima Regula.
Si o chestie SUPER in flash pe melodia “Soy tu aire”, descoperita pe blogul Leului de oras. Trebuie sa miscati din mouse.
Azi am fost fericita, ca omul deshidratat care gaseste apa dulce, curata si rece.
Azi am cantat pe voci, impreuna cu colegii mei Bianca, Albertino, Andrei, Dani si Ionut. E adevarat, nu mai tineam minte melodiile la alto si nici nu vedeam bine partiturile, uitasem ca exista mi diez si vocea-mi suna cam spart. La fel de adevarat e ca, per ansamblu, nu se auzea prea bine, insaaaaaaaaaaaaaaaa…
Decorul din spatele nostru era intunecat, cityscape by night. Reflectoarele orbitoare se oglindeau pe capacul pianului iar corzile aurii straluceau. Un concert fara public, doar pentru noi. Am fost asa de incantata si fericita sa cant, incat imi venea sa dansez, sa ma invart pana ametesc sub razele albe ale reflectoarelor. Parca eram intr-un vis sau intr-un spectacol de pe Broadway.
Pana azi nu mi-am dat seama cu adevarat ce mult imi lipseste muzica asta religioasa, cantata intr-un grup. E ca un drog, care aduce la suprafata emotii intense, senzatia ca sufletul iti devine alb ca un nor si regretul ca totul este efemer, chiar si fericirea.
Mi se pare putin ciudat sa scriu despre felul in care ARATA o carte, in loc sa ma refer la continutul ei. Ce mare lucru? Niste foi tiparite cu negru pe alb, legate intre niste coperti din carton colorat! Eeee, uite ca nu-i chiar asa! Tocmai am primit de la prietena mea Roz “Nostalgia” lui Mircea Cartarescu, publicata de Humanitas intr-un format nou-nout si neobisnuit, folosit pentru prima data la noi in tara. Cartea va fi lansata joi, 28 ianuarie, impreuna cu Gazeta Sporturilor.
Faptul ca exista pdf-uri si ebooks ne usureaza foarte mult viata. Mie, insa, imi place sa-mi folosesc toate simturile cand citesc: sa simt hartia fina pe varful degetelor, sa ii ascult fosnetul, sa miros cerneala proaspata. Pentru astia ca mine, noua carticica este o adevarata bijuterie. Are dimensiunea unei casete audio si foi foarte subtiri, ca de Biblie, insumand aproximativ 570 de pagini micute. Cand o deschizi, insa, ai in fata o pagina normala de carte, cu un scris mare si usor de citit. Ca dovada, pana si oaia Aretha este cucerita de noua jucarie si isi petrece serile citind Mendebilul.
Acest nou format este denumit de Catalin Tolontan “cartea viitorului” si mi se pare o inventie tare simpatica. Este inca o dovada ca, indiferent de cat de mult se va dezvolta internetul, cartile tiparite nu vor disparea, ci se vor transforma si adapta la nevoile cititorilor.
Maine e ziua cea mare: apare primul DVD din Oraselul lenes, impreuna cu Gazeta Sporturilor. Asta e un serial pentru copii in care personajele fac numai lucruri bune si sanatoase: mananca fructe si legume, se spala pe dinti, fac sport si au tot felul de aventuri.
Mie imi place foarte, foarte mult mesajul din generic: “Hai, hai, hai in Oraselul lenes, unde ziua-abia a inceput, Totul e pe dos in oraselul lenes, avem atatea de facut!”. Mi se potriveste la fix: daca nu eu, atunci cine mai are atatea de facut in ziua de azi?! In plus, e un personaj acolo, Stephanie, care are parul roz exact ca avatarul meu din YoVille! Iata dovada:
Mie mi se pare foarte frumos faptul ca cei de la GSP (Roz e cea mai tare!) au gandit campania asta adresata copiilor. Stiu, stiu ca-i o actiune de marketing, insa e important si ce vinzi: roboti si monstri sau pe Sportacus care sare coarda.
