Buna dimineata!
Sursa foto: Dornob Design.
Category: Pe sarma
Amintiri olfactive
Posted by on 12 July 2010
In urma cu 12 ani locuiam in camin. Aveam o camera draguta, cu tapet pe pereti si o baie cu faianta roz si gresie albastru inchis. Colega mea de camera de atunci cumpara sapun Protex si, nu stiu prin ce mecanism, asociez mirosul acela aproape medicinal cu anii petrecuti in Regie.
Imi amintesc frica: eram pentru prima data, singura in lumea larga. In prima seara petrecuta in camin stateam turceste in pat, sub un perete plin de ursuleti de plus, si plangeam. Aveam o bluza mov pe care scria “Gott erleben”. Ce ironie…
Imi amintesc insa si surpriza: colega de camera era (si inca mai este) inteligenta si empatica si, desi ma straduiesc sa nu folosesc sabloane in entry-urile mele, singurul cuvant capabil sa descrie ce se intampla intre noi este “rezonanta”.
Stiu, unii mi-ar putea spune ca m-am identificat cu ea si ca, de fapt, suntem diferiti de orice alt om de pe suprafata pamantului. Stiu, altii mi-ar putea spune ca nevoia asta de simbioza este fireasca si ca fiecare cautam sa reconstruim, in relatiile noastre, siguranta din viata intrauterina. Stiu, odata cu maturizarea ne diferentiem si devine din ce in ce mai greu sa gasim oameni cu care sa semanam la felul in care percepem realitatea, rationam sau simtim. Zi de zi, in zeci de conversatii, vad cum lucrurile sunt luate exact asa cum par la prima vedere si, obosita de atatea explicatii care, nici ele, nu-s intotdeauna intelese, prefer sa nu mai zic nimic.
Totusi, in noaptea asta, mirosul de sapun Protex mi-a amintit ce placut era in perioada aceea cand, in viata mea, exista o persoana care percepea, fara sa fie nevoie de explicatii, toate straturile de semnificatii pe care o propozitie simpla le purta in ea. Da, in lumea asta superficiala, as avea nevoie de cineva cu care sa rezonez sau care, cel putin, sa ma lase sa-mi construiesc eu iluzia asta.
27 de ani
Posted by on 17 June 2010
Azi, 17 iunie, este o zi foarte importanta pentru mine. Tocmai am avut ultimul examen de la ultima scoala din viata mea. Am ajuns, asadar, cu bine la sfarsitul celor 27 de ani de scoala. A, daca punem si gradinita, sunt 29 de ani in care am fost ascultata, corectata, evaluata.
Asta e putin inspaimantator, pentru ca, incepand de maine, va trebui sa invat sa traiesc si altfel – fara referate si proiecte, fara examene. Nu voi mai avea nimic de terminat, toate lucrurile importante si pentru care merita sa lupt fiind in urma mea. Va trebui sa imi gasesc obiective si motivatii noi.
Deocamdata, insa, ma odihnesc un pic.
Am gatit o salata
Posted by on 15 June 2010
Intr-o frumoasa zi, un coleg ma intreaba ce am gatit (adica ce am facut eu, Loredana, de mancare; intrebare destul de neobisnuita, fiindca eu – stie orisicine – nu gatesc decat cand raman in pana de subiecte pe blog). La aceasta curiozitate, eu am raspuns sincer: o salata. De atunci si pana in zilele noastre, prietenii mei de la serviciu fac misto de mine, spunand “Loredana a gatit o salata”.
Si ca sa vedeti ca nu e de gluma cu salatele, va dau o reteta: un sfert de varza alba si un sfert de varza rosie mica tocate; o andiva (care e un fel de salata si nu un animal marin, cum credeam eu la inceput) taiata in fasii subtiri; cateva rosii cherry taiate in doua; o jumatate de ceapa rosie rondele; un sfert de castravete mare; o jumatate de ardei (de preferinta frumos colorat, de exemplu verde); porumb fiert si germeni de soia; zeama de lamaie, ulei de masline condimentat, sare si condimente iuti (de exemplu chilli).
