Tag: alegere

Adevarul de dincolo de traditii

Posted by on 23 June 2010

Aseara am vazut, pentru a 5-a oara, filmul “Mona Lisa Smile” si mi-am dat seama ca ma identific cu personajul interpretat de Julia Roberts (ce surpriza, nu-i asa?). Katherine Watson preda istoria artei la Wellesley College, locul in care fetele de familie buna capatau educatie pentru a deveni sotiile perfecte. Pe langa matematica, fizica si literatura, ele urmau si cursuri de bune maniere si de bucatarie. Miss Watson este o feminista si crede cu toata puterea ca femeile pot sa fie ceea ce vor ele sa fie. Ele nu trebuie neaparat sa devina gospodine, ci pot fi avocate, doctorite sau profesoare.

Katherine Watson este charismatica si originala, cele mai multe studente o iubesc si, chiar daca are un conflict cu Betty (Kirsten Dunst), in final reuseste sa schimbe ceva in bine in viata fetelor. Asta e primul punct in care, cel putin aspirational, ma identific cu personajul. Cel de-al doilea punct in care am gasit similitudini cu miss Watson este intoleranta la imperfectiune, ca sa zic asa :D . Cand descopera ca iubitul ei Bill (Dominic West) a mintit in legatura cu trecutul lui, a fost atat de dezamagita, incat nu a mai putut continua relatia cu un om in care nu mai avea incredere.

Filmul este despre femeile anilor ‘50, traind intr-o societate care se refacea dupa razboi. In acea perioada, femeile care nu se conformau rolurilor de sotie si mama erau criticate; de cele mai multe ori, ele aveau dificultati in a obtine slujbe, in a detine proprietati sau in a obtine credite pe numele lor. Cu toate acestea, aveau acces la educatie, insa cu unicul scop de a transmite mai departe, copiilor, traditiile. Familia era, asadar, valoarea suprema si femeile erau educate sa ascunda sentimentele reale sub un zambet de Mona Lisa. Nu conta daca erau sau nu fericite in rolul de sotie perfecta, care cu o mana calca una dintre camasile sotului, iar cu alta intorcea paginile unei carti de filosofie. Imaginea pe care o vedeau cei din jur, asta era tot ceea ce conta. Cel mai nepoliticos lucru era sa iti speli rufele in public.

“Mona Lisa Smile” este un film despre alegeri. Una dintre fete, desi poate invata la universitatea Yale, vrea sa fie sotie si mama; alta, desi a incheiat o casnicie de succes, este nefericita pentru ca barbatul ei nu o iubeste si alege sa divorteze. Este un film despre sacrificiile pe care o femeie trebuia sa le faca de de dragul traditiilor si din teama ca cei din jur o vor judeca. Dar este si despre curajul de a fi libera si de a-ti urma visurile.

Ciudat cum, 60 de ani mai tarziu, observ uneori aceeasi disperare de a mentine aparentele si aceeasi ignorare a propriilor sentimente pentru un unic beneficiu: acela de a sta la umbra racoroasa a valorii numita “familie fericita”.

——————————————————

Urmariti AICI un fragment interesant din film.

Vedeti AICI una dintre reclamele din prezentarea lui miss Watson despre rolul pentru care s-a nascut femeia. Si AICI o lectie pentru fetitele care viseaza prea mult :D

Cititi in revista Life din februarie 1954 cum sa iti masori nevasta pentru a cumpara o masa de calcat potrivita.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Geamantanul Louis calatoreste in Irlanda

Posted by on 14 March 2010

Filmul “An bisect” (Leap Year) este o comedioara draguta plina de stereotipuri americane, tocmai buna pentru o seara de sambata in care nu vrei sa te mai gandesti la nimic. Anna din Boston (Amy Adams) se asteapta sa fie ceruta in casatorie de prietenul ei cardiolog, dar acesta ii face cadou o pereche de cercei si o anunta ca pleaca la Dublin, la o conferinta medicala. Ea afla ca, in Irlanda, exista o traditie straveche care permite ca, pe 29 februarie, femeile sa ii ceara de soti pe prietenii lor care, pana in acel moment, au ezitat. Anna gandeste “de ce nu?” si se urca in primul avion spre Dublin. O furtuna puternica ii strica planurile si ajunge in Dingle, un orasel uitat de lume. De acum incolo apar toate scenele penibile in care o fata frumoasa si eleganta de la oras nimereste intr-o zona rurala: cara dupa ea geamantanul Louis Vuitton, i se termina bateria de la mobil si nu gaseste priza, apoi opreste curentul in tot satul,  drumul e blocat de o cireada de vaci, ea vorbeste cu animalele si la impinge de pe sosea, intra cu pantofii de 600 de dolari in gunoi de vaca, ii este furat bagajul, se bate cu hotii intr-un han, pierde unicul tren care pleca spre Dublin, o loveste in frunte cu tocul de la pantof pe o mireasa, apoi varsa vin pe rochia ei alba.

