In poza de mai sus sunt Ciprian Pop (stanga) si Ovidiu Codreanu (dreapta). Mai trebuie sa va spun cat de bine se inteleg?
Category: Job
De ce mergi la serviciu?
Posted by on 11 March 2010
Pentru mine, banii au fost intotdeauna un mijloc prin care am putut sa imi fac viata mai frumoasa. Da, am nevoie de bani ca sa imi cumpar lucruri frumoase, ca sa mananc in oras sau ca sa imi platesc cursurile. Cu alte cuvinte, am nevoie de bani pentru a duce o viata decenta.
Cu toate astea, eu nu m-am dus nici macar o singura zi la serviciu pentru bani. Am fost pentru ca imi placea sa fiu acolo, sa tin cursuri cu studentii, sa organizez evenimente pentru mamici, sa fac emisiuni medicale, sa merg la conferinte de presa. Imi placeau documentarea in biblioteca si sedintele foto pentru paginile de shopping din revista.
E adevarat, cand te implici emotional in munca ta, de foarte multe ori ajungi sa te simti epuizat si fara idei. Pe de alta parte, nimic nu se compara cu satisfactia pe care o ai cand asculti o reclama care a iesit bine, sau cand iti vezi numele langa articolul tiparit sau cand un fost student iti da o carte de vizita pe care scrie “Dr”.
Intotdeauna au existat colegi care mi-au zis: “Eeee, lasa, ca daca o sa ai si tu o familie, abia o sa astepti sa pleci acasa”. E interesant ca auzi replica asta mai ales de la cei care stau cu mousul in mana, ca robotii fara baterii, si asteapta sa le zici ce au de facut sau de la cei care rup usa de la iesire la ora 17.00.
Pot sa accept ca, poate, ei stiu ceva ce eu inca nu am aflat. Pe de alta parte, sunt aproape sigura ca n-as putea fi casnica si n-as putea face o munca de rutina intr-un loc in care nu m-as simti foarte bine, indiferent de statutul meu marital. Si mai cred ca, de la un anumit nivel de dezvoltare incolo, ai nevoie de satisfactii profesionale si realizari personale la fel de mult cum ai nevoie de afectiune si siguranta.
Cu alte cuvinte, pentru a avea o fericire mai mare, ar fi bine sa mergi la serviciu pentru ca esti pasionat de meseria ta.
P.S. Pe langa asta, un alt motiv intemeiat sa mergi la munca este sa iesi in pauza de masa la mall, cu colegii. Parerea mea! 
Sursa foto (genial!): CDM Media.
Lore la cratita
Posted by on 15 February 2010
Sa mai zica cineva ca nu stau la cratita!
Poza e facuta martea trecuta, in decorul emisiunii “Pofta buna!” realizata de Olguta Zamfirescu si Viorica Uba la SperantaTV. Dupa filmarile la emisiunea asta, norocosii care-s la munca mananca tot felul de bunatati. Eu, de exemplu, am luat doua bucati de drob vegetarian foarte, foarte gustos si am descoperit ca pastarnacul nu e imposibil de mancat, daca face parte dintr-o friptura de legume cu sos.
Cantina de la Sociologie
Posted by on 24 January 2010
Prima cantina in care am intrat a fost cea de la Max, din Regie, prin anul 5 de facultate. M-a dus acolo un amic, Adi, si am mancat impreuna mazare. Mi s-a parut ca, in incaperea imensa plina de mese, miroase urat si ca tacamurile de tabla sunt oarecum jegoase. De atunci, am mai fost de cateva ori la cantina facultatii de Medicina de la Izvor, insa am preferat sa mananc acasa, la restaurant sau, in cel mai rau caz, la fast-food.
De cand sunt la doctorat la Sociologie, insa, am descoperit bufetul de la subsol, de unde poti cumpara o mancare foarte, foarte buna la un pret foarte mic. Cu aproximativ 15 lei mananci doua feluri + desert + suc carbogazos cariogen. Atmosfera este placuta: e aerisit, au odorizante de incapere, lumina puternica, mese din lemn, un afis cu Buena Vista Social Club si fotografii mari cu persoane varstnice din mediul rural.
Clientii sunt studentii si profesorii din facultate, insa am vazut si cativa viitori stomatologi, atrasi de mancarea buna si de zvonul ca, la Sociologie si Asistenta Sociala, sunt fete foarte dragute.
Lacomie
Posted by on 19 January 2010
Daca mi-ar fi zis cineva ca voi ajunge atat de obosita ca acum facand lucrurile care-mi plac cel mai mult, nu l-as fi crezut. Cand eram studenta la stoma, nu-mi placea aproape nimic din ceea ce invatam sau lucram. Dinti, dinti, dinti, dinti si iar dinti de dimineata pana seara!!! Cand treceam cu autobuzul 226 pe langa Conservator, simteam un foarte adanc regret ca n-am avut curaj sa le dau cu tifla tuturor celor care-mi ziceau ca medicina e o profesie serioasa si sa ma duc sa fac muzica.