Nu schimba contextul!
Posted by on 3 June 2010
Demult, intr-un tribunal din Grecia antica, a intrat o femeie tanara si foarte frumoasa, acuzata de crima. In disperare de cauza si neavand circumstante atenuante pentru faptele sale rele, ea si-a dat jos tunica si a ramas dezbracata in fata judecatorilor. Vazandu-i neasemuita frumusete, acestia au achitat-o*.
O anumita actiune are un sens intr-o anumita situatie, in timp ce, in alt context, pare de neinteles. O femeie din zilele noastre, indiferent cat ar fi de frumoasa, nu ar obtine acelasi rezultat intr-o sala de judecata ca grecoaica asasina. De ce? Pentru ca situatia este cu totul alta. Grecii antici admirau frumusetea mai presus de orice si pretuiau, in egala masura, binele colectiv. Uciderea femeii criminale ar fi avut doua urmari greu de suportat: ar fi distrus adevarata frumusete si i-ar fi privat pe locuitorii cetatii de contemplarea ei. Cel putin asa interpreteaza Alex Mucchielli contextul cultural al vremii.
In prezent, o femeie care s-ar dezbraca in sala de judecata ar fi acuzata de sfidarea curtii sau de pierderea facultatilor mintale. Iata cum, scos din context, un fapt poate avea o cu totul alta semnificatie. Iar cei care cunosc si manipuleaza contextele (agenti de vanzari, oameni politici sau pur si simplu talente native din viata de zi cu zi) obtin, de cele mai multe ori, rezultatele dorite. “Tintele” raspund sau actioneaza fara sa isi dea seama ce li s-a intamplat, de fapt.
O afirmatie sau o actiune care tin cont de context pot motiva, mobiliza, emotiona. La fel, o afirmatie sau o actiune, scoase din contextul in care au aparut, pot avea o cu totul alta semnificatie. Iar asta este o forma de manipulare.
Entry-ul asta a aparut in urma unei revelatii. Am patru exemple de situatii in care cuvintele mele au fost scoase din context si, in urma acestor actiuni, eu am aparut ca iresponsabila, nesimtita, aroganta si paranoica. Iar lucrurile nu stau tocmai asa. Adica, nimic de zis, or fi si situatii in care imi manifest cu gratie trasaturile negative de caracter, dar nu este cazul episoadelor de fata.
Am avut, asadar, o revelatie trista. Cum ca, desi am un capitol despre persuasiune in teza de doctorat, inca nu stiu sa ma feresc de manipularea contextelor. Asta mi-a reamintit care imi sunt limitele si vulnerabilitatile.
De fapt, eu stiu ca nu stiu. Dar tot e bine ca imi dau seama ce mi se intampla si pot lua masuri. De exemplu, sa nu ma intind la discutii cu clientii firmei unde lucrez. Sa mentin unele relatii la un nivel ceva mai superficial. Sa imi iau o sedinta de psihoterapie cand simt nevoia sa vorbesc despre anxietatile, intuitiile sau ideile mele, pentru ca etica profesionala il obliga pe terapeut sa pastreze secretul conversatiei.
*Povestea asta a fost scrisa de Philippe Breton in cartea La parole manipulée si interpretata de Alex Mucchielli in cartea Arta de a influenta.
Pisi™
Posted by on 8 April 2010
In ultimele trei luni, am tot spus pe la munca (spre amuzamentul unora si spre enervarea altora) ca vreau sa fiu Pisi. Colegul meu Vali mi-a scris numele, asta iarna, pe masina Jeleu, apoi a inventat si un echivalent masculin, Leo.
Ce inseamna, in viziunea mea, Pisi™?