Exista, bineinteles, si o poveste de dragoste: Declan (Matthew Goode), proprietarul unicului bar-hotel din localitate este, intamplator, si soferul de taxi si isi ia angajamentul sa o conduca pana la Dublin. Cei doi se inteleg ca soarecele cu pisica si nu gasesc nici o cale de a comunica in mod decent, fara sa se certe. El o considera o rasfatata, dar o buna sursa de bani si o ironizeaza, adresandu-se geamantanului: “hai, Louis, treci in portbagaj”. La un moment dat insa, viziteaza castelul Dunamase din County Laois si raman peste noapte la o pensiune mica, gatesc impreuna, se saruta si, din momentul ala, incep sa se indragosteasca unul de celalalt.

Peisajele din film sunt superbe, insa am vazut pe net (citeste aici) ca anumite scene au avut in spate efecte vizuale realizate de Cinesite: reconstruirea Bostonului, scena cu barca in furtuna sau panorama de 360 de grade din jurul cetatii Dunamase. Pe IMDB am vazut foarte multe reactii din partea irlandezilor, care au considerat ca imaginea pe care tara lor o capata in urma vizionarii filmului este nefavorabila si ca situatia e cu totul alta. Exista contestatii si cu privire la traseul strabatut de eroina si unii sunt nemultumiti de faptul ca peisajele filmate in alte zone si au fost ulterior montate in film.

La un moment dat, Declan o intreaba pe Anna ce obiect ar alege sa ia din casa in cazul unui incendiu, si ea a spus ca nu stie. El, pe de alta parte, ar fi luat un inel vechi, primit de la mama lui. Supus acestui test, logodnicul cardiolog a intrat in panica si a inceput sa alerge dupa obiectele de valoare, cheile de la seif, laptop si telefoane mobile.

Cand am ajuns acasa, m-am uitat si eu in jur, la lucrurile cumparate in ultimii ani de munca si am incercat sa aleg ceva foarte important si valoros pentru mine. Pe primul loc se afla doua carti, “Family Bible” cu ilustratii si apocrife si “Quo Vadis” primita de la bunicul meu Florea. Apoi, pe locul doi, cred ca m-as repezi sa iau laptopul in care am toata munca, muzica preferata si amintirile frumoase.

Tu ce lucru ai alege din casa ta, daca ar trebui sa pleci in graba?

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Multiversul si schimbarea liniei temporale

Posted by on 30 October 2009

multiverse

Una dintre cele mai simpatice teorii din literatura si filmele SF este cea a multiversului. Fiecare alegere marunta pe care o facem da nastere unei infinitati de realitati paralele care exista in acelasi timp cu a noastra. Teoria spune ca tot ce se poate intampla, se intampla, daca nu in realitatea noastra, atunci in alta. In Stargate SG1 si Atlantis sunt cateva episoade interesante in care aceeasi oameni din universuri diferite de intalnesc (citeste aici despre realitatile alternative). Serialul Fringe are si el la baza aceasta teorie: niste indivizi rai dintr-o realitate paralela vor sa distruga lumea noastra.

Nu-i asa ca e interesant? Asta inseamna ca, undeva, intr-un univers paralel, exista o varianta a mea care n-are blog, sau care a ajuns asistenta medicala la un spital in Constanta, sau care are trei copii aproape adolescenti, sau care inca mai canta in Adoramus (lol), sau care lucreaza intr-un cabinet stomatologic, sau care locuieste in America (lol x 2), sau care a murit la 11 ani, sau care s-a facut pianista, sau care s-a maritat cu marea ei dragoste… (neee, nu va zic care!), sau care…

O alta teorie se refera la posibilitatea schimbarii trecutului chiar in aceasta realitate. Este, de fapt, chiar teoria din spatele unui alt film foarte frumos, The Butterfly Effect.  Unele realitati pe care personajele le traiesc sunt rezultatul schimbarii liniei temporale de catre oameni care s-au intors in trecut (cu masina timpului, da) si au facut o mica modificare, aparent nesemnificativa, a unei variabile. Cititi aici despre liniile temporale alternative din Stargate si urmariti episodul Time din SGU.