Va fi, la un moment dat, un episod in care personajele vor invata sa se spele pe dinti de 20 de ori la stanga si de 20 de ori la dreapta. Mi-ar placea sa il pot folosi intr-una dintre scolile unde tinem noi lectii despre sanatatea dentara 
Tocmai ce am terminat studiul despre metodele de educatie si am obtinut ca filmele produc schimbari atitudinale mai importante decat metodele traditionale de predare. Poate ca, daca ma uitam si eu la Oraselul lenes cand eram mica, nu mai stateam acum cu nasul in calculator scriind pe blog, ci eram in Austria la ski.
Dar sa lasam teoria pentru la scoala. De-acum inainte, in fiecare marti stiti unde ma gasiti: la chioscul de ziare, cumparandu-mi Gazeta Sporturilor.
In seara asta am vazut (pentru a 36-a oara) Stapanul Inelelor si mi-am amintit de o chestie foarte amuzanta din serialul Stargate SG1. In episodul The Pegasus Project, dr. Bill Lee incearca sa le explice oamenilor de stiinta cum pot trimite ei un mesaj important catre nava Odyssey, aflata foarte, foarte, foarte departe, la capatul galaxiei Pegasus, langa o gaura neagra care bruia comunicatiile.
Ideea era simpla: vor transmite, din gura-n gura (adica din poarta stelara in poarta stelara), mesajul ca se apropie o nava-stup inamica. Dr. Lee este un om de stiinta (deci un tocilar) pasionat de Word of Warcraft, care isi petrece foarte mult timp in fata televizorului si calculatorului. El da ca exemplu modul in care cainii din 101 dalmatieni isi trimiteau vesti prin latratul de la asfintit (twilight bark). Oamenii de stiinta, toti in halate albe, se uita nedumeriti unul la celalalt. Cand, insa, dr. Lee le-a amintit de scena in care flacarile farului din Amon Din se aprind si ii cheama la lupta pe oameni, cercetatorii americani de la masa s-au luminat la fata si au dat aprobator din cap. Toti erau niste geeks care se uitau la Stapanul Inelelor.
Mie mi se pare foarte amuzanta aceasta scena din Stargate, probabil fiindca-s si eu, la randul meu, o tocilara cu halat alb.
In ziua de azi nu ne mai anuntam unii pe altii ca vin dusmanii aprinzand focuri pe dealuri, insa folosim acelasi procedeu in alte scopuri. Word of mouth (marketingul si publicitatea prin comunicare interpersonala, adica din gura-n gura, da?) este un domeniu de luat in seama, in conditiile astea de criza. Blogurile si retelele sociale sunt deja noile flacari din Amon Din.
Sursa foto: The Thain’s Book. An encyclopedia of Middle-earth and Numenor.
La inceputurile blogului, era foarte util sa primesti cate o leapsa, ca aveai subiect de new entry si ocazie de socializare. Ca sa nu mai zic de pingurile care iti cresteau rankingul (haha, ce fel suna!). In ultima vreme nu mai am chef de asa ceva, dar voi face o exceptie pentru Alexandra, care scrie foarte frumos si care a fost la o emisiune de-a mea anul trecut.
Am mai scris despre carti acum doi ani (Dune, casa Atreides) si acum un an (Parca se auzea o vioara cantand). Sa vedem cat de originala mai pot fi, in aceste conditii.
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Folosesc semne de carte, pentru ca imi plac si am o intreaga colectie. Sau cartonase colorate, sau post-its. In nici un caz nu indoi colturile si nici nu scriu pe carti. Manualele, in schimb, sunt pline de sublinieri si notite, ca asta e rostul lor.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
Nu imi mai amintesc. Probabil ca nu, de foarte-foarte mult timp.
3. Citiţi în baie?
Doar reviste de stomatologie. Este singurul loc in care nu mi se pare ca pierd vremea rasfoindu-le.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?
