Dupa vizita de la Centrul de Plasament din Militari (detalii pe blogurile Roxalindei, Ilincai si al lui Stefan), au mai ramas o lada mare plina de jucarii si una cu carti donate de colegii din Catavencu si cititorii Superbebe, 50 de mingiute de plaja transparente si pline de flori galbene, rigle cu litere si raportor Fiskars si o cutie mare cu cioco.
Asa ca am incarcat totul si m-am dus la orfelinatul Sfantul Paul, langa Parcul Libertatii. La inceput m-am enervat, am avut impresia ca individul de acolo vrea sa le las si sa plec. Pana la urma a venit directoarea si am stat cam doua ore de vorba. Cadourile au fost duse in celalalt sediu al orfelinatului, unde copiii nu primisera nimic de 1 iunie. Aici insa aveau foecare pungi cu dulciuri iar camerele erau pline de jucarii.
Casa este formata din trei familii, educatorii indeplinesc cat se poate de mult din rolul de parinti iar copiii (cate 8 intr-o familie) trebuie sa faca si ei diverse lucruri in casa: de la curatenie la pregatirea mesei si la lectii cu cei mai mici. Au paturi suspendate si perdelute colorate, e destul de frumos. La fiecare etaj exista un living legat de bucatarie si cate doua camere.
Acei copii provin din familii dezorganizate si foarte sarace. Pe unii, parintii vin sa ii viziteze frecvent, pe altii rar iar unii sunt orfani. De exemplu, parintii unui baietel de 4 ani traiesc pe strada. Au avut la un moment dat serviciu timp de doua luni, au platit chirie iar cei de la orfelinat au sperat ca micutul si fratele lui mai mare se pot intoarce la mama si la tata. Parintii insa au fost concediati si copiii nu au putut pleca din orfelinat. Le e mai bine acolo.
Alt baietel, George, era foarte alintat. Intra in biroul directoarei, se uita printre jucarii si statea mult in bratele oamenilor. Da, in aproximativ 10 minute mi s-a suit in brate, m-a luat de mana si m-a dus sa imi arate casa.
La parter erau doua fetite de clasa a noua si un baiat mai inalt, cam de 16-17 ani. Ei inteleg care este situatia lor si ii doare faptul ca lumea vine acolo din mila. Se simt rau cand li se spune “caministi” iar colegii si oamenii se comporta diferit dupa ce afla ca provin din orfelinat. Pentru ca da, exista discriminare, copiii care provin din orfelinat au mai putine sanse de reusita in viata, si asta nu doar datorita alimentatiei insuficiente si lipsei de afectiune.
Vedeti, sentimentul de mila fata de copiii astia ne face sa punem un ban, sa petrecem cateva ore cu ei de ziua copilului, sa dam din lucrurile noastre pentru ei. Si asta e foarte bine, dar cred ca nu e suficient. Nu trebuie sa ne fie mila o data si apoi, dupa ce am facut un act caritabil, sa ne asezam confortabil in fotoliu si sa spunem “Ahhh, ce persoana buna sunt eu!”. Cred ca, asa cum au zis si Anna, Ilinca, Stefan si ceilalti care au fost la copii ieri, trebuie sa revenim.
2 iunie 2007, 360 Blog