Daca as putea schimba ceva in trecutul meu, la prima vedere cred ca as face urmatoarele: as da la Conservator in loc de Stomatologie si as face in paralel facultatea de Comunicare. Apoi m-as imprieteni cu… (neee, nici acum nu va zic cu cine!), m-as marita si as trai fericita pana la adanci batraneti. Sau poate ca nu! Cine stie? Fiecare alegere are consecintele ei! Daca n-as mai face medicina dentara, nu m-as mai intalni cu o multime de oameni care mi-au schimbat viata, incepand cu Ana Maria si Radu; n-as mai scrie la Viata medicala si Superbebe, nu as mai lucra la Vocea Sperantei. Nu as mai avea studenti simpatici si cuminti si, poate, nici nu as mai fi ceea ce sunt acum. Mai bine sa ramana totul asa cum e in realitatea asta si sa am grija ce universuri alternative construiesc de acum incolo! :D

Tu, daca ar fi sa schimbi ceva in trecutul tau, ce ai schimba? In ce realitate ti-ar placea sa traiesti?

Foto:  The Parallel Universes of David Deutsch

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Rosie poate sa faca asta!

Posted by on 7 October 2009

rosie we can do it

In ultima vreme, m-am tot ciocnit de aceasta imagine pe diverse bloguri, de la Joseph Mallozzi, scenaristul lu’ Stargate, pana la un aparent inofensiv blog de design si am cautat un pic pe net sa inteleg si eu despre ce e vorba.

Rosie the Riveter este un simbol cultural american care le reprezinta pe femeile care au inceput sa munceasca in fabricile de munitie in perioada celui de-al doilea razboi mondial, in timp ce barbatii se casapeau unii pe altii pe front. Imaginea a avut ca sursa de inspiratie femei reale precum Rose Will Monroe, Rosalind P. Walter sau Rose Bonavita. Cei interesati pot gasi informatii despre istoria lor pe American National Biography Online sau pot cumpara produse Rosie the Riveter de pe pagina oficiala a trustului.

Ce legatura are asta cu mine si de ce am simtit nevoia sa pun poza asta la mine pe blog? Pai e destul de clar. Daca te uiti la mine din exterior, par o femeie de cariera. Nu topesc aliaje si nici nu car fiare, dar muncesc mult si in domenii relativ diferite. Am ajuns aici nu datorita unui plan elaborat si urmat cu perseverenta din copilarie si nici din dorinta de a deveni femeie puternica. A fost pur si simplu un lung sir de alegeri marunte, aparent nesemnificative, care m-au facut ceea ce sunt azi. Incapacitatea mea de a alege o singura meserie, o dragoste neimplinita, pasiunea pentru jurnalism, muzica, radio, invatamant. Dorinta (aproape patologica) de perfectionare si curiozitatea.

Cu toate astea, ma gandesc ca aceste Rosies the Riveter din trecut pun prea multa presiune pe noi, cele de azi. Doar avand o profesie dificila, masculina, doar concurand cu barbatii iti poti dovedi valoarea. Ceea ce nu este adevarat! Femeile alea care munceau in fabrici si uzine nu aveau incotro! Cineva trebuia sa se sacrifice si sa construiasca bombe! Poate ca ele ar fi preferat sa fie brutarese sau secretare, dar uite ca nu s-a putut!

In ziua de azi, este mult mai bine: avem libertatea de a ne alege profesia in functie de aptitudinile sau pasiunile noastre. Eu, una, asa am facut si, in general, sunt multumita de viata mea. Cand se aglomereaza, insa, lucrurile si incep sa ma simt coplesita de munca, ma gandesc ce bine ar fi fost daca femeile nu s-ar fi emancipat deloc si ar fi ramas blande, supuse, crosetand sau brodand tapiserii si avand grija de gospodarie. N-ar fi avut nevoie de muschi si nici de prea mult creier si nu le-ar fi durut capul de grija zilei de maine. Singurele probleme ar fi fost ca au gresit modelul sau ca a dat ciorba in foc.

Poate ca maine o sa gandesc altceva, insa azi le urasc pe toate feministele alea care m-au pus pe mine sa muncesc si sa invat nonstop. Rosie poate sa faca asta! Eu, insa, nu!