Dupa aceea, am avut de ales ce vreau sa devin, ceva ce-mi place mult si mi se potriveste cel mai bine. Si m-am lacomit: am vrut si invatamant, si presa scrisa, si radio, si TV, dar si relatii publice si marketing. Un pic de sociologie nu strica nimanui si… ia stai! Parca imi placea si psihologia! Hmmm… dar daca tot am terminat stomatologia, de ce sa nu ma apuc si de un detartraj?
Am crezut ca, in timp, ma voi lamuri ce vreau sa fac in viata, dar inca nu s-a intamplat asta. In continuare imi plac toate la fel de mult si vreau sa le fac in acelasi timp. Mi-ar veni greu sa renunt la ceva. Numai ca uite, corpul si capul asta sunt limitate si obosesc, iar oamenii par sa traga de mine in toate directiile si ajung sa imi doresc sa fiu casnica si sa nu mai fac absolut nimic!
Si, cel mai rau, intre timp am uitat sa mai cant!
Later edit: ma consolez la gandul ca, in 2007, imi era si mai rau!
Suspendata in timp
Posted by on 15 January 2010
Dupa o perioada in care am muncit foarte mult si m-am stresat si mai mult, am cateva zile libere. Zile in care mi-am propus sa ma odihnesc. Problema e ca, obisnuita sa am tot timpul ceva important si urgent de facut, ma simt suspendata in timp. Toate activitatile care mi se pareau atragatoare inainte – sa zac, sa ma uit la TV, sa ma joc YoVille, sa citesc Cartea fiintelor imaginare – acum mi se par lipsite de sens. Ba chiar am un sentiment de vinovatie ca nu fac nimic: pierd atatea ore pretioase in care as putea corecta la teza sau lucra la site sau face planuri pentru emisiuni. A devenit clar ca am, din nou, sindrom de oboseala cronica.
In astfel de momente, singura solutie este sa ma intreb ce mi-ar placea mie, dintre toate lucrurile, sa fac in clipa asta. Sa beau o cacao cu lapte, sau sa ma sui in masina si sa plec la Valeni, sa fac focul la semineu si sa ma joc cu pisicile.
Disimulate modestii
Posted by on 5 January 2010
Imi amintesc de e-mailul dat acum cativa ani de o fosta colega, care se autoelogia spunand: “nu am timp de disimulate modestii”. Am pastrat mesajul asta intr-un folder, pentru ca mi s-a parut un exemplu foarte amuzant de aroganta si siguranta de sine. Indiferent daca acea persoana era sau nu competenta, stilul in care isi afisa in public rezultatele muncii mi s-a parut exagerat. Nu degeaba se spune ca “tonul face muzica”.
Am avut intotdeauna o usoara indoiala cu privire la oamenii foarte siguri de ei si plini de tupeu. Mi se pare ca, pe masura ce stii mai multe, incepi sa iti dai seama de marea ta ignoranta si, ca urmare, devii mai modest. Am mai scris despre asta acum un an si jumatate, in entry-ul “Stiu ca nu stiu“.
Imi vine foarte greu sa lucrez cu oamenii care n-au timp de “disimulate modestii”. Pentru ca, in cazul lor, nu conteaza subiectul, povestea sau oamenii din jur care fac ceva extraordinar, ci lupta pentru putere. Legea junglei: cine da mai mult din gura si face mai multe valuri, cine seamana panica in mintile celor din jur si are ultimul cuvant, ala invinge.
Din fericire, in momentul asta al vietii mele nu mai sunt silita sa lupt cu nimeni si nu mai demonstrez nimanui nimic. Si am prieteni care vad foarte limpede lucrurile. Le vad cu inima.
Maine incepe sa se nasca speranta
Posted by on 19 December 2009
Incepand de maine, in Parcul Tineretului, va incepe evenimentul Nasterea Sperantei. Cei curiosi gasesc comunicatul de presa aici.
