Discutam pe blog cu un amic despre tineri si batrani, despre conflictul intre generatii si despre perceptia noastra asupra varstelor omului. Asa mi-am adus aminte de prima mea emisiune „Intre doua lumi”, in care am scris niste chestii interesante despre timp si cum ne raportam la imbatranire.
Trecutul, prezentul si viitorul sunt notiuni comune care descriu parti ale timpului. Trecutul nu mai exista, viitorul nu este conturat inca. Asociem inconstient realitatea cu momentul prezent. Momentul „acum” avanseaza insa in mod constant. Evenimente care apartineau unui viitor neclar devin realitate concreta, pentru ca apoi sa se transforme in trecut, in amintire.
Aceasta este insa doar perceptia noastra. Pentru ca nici o notiune fizica nu corespunde trecerii timpului; asa considera cercetatorul american Paul Davies, citat de revista Scientific American. Fizicienii insista asupra faptului ca timpul nu trece; el exista pur si simplu. Albert Einstein, elaborand teoria relativitatii, ajunge la concluzia ca „trecutul, prezentul si viitorul sunt doar iluzii, desi unele foarte persistente”.
Perceptia trecerii timpului este una psihologica. Ea se datoreaza faptului ca evenimentele din lumea noastra se deruleaza intr-o singura directie. De exemplu, atunci cand rasturnam un pahar cu apa, aceasta curge si se imprastie pe jos, in timp ce procesul invers nu poate avea loc in realitate.
La fel se intampla si cu noi, oamenii. Organismul, luat ca un sistem deschis intr-un permanent schimb de materie si energie cu mediul, este supus principiului al II-lea al termodinamicii, conform căruia universul evoluează în sensul creşterii entropiei, adica spre dezorganizare. Dupa varsta de 25 de ani, corpul nostru incepe sa imbatraneasca. Am fost candva copii, am crescut, am trecut prin adolescenta, tinerete, au aparut primele semne ale degenerarii organismului si apoi batranetea. Nimeni, niciodata, nu si-a vazut bunicii intinerind. Poate doar in „The Lord of the Rings – The Two Towers” putem vedea astfel de minunatii.
Reprezentam timpul printr-o sageata care pleaca din trecut catre viitor. Ea ilustreaza asimetria lumii in timp, nu asimetria fluxului temporal. „Trecut” si „viitor” sunt doua cuvinte care indica directiile temporale, asa cum „sus” si „jos” desemneaza directiile spatiului. Axa timpului este doar o reprezentare care incearca sa faca ordine in timp. Ea indica viitorul, dar nu se misca in aceasta directie, asa cum busola indica nordul, nu se deplasează spre nord.
Totusi, perceptia trecerii timpului exista in fiecare dintre noi. Recent, stiinta moderna a inceput sa acorde atentie modului in care percepem trecerea timpului, dar nu exista inca decat speculatii. Dupa ce ne invartim pe loc de cateva ori si ne oprim brusc, ni se pare ca lumea se roteste in jurul nostru. Este insa doar o iluzie creata de rotatia fluidului numit endolimfa, aflat in urechea interna. Probabil ca si perceptia trecerii timpului poate fi corelata cu modul de functionare a creierului.
Exista astfel doua ipoteze. Prima porneste de la faptul ca formarea memoriei este un proces unidirectional. Informatiile noi care se adauga peste cele vechi si devin la randul lor amintiri, pot genera aceasta senzatie de trecere a timpului. O alta explicatie poate fi tocmai experimentarea modului in care viitorul posibil pe care ni-l imaginam se transforma in prezent real si apoi in trecut determinat.
Suntem invatati ca momentul prezent are cea mai importanta semnificatie. Suntem invatati sa traim clipa. Iata ca stiinta ne confirma faptul ca trecutul, prezentul si viitorul sunt la fel de importante. Timpul este o dimensiune, ca si spatiul. Timpul sta pe loc; fenomenele care se petrec in jurul nostru – sau in noi – transformari ireversibile, ne dau senzatia de trecere a timpului.
Trecerea timpului poate fi o iluzie. Aceast lucru insa nu schimba faptul ca de constienta efemeritatii noastre tine o galerie de sentimente, atitudini si, de ce nu, actiuni. Regretul pentru trecut, teama de viitor, sperantele si idealurile, toate izvorasc din senzatia trecerii timpului.
„Exista un timp pentru toate. Exista un timp in care ti-e dat sa fii viu. Timpul acesta poate exercita un fel de magie, câta vreme-l trăieşti, ştiind ca nu vei mai avea parte niciodata de clipe asemanatoare” (Frank Herbert, “Imparatul-zeu al Dunei”).
