Tag: adventisti

Visul oricarui crestin adevarat este sa plece misionar in Africa, asa cum a facut David Livingstone. Ba chiar, am aflat de curand, unii viseaza sa fie “misionari pe bicicleta”. Dupa ce, in septembrie, am aflat cum e viata in jungla din Guyana, sambata trecuta am vazut imagini din Kenya, unde o doctorita si fiul ei au predicat in aceasta vara.

Cel mai mare oras al Kenyei este Eldoret, unde exista aeroport si civilizatie. Si aici, in Africa, localnicii negri au impresia ca muzungu, albii, au foarte multi bani si de aceea trebuie sa ai mare grija de portofel si buzunare. Albii nu trebuie sa mearga neinsotiti in anumte parti alte orasului, iar hotelul in care misionarii romani au fost cazati era pazit de jandarmi 24/24, pentru ca altfel dispareau toate lucrurile din camera.

Crestinismul este la mare moda in Africa, exista microbuze cu inscriptii din Biblie si aproape toti localnicii sunt crestini. Ei vin sa ii asculte pe albi “predicand vestea cea buna”, in special daca misionarii aduc creioane colorate, bomboane, stickers, masinute si alte nimicuri colorate sau dulci. Chiar daca sunt adventisti, ei fura cu seninatate de la albi, care au bogatii nemasurate picate din cer si care gresesc tinandu-le pentru ei, in loc sa le imparta cu negrii. Prezbiterii (conducatorii spirituali ai bisericilor locale) isi umpleau buzunarele cu bomboane si cereau in plus, inca putin, inca doua bucati! Doctorita misionara era dezamagita de faptul ca, desi sunt multi adventisti, credinta lor este un “foc de paie”. Totusi, fiind foarte multe religii crestine in zona, in urma campaniei de evanghelizare s-au crestinat doar 12 persoane: “ei nu sar chiar asa de repede in apa botezului”. Am vazut o imagine cu un pastor micut botezand o femeie uriasa in piscina universitatii adventiste din Baraton. Ma intreb daca a scapat-o sau nu in apa…

Satul in care a avut loc evanghelizarea se numea Kisumu N’Gogi si era plin de cocioabe si strazi cu un noroi rosu, lipicios. Totul se facea in strada: de la mancare la cusut si la impletit codite. La fiecare 50 de metri vedeai un coafor, negresele fiind pasionate de tot felul de frizuri sofisticate. Paturile in care dormeau erau acoperite cu plase de tantari, ca sa ii fereasca de tantarii purtatori de malarie. Misionarii fusesera toti vaccinati impotriva febrei galbene si sperau sa nu faca malarie in urmatoarele saptamani.

Intr-o seara ploua cu galeata si erau foarte putini oameni acolo. Misionarii venisera echipati cu laptop si videoproiector si se imbracau in camasa si costum elegant, de biserica. Contrastul cu oamenii de acolo era foarte mare. In acea seara ploioasa, s-au adunat o mana de negrisori sub acoperisul din dreptul ecranului si s-au rugat toti sa se opreasca ploaia. Ca prin minune, la cateva minute dupa rugaciune, s-a inseninat! In serile urmatoare au repetat rugaciunile, in speranta ca se vor opri ploile, insa “Domnul a considerat ca nu trebuie sa mai raspunda cererilor credinciosilor”.

Cu alta ocazie, au mers cu microbuzul pana la lacul Victoria. La un moment dat s-a suit in microbuz un om cu 100 de gaini, care au umplut tot locul, sub scaune, ba chiar au fost luate in brate de calatori. Vazand ca albii nu vor sa tina gaini in brate, proprietarul negru s-a suparat foarte tare!

Alta data au fost la o fabrica construita de niste americani, in care erau angajati numai indivizi infectati cu HIV sau bolnavi de SIDA. Cum asta este o problema de sanatate publica in Africa, sunt familii intregi afectate care nu isi gasesc serviciu, deci nu au nici o sursa de venit. In acest loc, ei invatau sa confectioneze felicitari si obiecte artizanale care apoi erau vandute. Oamenii de acolo au sustinut un program artistic cu cantece optimiste si i-au invatat pe albi sa cante “amete damadjabu”.

Oamenii poarta pe biciclete sau cu magarusii cantitati imense de produse. Femeile purtau pe cap tispii cu fructe sau saci cu mancare. Exista un taxi pe bicicleta, numit “boda-boda”. Viata era precara, copiii ramaneau orfani, formau grupuri si incercau sa supravietuiasca, ajutandu-se reciproc. Mancarea obisnuita era un fel de terci de cereale, iar ca desert mestecau trestie de zahar. La inmormantari, oamenii chiuiau, probabil ca sa trezeasca spiritele

Oamenii nu vor sa fie fotografiati, pentru ca au auzit ei ca vin albi care fac poze si apoi se imbogatesc vanzandu-le, in timp ce ei nu castiga nimic din asta. Pe strazile oraselor si satelor nu vezi africanii zambitori cu care suntem obisnuiti, ci oameni saraci si murdari.

Africa este o tara bogata in roadele pamantului: vedeai copaci plini de fructe, iar tanarul misionar roman a fost uimit de multimea acestora. El a exclamat: “Daca aici, pe pamant, sunt atatea fructe, atunci imi imaginez in Cer cat de minunat o sa fie!”

Foto de aici.