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Drumul pe care nu am apucat-o

Posted by on 20 July 2009

Sunt aici si ma simt bine in viata mea. Cu mult mai implinita ca in urma cu noua ani. Incomparabil! Sunt, practic, un alt om.

Uneori, insa, am mici revelatii legate de cum ar fi putut arata viata mea acum daca m-as fi aflat in alte contexte si as fi facut alte alegeri. Si atunci simt nostalgia lui “ce-ar fi fost daca…” si, din nou, neputinta de a nu trai totul si de a nu simti totul.

Azi m-am intalnit cu un om cu care nu am mai vorbit de noua ani. Eram prieteni foarte buni pe vremea aceea, stateam ore in sir si analizam tainele universului, iar apoi ne-am certat foarte rau si drumurile noastre s-au despartit. Ciudat, azi l-am revazut si nu am simtit nici un pic de furie, nici dezamagire, nici ura, nici regret. Toate furtunile s-au stins cu mult timp in urma. M-am bucurat asa cum te bucuri cand intalnesti un prieten vechi, plecat pentru multi ani intr-o tara indepartata.

Si, pentru o secunda, am vazut ce s-ar fi intamplat cu prietenia noastra daca as fi fost in alt context si as fi facut alte alegeri.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Ai ales, nu mai poti da inapoi

Posted by on 12 July 2009

Ai avut de luat o decizie importanta. A fost greu, ti-a trebuit mult timp sa te hotarasti. Alternativele erau una mai atragatoare ca cealalta. Dar timpul trecea, tic-tac, tic-tac, iar cei din jur pareau sa se grabeasca. Societatea te presa: alege odata ce vrei sa faci!!!

Si ai ales. Gata! Acum nu mai poti da inapoi! Ai apucat-o pe un drum, stii cum o sa arate viata ta. Nu mai poti da inapoi! Nu te mai poti gandi la alternativele atragatoare, la ce ai fi putut sa simti sau sa devii.

Nu-ti mai ramane altceva de facut decat sa te convingi ca asta a fost cea mai buna alegere. Ca, practic, nu ai pierdut absolut nimic, nu este evident ca iti merge bine?! Esti implinit, linistit, fericit. Stii cum o sa arate viata ta de acum inainte. Nici o surpriza, nici o neliniste, pana la urmatoarea decizie importanta.

Mai demult, o persoana la care am tinut eu foarte mult avea urmatorul status  pe yahoo messenger:  libertatea inseamna posibilitatea de a alege.

Disonanta postdecizie* este o stare pe care o experimenteaza o persoana dupa ce a ales una din doua (sau mai multe) posibilitati aproape la fel de bune. Emotia negativa este cu atat mai intensa, cu cat alternativele respinse erau mai atractive. Si, intrucat individul este motivat de nevoia de a reduce disonanta cognitiva, el va suferi un proces de autopersuasiune in favoarea situatiei in care se afla in prezent.

*Abordarile motivationale ale schimbarii atitudinale apartin cercetatorilor Fritz Heider, Leon Festinger, Jack Brehm s.a.)

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Aripa de fluture

Posted by on 9 June 2007

Am hotarit ca stomatologia nu imi place si ca am nevoie de un hobby, i-am chemat la mine pe Sorin si Laurentiu si le-am propus sa facem un grupuletz si sa cantam colinde. Am sunat la verisoara mea, care ne-a invitat in biserica din Cuza Voda, unde era logodnicul ei pastor. Am ajuns acolo, i-am cunoscut pe Aurora si Andrei, iar viata mea s-a schimbat.

Matusa mea a alunecat si a cazut, si-a fracturat soldul si a intrat in spital. Unchiul meu a inceput sa se simta foarte rau, a fost diagnosticat cu Alzheimer iar fiica lor s-a mutat la ei sa ii ingrijeasca. Eu am stat cu fetele de la radio pe langa stadionul Olimpia, insa mi-am depus si cerere pentru loc in camin. Nu am fost de acord sa fac schimb de camera cu Simona, colega mea din Izvoarele. Dupa trei luni, fetele de la radio s-au mutat intr-o garsoniera, iar eu am fost nevoita sa ma mut iar, in camera care imi fusese repartizata in U3. I-am cunoscut pe Ana Maria si pe Radu, iar viata mea s-a schimbat.

