Category: Teorie

Nu schimba contextul!

Posted by on 3 June 2010

Demult, intr-un tribunal din Grecia antica, a intrat o femeie tanara si foarte frumoasa, acuzata de crima. In disperare de cauza si neavand circumstante atenuante pentru faptele sale rele, ea si-a dat jos tunica si a ramas dezbracata in fata judecatorilor. Vazandu-i neasemuita frumusete, acestia au achitat-o*.

O anumita actiune are un sens intr-o anumita situatie, in timp ce, in alt context, pare de neinteles. O femeie din zilele noastre, indiferent cat ar fi de frumoasa, nu ar obtine acelasi rezultat intr-o sala de judecata ca grecoaica asasina. De ce? Pentru ca situatia este cu totul alta. Grecii antici admirau frumusetea mai presus de orice si pretuiau, in egala masura, binele colectiv. Uciderea femeii criminale ar fi avut doua urmari greu de suportat: ar fi distrus adevarata frumusete si i-ar fi privat pe locuitorii cetatii de contemplarea ei. Cel putin asa interpreteaza Alex Mucchielli contextul cultural al vremii.

In prezent, o femeie care s-ar dezbraca in sala de judecata ar fi acuzata de sfidarea curtii sau de pierderea facultatilor mintale. Iata cum, scos din context, un fapt poate avea o cu totul alta semnificatie. Iar cei care cunosc si manipuleaza contextele (agenti de vanzari, oameni politici sau pur si simplu talente native din viata de zi cu zi) obtin, de cele mai multe ori, rezultatele dorite. “Tintele” raspund sau actioneaza fara sa isi dea seama ce li s-a intamplat, de fapt.

O afirmatie sau o actiune care tin cont de context pot motiva, mobiliza, emotiona. La fel, o  afirmatie sau o actiune, scoase din contextul in care au aparut, pot avea o cu totul alta semnificatie. Iar asta este o forma de manipulare.

Entry-ul asta a aparut in urma unei revelatii. Am patru exemple de situatii in care cuvintele mele au fost scoase din context si, in urma acestor actiuni, eu am aparut ca iresponsabila, nesimtita, aroganta si paranoica. Iar lucrurile nu stau tocmai asa. Adica, nimic de zis, or fi si situatii in care imi manifest cu gratie trasaturile negative de caracter, dar nu este cazul episoadelor de fata.

Am avut, asadar, o revelatie trista. Cum ca, desi am un capitol despre persuasiune in teza de doctorat, inca nu stiu sa ma feresc de manipularea contextelor. Asta mi-a reamintit care imi sunt limitele si vulnerabilitatile.

De fapt, eu stiu ca nu stiu. Dar tot e bine ca imi dau seama ce mi se intampla si pot lua masuri. De exemplu, sa nu ma intind la discutii cu clientii firmei unde lucrez. Sa mentin unele relatii la un nivel ceva mai superficial. Sa imi iau o sedinta de psihoterapie cand simt nevoia sa vorbesc despre anxietatile, intuitiile sau ideile mele, pentru ca etica profesionala il obliga pe terapeut sa pastreze secretul conversatiei.

*Povestea asta a fost scrisa de Philippe Breton in cartea La parole manipulée si interpretata de Alex Mucchielli in cartea Arta de a influenta.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Esti dependent de Facebook?

Posted by on 23 May 2010

Am si eu nevoie de ajutor pentru dizertatia de la masterul de Psihoterapie si Psihodiagnostic pe care (sper) sa il termin vara asta. Am facut un chestionar privind dependenta de retele sociale, in particular Facebook, si am nevoie de raspunsurile voastre. Chestionarul este anonim si dureaza cam 5 minute sa il completati.

Il puteti gasi dand click pe linkul de mai jos. Cand am rezultatele, vi le voi comunica tot aici, pe blog.

Chestionar Facebook.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Viata fara de moarte a celulelor tumorale

Posted by on 6 April 2010

Henrietta Lacks era o femeie de culoare din Baltimore, care a murit la 31 de ani de cancer de col uterin. Medicul ei de la spitalul Johns Hopkins a prelevat, fara consimtamantul ei, celule tumorale si le-a trimis in laborator pentru studiu. Celulele HeLa nu mor niciodata si au fost folosite pentru cercetarea medicala privind cancerul, fertilizarea in vitro si clonarea si pentru realizarea vaccinului antipolio. In timp ce industria care s-a dezvoltat pornind de la celulele Henriettei punea in miscare milioane de dolari, familia ei traia in saracie si nu isi permitea asigurarea medicala.