Timpul, spun unii, rezolva totul. Este adevarat, intr-o oarecare masura. Ati observat, nu-i asa, cum dupa un timp, reusim sa vedem un eveniment trist intr-o cu totul alta lumina? O adevarata „capcana a timpului” este idealizarea trecutului. Uitam durerea, sau teama, sau esecul si vedem intamplarile demult consumate intr-o lumina pozitiva. Ne dorim retrairea acelor sentimente, sau evenimente, poate pentru ca „raul pe care il stim este mai bun decat raul pe care nu-l stim”. Teama de viitor, de necunoscut, ne face adesea sa retraim trecutul. „Cei mai multi cred ca un viitor satisfacator poate fi asigurat prin intoarcerea intr-un trecut idealizat, un trecut care, de fapt, n-a existat niciodata”, spunea scriitorul Frank Herbert. Insa oamenii care nu isi pot aminti si greselile din trecutul lor sunt condamnati sa le repete (George Santayana, “Life of Reason”).
Nu e nimic rau in a revedea trecutul, in a retrai momente de fericire sau clipe in care durerea ne strangea sufletul. E firesc sa simtim un dor sfasietor dupa un om drag pe care l-am pierdut pentru totdeauna. Dar este un pacat sa lasam trecutul, cu bucuria sau durerea lui, sa ne impiedice a trai prezentul. Numai oamenii slabi, care nu au curajul sa priveasca inainte, prefera trecutul. Pentru noi, ceilalti, „sentimentele sub forma de amintiri nu sunt niciodata indeajuns”.
Istoria modifica mereu o amintire, ii acorda valori noi, pozitive sau negative si, in cele din urma o anuleaza. Asta spunea Mircea Eliade in carte sa “Noaptea de Sanziene”. Trecutul nostru este in permanenta schimbare. Experientele noi care se adauga peste cele sedimentate de-a lungul anilor dau o alta semnificatie vietii noastre trecute. Privim in urma si descoperim o intamplare aparent lipsita de importanta, cum ar fi o vizita la un prieten, sau o carte citita intr-o gara, o intamplare care a dat insa o noua directie vietii noastre. Si ne intrebam, peste ani, ce s-ar fi intamplat cu noi daca n-am fi trait acel neinsemnat moment: unde am fi azi?
Sunt insa clipe atat de importante, senzatii unice, sentimente atat de pretioase, incat dorim sa le imortalizam. Vrem sa ni le amintim intocmai. Este nevoia noastra de a transforma clipa trecatoare in vesnicie. Din acest dor s-au nascut adevarate opere de arta.
Exista o continuitate ce leaga trecutul de viitor. Natura non facit saltus, spunea filozoful german Leibniz in lucrarea sa “Noi eseuri asupra intelectului uman”. Dezvoltarea se face „conservand, pe de o parte, adaugand, pe de alta”(Mihai Eminescu, “Cugetari”). Ceea ce conteaza este sensul pe care il avem in viata. Credinta noastra, idealul de om pe care il avem, ne fac sa avem o anumita atitudine in prezent. Pentru a ajunge intr-un viitor pe care ni-l dorim, trebuie sa indraznim sa speram si sa luptam pentru viata noastra. „Nu prezentul influenteaza viitorul, ci viitorul este cel care modeleaza prezentul”, credea Frank Herbert. Timpul potrivit este acum.
Trecerea timpului este o realitate psihologica. Fiecare om are propria sa perceptie asupra trecerii timpului. Ati cunoscut cumva oameni activi, care la 50, sau 60 de ani, erau proaspat absolventi ai unei facultati ale carei cursuri au visat toata viata sa le urmeze? Oameni care indraznesc sa inceapa o noua viata, intr-un alt oras, sau oameni care isi schimba profesia intr-un moment in care colegii lor de generatie asteapata iesirea la pensie? Ati vazut, pe de alta parte, tineri care declara ca sunt prea obositi de aceasta viata, care nu le ofera nici o speranta de viitor?
Totul depinde de pozitia in care te afli, de directia in care privesti si de ceea ce crezi. Nu devenim batrani pentru ca am trait un numar de ani. Timpul, de fapt, sta pe loc. Devenim batrani pentru ca ne-am parasit idealul. Suntem tot atat de tineri ca si credinta noastra, la fel de batrani ca indoiala noastra. Atat de tineri ca speranta noastra, atat de batrani ca descurajarea noastra.
22 iulie 2006, Yahoo! 360 Blog