Mi-am depus CV-ul la Viata Medicala, am cunoscut-o pe Laura si am ajutat-o la cateva conferinte de presa, m-a invitat la o petrecere de 8 martie, am cunoscut-o pe Narcisa care m-a recomandat la Superbebe si viata mea s-a schimbat.

Gesturi marunte sau marete, toate au importanta lor. Viata mea e o retea de intamplari si de alegeri, din fiecare clipa se desprind o infinitate de drumuri. Viitorul poate arata intr-o infinitate de feluri.

Exista teoria “butterfly effect“.

The Butterfly Effect, Le battement d’ailes du papillon

9 iunie 2007, Yahoo! 360 Blog

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Despre singuratate

Posted by on 14 March 2007

Singuratatea e o alegere, nu un dat al sortzii, vrea sa spuna un articol din revista tabu din martie. Se vorbeste mult despre hotarirea de a fi singur, adica necasatorit si fara partener si se prezinta fatza luminoasa a celibatului. Exemplele sugereaza ca oamenii care traiesc singuri au o viata activa si foarte multi prieteni cu care isi petrec weekendurile si sarbatorile. De multe ori, si acesti prieteni sunt tot singuri si isi concentreaza atentia pe munca si implinire personala.

Esecul relatiilor apare din incapacitatea de a comunica real a celor doi parteneri: “fiecare delireaza pe cont propriu”.

Si mai zicea psihoterapeuta: “Cei carora le este frica sa stea cu ei insisi nu au dialog interior si sfarsesc prin a-i parazita pe ceilalti. Singuratatea este o nevoie personala absolut naturala, care se accentueaza cu varsta. Pe masura ce se maturizeaza, oamenii se simt din ce in ce mai bine cu ei insisi si nu mai au nevoie de permanente confirmari sociale”.

Eu vad aici doua aspecte: nevoia de spatiu personal si de timp cu tine insati, in care sa te uiti pe pereti, sa te gandesti, sa te aduni, sa simti, sa reflectezi, sa te plimbi pe strazi fara sens si sa te uiti la luminile magazinelor, sa stai o sambata intreaga in pat, sa citesti si sa meditezi cu cartea pe burta, sa nu te piepteni, sa faci baie cu spuma sau sare de la Lush, sa faci ordine in hartii si in margele.

Al doilea aspect al problemei este a avea sau nu o relatie cu un barbat. Aici, presiunea sociala este mare si femeile singure trecute de 30 de ani nu au prea multe shanse, in ochii celorlatzi oameni. Sunt considerate niste ratate, chiar daca ele o duc, in realitate, mult mai bine decat nevestele care calca saptamanal camashi si lenjerie de pat sau trebuie sa ii dea barbatului senzatia ca are ultimul cuvant, ca sa nu se crizeze ala. Multe femei se casatoresc fiindca se tem sa fie singure. Chiar mie, acum cateva saptamani, un amic mi-a zis “Vezi ca femeile nu prea aleg! Si oricum, dupa 35 de ani, sansele lor de a fi alese scad, asa ca grabeshte-te!!!” Eu zic asa: a fi indragostit este extraordinar, a apartine de cineva iti da o senzatie de siguranta si implinire. Dar a convietui cu un om este atat de greu, incat e nevoie de o iubire adevarata pentru ca relatia sa mearga. De aceea, daca ma voi indragosti, o sa ma casatoresc. Daca nu, de ce sa ma leg la cap de unde nu ma doare? Ce, nu mi-e bine? Si sunt convinsa ca, asa cum la varsta asta ma descurc foarte bine, la fel o sa fie si peste cinci, zece sau treizeci de ani. Si cand oi fi baba, o sa ma duc la caminul de batrani care se construieste langa Valeni si o sa stau la aer curat si o sa citesc tot ce nu am acum timp din cauza evenimentelor superbebe si a doctoratului inutil pe care il fac.

Nu sunt pentru singuratatea-celibat. Dar sunt impotriva comporomisului si conformismului idiot. Am nevoie de timp singura si de multa liniste, dar stiu ca atunci cand o sa ma iubeasca un barbat si o sa il iubesc si eu, voi renunta la independentza totala pentru o relatie. Iar daca nu o sa se intample asta… ei bine, o sa vad eu ce o sa fac. Bine, in orice caz!

Imaginea: Tatyana Gorshunova

14 martie 2007, Yahoo! 360 Blog

Citeste mai mult despre singuratate.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email