Afara e zapada mare si frig, asa ca am indoieli cu privire la numarul de vizitatori. A fost foarte, foarte mult de munca pentru intreaga echipa. Cel mai obositor mi se pare sa faci toata ziua lucruri marunte, aparent nesemnificative, dar care iti ocupa mult timp. Asta este, de fapt, mrketingul. Te uiti in urma, vezi flyerul sau bannerul-ul gata si nu iti mai amintesti cat de mult ai buchisit la text sau cate zeci de mailuri ai dat pentru eticheta CD-ului sau cate ore ai petrecut la telefon vorbind cu diferite persoane. Cel mai important lucru este sa accepti ca nu le poti face singur pe toate si ca, din cauza stresului si oboselii, iti mai scapa greseli. Si, de regula, astea se vad primele. Indiferent cum va fi de maine incolo, eu ma bucur de lucrurile marunte pe care le-am finalizat. Si vreau sa le multumesc colegilor care au muncit si s-au stresat ca speranta sa se nasca frumos 
Ideea intregului eveniment este ca oamenii sa se opreasca o clipa din goana dupa cadouri si mancare, sa se gandeasca la semnificatia nasterii lui Isus Hristos si sa isi exprime sperantele pentru anul care urmeaza. Pentru mine, Craciunul este sarbatoarea iubirii neconditionate, care se jertfeste pe sine pentru ca celuilalt sa ii fie bine. Este ceea ce da omului speranta ca binele invinge, intr-un final, raul. Scepticii pot spune ca astea-s basme pentru copii. Treaba lor. Eu stiu ca o astfel de iubire exista, am intalnit-o printre oameni si am simtit-o in inima mea.
Si, pentru ca tot urmeaza sa adunam sperantele oamenilor, as vrea sa le scriu aici, pe blog, pe ale mele. Eu sper ca, in anul care urmeaza, sa imi termin doctoratul si masterul de psihoterapie. Apoi, sper sa vizitez New York-ul si sa va o piesa de teatru muzical pe Brodway. Sper sa am timp sa merg la repetitii la corul Sound si sa ma intalnesc foarte des cu prietenii mei. Trebuie sa recuperez lunile astea de izolare! Sper sa scriu in fiecare zi pe blog: pentru asta, trebuie sa fiu odihnita si inspirata. Mai sper cateva chestii pe care n-ar fi indicat sa le scriu pe blog, asa ca ii las pe cititori (daca mai am vreunul) sa isi dea frau imaginatiei. Si da, sper ca viata familiei mele sa fie la fel de buna si frumoasa ca pana acum.
Ascultati mai jos si spoturile radio, in care sunt vocile catorva prieteni plini de speranta: Emi Cristicel, Cora Albu, Ciprian Pop (care spera sa aiba mai multi vizitatori pe blog, asa ca va rog sa dati click pe numele lui), Alexandra Smaranda si Mihaela Rusu.
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Care sunt sperantele voastre?
Curiozitati si perle in Ferentari
Posted by on 4 December 2009
In toamna asta am petrecut destul de mult timp in Ferentari, la doua scoli generale unde mi-am facut studiul pentru doctorat. Cu ocazia asta am aflat niste lucruri interesante:
- crescatorul de porumbei se numeste columbofil
- gunoierul se numeste operator ecologic.
Iata si cateva perle din testele copiilor:
- mama mea este cofetareaţă.
- mie imi place mancarea gatita, ciocolata si pita facuta in casa.
- eu ma spal pe dinti cu pasta de dinti cu flori.
Si nu ma pot abtine sa nu fac 3 comentarii la datele factuale scrise de copii pe hartie. Am gasit niste copii cu 3-4 nume mici. Erau multi de Mario, Fernando, ba chiar Alpacino si Madona. Un cobil se sbala be dindzi gu Golgate. Un alt elev are tatal politist, iar mama lucreaza la Cazino. Imi imaginez ce poveste frumoasa de iubire s-a infiripat intre cei doi, la inceputurile relatiei lor! As putea face un scenariu pentru un serial, CSI Ferentari, dar asta dupa ce-mi termin teza.
Linie de urgenta pentru prevenirea sinuciderilor
Posted by on 29 November 2009
Centrul de prevenire a tentativelor de suicid la copii si adolescenti de la Spitalul Alexandru Obregia a lansat o linie telefonica gratuita pentru cei care simt ca viata nu mai are sens. Este adevarat ca o persoana cu tulburare afectiva, aflata in depresie si care are nevoie de tratament psihiatric, nu va fi foarte mult ajutata de existenta acestui telefon. Copiii si adolescentii care traiesc in cultura emo, insa, vor putea spune personalului specializat ce probleme si temeri au si, poate, vor renunta la ideea nebuneasca de a-si lua zilele.
Urmeaza o campanie in scoli si cateva aparitii la TV ale initiatorilor proiectului. Asta inseamna ca voi mai publica materiale despre subiectul asta. Pentru moment, insa, va rog sa dati mai departe linkul asta si sa scrieti si voi pe bloguri despre existenta acestui numar de telefon.
Telverde: 0800 080 100
Materiale din presa online despre linia de urgenta pentru prevenirea suicidului:
Articol in Adevarul, 29 noiembrie 2009.
Articol la Mediafax, 18 noiembrie 2009.
Articol in Gandul, 2 noiembrie 2009.
Entry pe Jurnalul Sarbului, 2 noiembrie 2009.
Stire in Ring, 1 septembrie 2009.