Desigur! M-am si apucat de ea acum cativa ani, dar e la stadiul de notite. Este despre dinamica unui grup de tineri neoprotestanti intr-o tara ortodoxa, cu picanterii, pasiuni si intrigi, insa inainte sa o finalizez trebuie: 1. sa mai studiez psihologie ca sa inteleg ce-i cu complexul ala oedipian; 2. sa mai citesc despre conformism si despre cum este el mai puternic decat adevarul sau dragostea si 3. sa gasesc formula in care sa spun povestea fara sa ranesc pe nimeni Deci, foarte probabil ca o voi scrie pe la 87 de ani, asta daca nu cumva mor inainte.
Manualele pentru studenti nu se pun.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nu cred nimic, cu exceptia faptului ca arata bine in rafturile bibliotecii. Am colectionat si eu o vreme carti, dar mi-am dat seama ca e o alta forma de dependenta. Prefer sa imi aleg titlurile si autorii pe care ii vreau eu.
6. Care este cartea preferată?
Quo Vadis (Henryk Sienkiewicz). am citit-o cand eram mica si o recitesc de fiecare data cu placere. Am fost foarte incantata cand am putut vizita biserica de pe Via Appia, in 2008, era ca si cum m-as fi intors in timp!
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Vezi mai sus. In afara de asta, mai citesc cu placere Mandrie si prejudecata (Jane Austen) si gata, ca nu mai stiu.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu ma prea impresioneaza intalnirile cu vedete, scriitori celebri sau alte personalitati. I-as cere, cel mult, o dedicatie, caci asta cred ca ar creste valoarea cartii respective (si e bine sa stii ca esti inconjurat de obiecte valoroase, nu? ) Aaaa, daca cineva cunoscut publica o carte, e cu totul alta poveste. Imi place sa merg la lansare si sa ma bucur de realizarea lui.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Fooooooooarte rar am ocazia sa vorbesc cu cineva despre ce citesc. Urasc fazele de genul: “Ai citit cartea X? Cum?! Nu ai citi-o?!”. Asa ca, pentru a nu ajunge in aceasta situatie, fac un anunt oficial: nu am citit nici o carte, nu am vazut nici un film si nu am ascultat nici o melodie!
Serios acum, cred ca am noroc: despre unele carti, in special cele de sociologie, pot vorbi cu studentii iar ei, saracii, nu au ce sa faca, trebuie sa ma ascute!
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Cred ca, rasfoind-o, ar trebui sa ma regasesc in subiectul sau personajele cartii. Sa simt ca are legatura cu mine.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Pentru noi, romanii, cred ca e bine sa citim cateva carti: Biblia (suntem o tara crestina, da?), Mihai Eminescu, poezii populare, Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga. Apoi, cred ca ar trebui sa citesti cate ceva din marea literatura a lumii, iti deschide orizontul si te face mai tolerant. De fapt, nu! In ziua de azi, nu mai e obligatoriu sa citesti nimic, din pacate.
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Pe terasa la Valenii de Munte.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Daca as asculta muzica, mi-ar veni sa cant si nu as mai avea chef de altceva. Imi place sa citesc in liniste, eventual in aer liber.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Doar manualele de la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice. In rest, prefer hartia si mirosul de cerneala tipografica.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Mai citesc si carti imprumutate, dar din ce in ce mai rar. Daca stiu ca este cartea mea, am sentimenul ca, oricand as dori, m-as putea intoarce in atmosfera cartii. De aceea, mi-am cumparat unele romane pe care le-am citit in copilarie doar ca sa fie acolo, pe raft.
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Hmmm… Cartile de socio si psihologie sunt ca niste porti catre o alta lume, mai larga. Intrand acolo, nu sunt neaparat mai fericita, dar cresc. Cartile de beletristica sunt un mod de a fugi din realitate, dar si un mod de a te regasi in experienta reala sau imaginara a altora.
Acum, ca am scris asa de mult, ma duc sa mai citesc un pic.
De la fereastra camerei mele de la etaj se vad focurile de artificii din tot orasul. La Multi Ani!
Artificii de Anul Nou from LoRE on Vimeo.
2010 New Year’s Eve Fireworks in Valenii de Munte, Romania.