Povestea celulelor nemuritoare a fost spusa de Rebecca Skloot in cartea sa, The Immortal Life of Henrietta Lacks, lansata anul acesta, pe 2 februarie. Am citit recenzii pe internet si sper ca, intr-o buna zi, sa am si cartea. Sunt discutate probleme delicate, de exemplu legatura stransa dintre stiinta si etica, istorie si rasism.

Celulele tumorale apar datorita modificarii functiilor de baza si, ca urmare, se divid si cresc in mod necontrolat. In filmuletul de mai jos, la secunda 16, apare un exemplu de proliferare celulara anarhica, in absenta unei singure gene (celulele sunt verzi, cromozomii sunt rosii).  Filmul, realizat din fotografii time-lapse, face parte din proiectul MitoCheck, care a adunat intr-o baza de date absolut orice gena si bolile care apar odata cu modificarile ei.

Citostaticele urmaresc oprirea multiplicarii celulelor canceroase intr-unul sau mai multe momente ale ciclului de dezvoltare. Baza de date MitoCheck ii poate ajuta pe oamenii de stiinta sa descopere noi medicamente sau sa inteleaga diferentele genetice dintre celulele normale si cele tumorale.

Surse: Discover Magazine, Rebecca Skloot, MitoCheck.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Protected: I’ve Got the Power (cereti parola pe mail)

Posted by on 24 March 2010

This post is password protected. To view it please enter your password below:


Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Vrajitoarce cu magnet

Posted by on 28 February 2010

Femeia cealalta i-a facut farmece ca sa nu te mai iubeasca, sa te urasca si sa o iubeasca pe ea. A platit vrajitoarce sa iti faca rau, a platit bani grei. Asa cum am repetat, acest glob se deschide la miez de noapte. Pe barbatul tau l-a atras o dama cu magnet prin farmece. Magnetizat ti l-a atras pe sfoara, cu vraji!

Pare greu de crezut ca, in 2010, mai exista oameni care se duc la vrajitoare sa li se faca descantece si vraji de dragoste. Oameni care dau mii de euro ca sa li se intoarca iubitul, sa le mearga afacerea sau sa se vindece de epilepsie. Mai mult chiar, se pare ca vrajitoarele s-au adaptat la progresul societatii si pot fi gasite acum pe mobil, bloguri si hi5.

Am urmarit azi un reportaj foarte interesant in emisiunea “Romania, te iubesc” la ProTV: Ancheta minutioasa in lumea asa-ziselor vrajitoare! si m-am amuzat, pe de o parte, de cate “vrajeli” aveau doamnele alea de etnie rroma. M-am si mirat la gandul ca o persoana normala la cap ar putea accepta sa fie ucise gainile sau sa bea zapada topita si apoi sa astepte ca sa-i fie rezolvata problema.

Psihologul Eugen Hriscu, intervievat in materialul de mai sus, spunea ca vrajitoarele ofera clientilor exact ceea ce vor ei sa auda – un diagnostic (s-au facut vraji) – si ofera solutii rapide (fa asta si asta, da-mi mie niste bani si lucrurile se vor rezolva). Asta e o dovada de imaturitate – sa doresti sa primesti rezolvarile de-a gata ca sa nu fii nevoit sa lucrezi cu tine insuti. De fapt, mi-am dat seama acum cativa ani cat poate fi de greu sa fii in contact cu realitatea si sa vezi aspectele ei neplacute. E foarte dureros sa accepti, de exemplu, ca cineva nu te mai iubeste, sau ca nu esti facut pentru o anumita meserie, sau ca trebuie sa iei medicamente tot restul vietii. E mai simplu sa mergi la vrajitoare sa-ti dea in carti sau sa urle la luna sau sa arunce cu pietre-n balta, iar tu sa astepti linistit ca problemele sa se rezolve de la sine.

Ce-i de facut, insa, cand vin clientii la terapie si se asteapta la solutii rapide si miraculoase? Un psihoterapeut nu este o vrajitoare si nu le ofera sfaturi pe tava, iar oamenii pleaca dezamagiti. Sa reusesti sa intelegi o mica parte din ceea ce ti se intampla sau sa reusesti sa stai, cat de cat, pe linia de plutire cand te coplesesc emotiile negative, pentru asta e nevoie de timp. Am facut un calcul: cu cei 3000 de euro (12300 lei) pe care ii dai la vrajitoare, poti face 153 de sedinte de terapie la pretul de 80 lei/ora. Daca ai merge o data pe saptamana la psihoterapeut, analiza personala ar dura aproximativ doi ani si noua luni.