In doua cuvinte, Pisi™ presupune manifestarea feminitatii. Adica fragilitatea, emotiile, afectiunea, grija, interesul pentru arta si pentru frumusete, in general.
Vedeti, eu am fost foarte bine educata in spiritul “totul sau nimic”. Fetele bune invatau foarte bine si erau aproape calugarite, in timp ce, la polul opus, erau vagaboantele (ma scuzati, stiu ca e un cuvant urat, eu am folosit aici forma lui din dictionar). Ca urmare, mi-am dezvoltat latura cognitiva si am acumulat cunostinte si diplome, in timp ce trasaturile de printesa neajutorata au fost trimise in inconstient. Orice situatie scapata de sub control ori ma infuria, ori era generatoare de anxietate, iar manifestarea slabiciunii era, fara exceptie, o dovada de prostie.
Carl Gustav Jung are o teorie interesanta despre Animus, o reprezentare arhetipala si un potential masculin inconstient care se afla in fiecare femeie. Cand ea tinde sa isi dezvolte si manifeste doar trasaturile feminine, animusul reprimat se va manifesta pe neasteptate, in opinii care au la baza supozitii inconstiente si nu idei constiente. Pe de alta parte, acceptarea si dezvoltarea si a trasaturilor care apartin sexului opus (idei, decizii, independenta) conduce la echilibru. Alti autori (Gaston Bachelard, de exemplu) sustin ca, in psihicul uman, exista in acelasi timp si o anima, si un animus (echivalentele psihanalitice ale lui Pisi si Leo).
Conform acestor teorii, animusul meu este puternic si, de aceea, trebuie stimulata anima. Asta pentru ca, intre timp, m-am cunoscut mai bine exact asa cum sunt si m-am gandit mai bine la lucrurile pe care mi le doresc. Si cred ca vreau echilibru intre cele doua extreme. Trebuie sa existe un punct intermediar intre inteligenta de gheata si vulgaritate! Intre capacitatea de a te descurca singura si nevoia de ocrotire. Intre rationament si visare cu ochii deschisi.
Ei bine, ca sa ajung la acea stare de echilibru, trebuie sa imi indeplinesc obiectivul asta interesant si sa devin o Pisi™.
P.S. Un alt brand lansat pe blog este Desertul Gobi™, spatiul imaginar in care ii trimit pe toti cei care ma scot din pepeni.
Spectacolul trebuie sa continue
Posted by on 7 April 2010
Intr-o carte de teorie despre radio, am gasit un titlu foarte inspirat: “Radio-ul, un teatru imaginar”. Prin idei, limbaj paraverbal si efecte speciale, trebuie sa ii creezi ascultatorului imagini mentale despre lucrurile pe care le comunici.
Televiziunea este, cu atat mai mult, un teatru. Imi dau seama de asta cel mai bine cand vad cate un decor dragut, cum este cel de la emisiunea pentru copii Exploratorii, “imaginat” de Lucian si “fabricat” de Emi. Doi dintre bustenii aia colorati ar da foarte bine la mine pe hol 
iar soarele rosu de pe perete este genial.
Despre machiajul de televiziune si despre felul in care te transforma si creeaza standardele de frumusete am scris in 2007, dupa ce am participat la emisiunea lui Maruta de la TVR2.
Si, poate nu in ultimul rand, cand esti la televizor, trebuie sa iti joci rolul (social) de jurnalist sigur de tine indiferent care este, de fapt, starea ta fizica sau psihica. Si asta te face, intr-un fel, un actor. Este adevarat ca, de multe ori, o emisiune buna poate sa iti schimbe dispozitia si sa iti dea o noua perspectiva, mai luminoasa, asupra vietii.
Dar nu este, oare, si viata tot un soi de teatru, cu decoruri variate si cu multe, multe roluri in care trebuie sa intri in fiecare zi?