Hmmm, cam mult. Mai rapid e cu ghiocul si gaina.

Foto: scandigital.com

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Sunt femeile nefericite?

Posted by on 27 February 2010

In urma cu trei saptamani, eram foarte revoltata de perspectiva limitata din care erau interpretate niste articole privind fericirea femeilor intr-un text din Adventist Review, scris de Albert Mohler, presedintele Southern Theological Baptist Seminary. In entry-ul meu, am scris despre schimbarile din societate, care afecteaza ambele sexe si rolurile lor si despre faptul ca barbatii traditionalisti au interesul ca lucrurile sa ramana exact asa cum au fost dintotdeauna.

In seara asta am fost foarte, foarte incantata sa descopar (tot in Adventist Review) un articol scris de Olive J. Hemmings, profesor de religie la Washington Adventist University. Este o replica geniala la articolul dogmatic si limitat scris de primul autor. Hemmings studiaza materialul original, scris de Susan Faludi, si concluzioneaza:

“If women have more social responsibility than men, it is because society is yet to keep pace with the tide of history.  In an age where we now know that women have brains as well as brawns, that they are created in the divine image, no less than men, we still continue to send subliminal (and overt) messages of role circumscriptions that leave more social burdens on women and grant more social power to men.  It has eased the stress on men, but it has not made them truly happy, as the suicide rates show”.

“Despite its critics, the women’s movement, like the civil rights movement and other such movements, is part of something infinitely greater than itself.  It is part of the movement of human history and the greater purpose of God upon the earth. When we confine ourselves to historical comfort zones and stereotypical straight jackets, we impede the work of salvation and give birth to a messed up world.  This is what happens when social norms overcome social justice.  We cannot stop the tide of history. Rather, we can seek to discern God’s purpose in each passing decade as we understand more about who we are and what we ought to be, and faithfully act upon that revelation.  The apostle Paul says: “When I was a child, I spoke like a child, I thought like a child, I reasoned like a child; when I became an adult, I put an end to childish ways” (I Cor. 13: 11, NRSV)”.

Citind acest articol, am avut revelatia ca, de fapt, problema mea nu este ca apartin unei religii minoritare, ci ca traiesc in aceasta tara inapoiata numita Romanica, in care oamenilor le este mult prea frica sau lene sa se adapteze si tin cu dintii de trecut.

A, sa raspund la intrebarea din titlu: in America, 75% dintre persoanele care se sinucid sunt barbati. Asta inseamna ca femeile, chiar daca se declara mai nefericite (fiindca au emotii si le manifesta), gasesc mai mult sens si putere in viata.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

O fericire mai mare

Posted by on 19 February 2010

Inca un entry din seria discutiilor din timpul pauzei de masa.

Un coleg foarte de treaba si serios a venit cu o veche dilema: ce te-ar face mai fericit, o viata de singuratate, avand doua facultati, sau o viata de familie, cu doi copii? A inceput o discutie foarte aprinsa care ar fi putut tine tot restul zilei, noaptea si ziua urmatoare. S-a amintit, in treacat, despre faptul ca unele persoane casatorite sunt mai putin fericite ca altele necasatorite, ca au probleme diferite, dar care le solicita la fel de mult, ca un copil trebuie sa se nasca intr-o familie in care parintii sa se iubeasca si sa ii asigure un mediu armonios si ca noi, de fapt, nu discutam despre cazuri concrete, ci stabilim valori.

Chestia e ca discutia a pornit de la urmatoarele alternative: ori casatorie si copii, ori doua facultati. Care situatie ti-ar aduce o fericire mai mare? Asta mi-a amintit de ce scria Maslow*: aceste lucruri nu trebuie privite ca alternative care se exclud reciproc, pentru ca, de regula, odata ce ti-ai satisfacut o nevoie, apare alta, superioara. El observa la persoanele aflate in procesul de actualizare a sinelui rezolvarea dihotomiilor. De fapt, ratiunea si emotiile, trupul si inima, instinctul si vointa sunt sinergice, fara conflict intre ele si conduc spre aceeasi conlcuzie.

Pentru a fi completa, o persoana are nevoie si de mancare si odihna, si de dragoste si siguranta, si de apartenenta la familie, si de satisfactie profesionala, si de stimulare intelectuala si deschidere spre cunoastere, si de satisfactii estetice obtinute prin arta, dar si de viata spirituala.

Deci e greu. De-aia sunt asa de putini oameni care chiar isi actualizeaza sinele zilele astea :D

*Abraham Maslow, Motivatie si personalitate, Editura Trei, pp. 30-31 si 301.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Hai, hai, hai in Oraselul lenes

Posted by on 18 January 2010

LazyTown_vol1

Maine e ziua cea mare: apare primul DVD din Oraselul lenes, impreuna cu Gazeta Sporturilor. Asta e un serial pentru copii in care personajele fac numai lucruri bune si sanatoase: mananca fructe si legume, se spala pe dinti, fac sport si au tot felul de aventuri.

Mie imi place foarte, foarte mult mesajul din generic: “Hai, hai, hai in Oraselul lenes, unde ziua-abia a inceput, Totul e pe dos in oraselul lenes, avem atatea de facut!”. Mi se potriveste la fix: daca nu eu, atunci cine mai are atatea de facut in ziua de azi?! In plus, e un personaj acolo, Stephanie, care are parul roz exact ca avatarul meu din YoVille! Iata dovada:

lore028_Pink

Mie mi se pare foarte frumos faptul ca cei de la GSP (Roz e cea mai tare!) au gandit campania asta adresata copiilor. Stiu, stiu ca-i o actiune de marketing, insa e important si ce vinzi: roboti si monstri sau pe Sportacus care sare coarda.

Va fi, la un moment dat, un episod in care personajele vor invata sa se spele pe dinti de 20 de ori la stanga si de 20 de ori la dreapta. Mi-ar placea sa il pot folosi intr-una dintre scolile unde tinem noi lectii despre sanatatea dentara :D Tocmai ce am terminat studiul despre metodele de educatie si am obtinut ca filmele produc schimbari atitudinale mai importante decat metodele traditionale de predare. Poate ca, daca ma uitam si eu la Oraselul lenes cand eram mica, nu mai stateam acum cu nasul in calculator scriind pe blog, ci eram in Austria la ski.

Dar sa lasam teoria pentru la scoala. De-acum inainte, in fiecare marti stiti unde ma gasiti: la chioscul de ziare, cumparandu-mi Gazeta Sporturilor.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Din gura-n gura

Posted by on 17 January 2010

focuri_munti

In seara asta am vazut (pentru a 36-a oara) Stapanul Inelelor si mi-am amintit de o chestie foarte amuzanta din serialul Stargate SG1. In episodul The Pegasus Project, dr. Bill Lee incearca sa le explice oamenilor de stiinta cum pot trimite ei un mesaj important catre nava Odyssey, aflata foarte, foarte, foarte departe, la capatul galaxiei Pegasus, langa o gaura neagra care bruia comunicatiile.

Ideea era simpla: vor transmite, din gura-n gura (adica din poarta stelara in poarta stelara), mesajul ca se apropie o nava-stup inamica. Dr. Lee este un om de stiinta (deci un tocilar) pasionat de Word of Warcraft, care isi petrece foarte mult timp in fata televizorului si calculatorului. El da ca exemplu modul in care cainii din 101 dalmatieni isi trimiteau vesti prin latratul de la asfintit (twilight bark). Oamenii de stiinta, toti in halate albe, se uita nedumeriti unul la celalalt. Cand, insa, dr. Lee le-a amintit de scena in care flacarile farului din Amon Din se aprind si ii cheama la lupta pe oameni, cercetatorii americani de la masa s-au luminat la fata si au dat aprobator din cap. Toti erau niste geeks care se uitau la Stapanul Inelelor.

Mie mi se pare foarte amuzanta aceasta scena din Stargate, probabil fiindca-s si eu, la randul meu, o tocilara cu halat alb.

In ziua de azi nu ne mai anuntam unii pe altii ca vin dusmanii aprinzand focuri pe dealuri, insa folosim acelasi procedeu in alte scopuri. Word of mouth (marketingul si publicitatea prin comunicare interpersonala, adica din gura-n gura, da?) este un domeniu de luat in seama, in conditiile astea de criza. Blogurile si retelele sociale sunt deja noile flacari din Amon Din.

Sursa foto: The Thain’s Book. An encyclopedia of Middle-earth and Numenor.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Leapsa fara titlu

Posted by on 16 January 2010

La inceputurile blogului, era foarte util sa primesti cate o leapsa, ca aveai subiect de new entry si ocazie de socializare. Ca sa nu mai zic de pingurile care iti cresteau rankingul (haha, ce fel suna!). In ultima vreme nu mai am chef de asa ceva, dar voi face o exceptie pentru Alexandra, care scrie foarte frumos si care a fost la o emisiune de-a mea anul trecut. :D

Am mai scris despre carti acum doi ani (Dune, casa Atreides) si acum un an (Parca se auzea o vioara cantand). Sa vedem cat de originala mai pot fi, in aceste conditii.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Folosesc semne de carte, pentru ca imi plac si am o intreaga colectie. Sau cartonase colorate, sau post-its. In nici un caz nu indoi colturile si nici nu scriu pe carti. Manualele, in schimb, sunt pline de sublinieri si notite, ca asta e rostul lor.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă “da” care a fost aceasta?
Nu imi mai amintesc. Probabil ca nu, de foarte-foarte mult timp.