Sfarsitul copilariei
Posted by on 7 April 2010
Mi-a placut foarte mult la scoala: mirosul de cerneala proaspata, lucrurile noi pe care le aflam zilnic, intalnirea cu colegii, sentimentul apartenentei la ceva important. Si, de aceea, am tot invatat, ba chiar m-am angajat in invatamant, ca sa fiu sigura ca voi merge la scoala pana la pensie.
Acum doua saptamani am terminat doctoratul, cea mai importanta scoala pe care o puteam urma in viata asta. Pana acum, am avut permanent cate o scuza de la a face lucrurile pe care le doream. Vedeti, eram ocupata fie cu examenele, fie cu referatele, fie cu cercetarile experimentale, cu teza sau cu prezentarea finala. De-acum inainte, s-a cam terminat cu copilaria si va trebui sa devin adult. Nu voi mai putea evita sa platesc facturile, sa imi termin de decorat casa, sa cant intr-un cor, sa merg la medicul de familie, sa vizitez New York-ul, sa mananc mancare gatita de mine.
De acum inainte, voi avea timp. Chestia asta este putin infricosatoare.
Am nevoie de un laptop nou. Sau vechi
Posted by on 5 April 2010
Zoom, laptopul meu argintiu, s-a stricat in urma cu ceva vreme si, indiferent de cate ori am incercat sa il resuscitez, nu a mai vrut sa functioneze. Deocamdata lucrez pe laptopul de la facultate, insa, daca nu fac rost de bani in scurt timp, probabil ca voi fi nevoita sa inchid pravalia si sa ma apuc sa scriu de mana cursurile si planurile de emisiune, sa renunt la blog si sa imi fac jurnal pe hartie si sa imi verific mailul de la un Internet Cafe (daca mai exista asa ceva).
Intre timp, insa, am voie sa visez, asa ca am pus mai jos doua calculatoare foarte diferite, dar interesante, gasite pe Yanko Design. 
MacBook 3D are camera iSight stereoscopica si ochelari, deci nu numai ca poti vedea, dar poti si transmite imagini 3D. Are si un trackpad multi-touch (adica poti pune degetele unde vrei tu pe patratelul ala). Designer: Tai Chiem. Mai multe detalii aici.
Al doilea computer este unul de colectie, care s-ar potrivi intr-o biblioteca clasica, avand rafturi masive, carti legate in piele, un glob pamantesc si harti vechi. Este un Mac cu carcasa de lemn, lucrat manual din piese de la masini de scris, telefoane si alte obiecte foarte vechi. Mai multe detalii aici.
Mie mi-ar placea, insa, acel laptop Olivetti Valentine rosu, frumos, despre care am scris mai demult pe blog. Dar mai bine hai sa revin la realitate si sa incep sa imi cumpar pixuri si creioane, ca agende am destule.
Prietenii mei extraterestri
Posted by on 1 April 2010
Distanta de la Pamant la Luna este de aprox. 384402 km. Circumferinta Pamantului la Ecuator este de 40075 km.
Cu toate astea, in emisiunea Mihaelei, Lectia de viata, vorbeam despre prietenie. La un moment dat, eu am afirmat ca Internetul e foarte bun, fiindca iti poti face prieteni la sute de mii de kilometri departare!!! Ascultati mai jos perla:
prietena Loredana cu multe sute de mii de km
Noroc ca si-a dat seama Laurentiu ce tampenie am spus si a scos sutele din propozitie.
Ceea ce nu stiau, insa, colegii mei de la radio este ca eu, tot uitandu-ma la Stargate si Caprica, am prieteni pe alte planete. Orson Scott Card a inventat chiar un soi de Internet interplanetar, ansiblu ( ansible sau Philotic Parallax Instantaneous Communicator) prin care comunicai instantaneu la multe sute de mii de ani-lumina.
Acum va rog sa ma scuzati, trebuie sa inchei, tocmai primesc un mesaj foarte important din galaxia Pegasus.