3. Citiţi în baie?
Doar reviste de stomatologie. :D Este singurul loc in care nu mi se pare ca pierd vremea rasfoindu-le.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă “da” care ar fi fost aceasta?
Desigur! M-am si apucat de ea acum cativa ani, dar e la stadiul de notite. Este despre dinamica unui grup de tineri neoprotestanti intr-o tara ortodoxa, cu picanterii, pasiuni si intrigi, insa inainte sa o finalizez trebuie: 1. sa mai studiez psihologie ca sa inteleg ce-i cu complexul ala oedipian; 2. sa mai citesc despre conformism si despre cum este el mai puternic decat adevarul sau dragostea si 3. sa gasesc formula in care sa spun povestea fara sa ranesc pe nimeni :D Deci, foarte probabil ca o voi scrie pe la 87 de ani, asta daca nu cumva mor inainte.

Manualele pentru studenti nu se pun.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nu cred nimic, cu exceptia faptului ca arata bine in rafturile bibliotecii. Am colectionat si eu o vreme carti, dar mi-am dat seama ca e o alta forma de dependenta. Prefer sa imi aleg titlurile si autorii pe care ii vreau eu.

6. Care este cartea preferată?
Quo Vadis (Henryk Sienkiewicz). am citit-o cand eram mica si o recitesc de fiecare data cu placere. Am fost foarte incantata cand am putut vizita biserica de pe Via Appia, in 2008, era ca si cum m-as fi intors in timp!

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Vezi mai sus. In afara de asta, mai citesc cu placere Mandrie si prejudecata (Jane Austen) si gata, ca nu mai stiu.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu ma prea impresioneaza intalnirile cu vedete, scriitori celebri sau alte personalitati. I-as cere, cel mult, o dedicatie, caci asta cred ca ar creste valoarea cartii respective (si e bine sa stii ca esti inconjurat de obiecte valoroase, nu? :D ) Aaaa, daca cineva cunoscut publica o carte, e cu totul alta poveste. Imi place sa merg la lansare si sa ma bucur de realizarea lui.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Fooooooooarte rar am ocazia sa vorbesc cu cineva despre ce citesc. Urasc fazele de genul: “Ai citit cartea X? Cum?! Nu ai citi-o?!”. Asa ca, pentru a nu ajunge in aceasta situatie, fac un anunt oficial: nu am citit nici o carte, nu am vazut nici un film si nu am ascultat nici o melodie!

Serios acum, cred ca am noroc: despre unele carti, in special cele de sociologie, pot vorbi cu studentii iar ei, saracii, nu au ce sa faca, trebuie sa ma ascute!

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Cred ca, rasfoind-o, ar trebui sa ma regasesc in subiectul sau personajele cartii. Sa simt ca are legatura cu mine.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Pentru noi, romanii, cred ca e bine sa citim cateva carti: Biblia (suntem o tara crestina, da?), Mihai Eminescu, poezii populare, Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga. Apoi, cred ca ar trebui sa citesti cate ceva din marea literatura a lumii, iti deschide orizontul si te face mai tolerant. De fapt, nu! In ziua de azi, nu mai e obligatoriu sa citesti nimic, din pacate.

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Pe terasa la Valenii de Munte.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Daca as asculta muzica, mi-ar veni sa cant si nu as mai avea chef de altceva. Imi place sa citesc in liniste, eventual in aer liber.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Doar manualele de la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice. In rest, prefer hartia si mirosul de cerneala tipografica.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Mai citesc si carti imprumutate, dar din ce in ce mai rar. Daca stiu ca este cartea mea, am sentimenul ca, oricand as dori, m-as putea intoarce in atmosfera cartii. De aceea, mi-am cumparat unele romane pe care le-am citit in copilarie doar ca sa fie acolo, pe raft.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Hmmm… Cartile de socio si psihologie sunt ca niste porti catre o alta lume, mai larga. Intrand acolo, nu sunt neaparat mai fericita, dar cresc. Cartile de beletristica sunt un mod de a fugi din realitate, dar si un mod de a te regasi in experienta reala sau imaginara a altora.

Acum, ca am scris asa de mult, ma duc sa mai citesc un pic.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email