Sunt obosita, nervoasa, anxioasa, izolata social, fara chef, plictisita de viata. Am migrene, insomnii, dureri lombare, inceput de sindrom de tunel carpian. In casa e praf si florile sunt uscate de sete.
Am 125 de pagini din teza de doctorat GATAAAAAAAAAAAA! Incep sa vad, palpaind anemic, luminita de la capatul tunelului!
De fiecare data cand merg la ore la masterul de psihoterapie, am revelatii.
E ca si cum as deschide cutia Pandorei si de acolo ar iesi toate relele, dependentele, datoriile neplatite si temerile cuibarite de-a lungul timpului.
E ca si cum as merge in spirala, in sus, trecand mereu si mereu prin aceleasi experiente, dar adaugand de fiecare data explicatii si interpretari noi.
Si, in loc sa fac lumina, mi se pare ca imi prind urechile in hatisul propriei mele minti.
Dar sunt linistita, caci ce a fost mai greu, a trecut.
Sunt deja trei saptamani de cand mi-am schimbat radical stilul de viata: merg la fitness, nu mai mananc dulciuri concentrate si grasimi si incerc sa am 3 mese principale + 2 gustari. Inca nu m-am obisnuit fara dulciuri si incepe sa imi fie teama ca nu ma voi obisnui niciodata. Simt uneori cum imi scade glicemie si asa as manca o baclava sau o prajitura cu ciocolata si sirop… mmmmmm….. ce bune ar fi! In schimb, mananc fructe, care arata foarte bine, insa nu au suficient de mult zahar. In urma aceste minunate diete, am cu mult mai putin triptofan si, bineinteles, cu mult mai putina serotonina.
Am citit pe forumul asta despre functiile serotoninei in organism: antidepresiva, anxiolitica, antiobsesionala, anticompulsiva, controleaza agresivitatea, induce liniste si somn, scade nivelul perceptiei dureroase, stimuleaza functiile cognitive inalte.
Intelegeti acum de ce, in ultimele doua saptamani, am fost atat de deprimata, nervoasa, disperata ca nu termin tot ce am de facut, plictisita, trista si fara sens, somnoroasa, foarte, foarte obosita si – v-am mai spus? – DEPRIMATA!!! Stiu ca nu a reiesit asta din entry-urile de pe blog, fiindca am scris in rarele momente de normalitate. Acum insa as avea nevoie urgenta de un sugar rush!
Ma duce cineva cu zaharelul?
Foto: Salad recipe
Azi am condus de la Valenii de Munte Deal la Brasov, cu escala la Cheia. Ca de obicei, cu o seara inainte si in prima parte a zilei, am avut anxietate de serpentine. Imi aminteam eu ca drumul e sinuos, cu niste curbe in ac de par, cu tiruri uriase si periculoase venind din sens opus, cu vai adanci si soferi grabiti care depasesc pe linia continua.
Cand colo, drumul a fost liber, curbele normale iar din sens opus au trecut doua, maxim trei tiruri. Am ajuns intr-o ora si patruzeci de minute la Brasov. Pai asa, singura pe sosea, imi place si mie sa conduc!!!
Conditiile sociale in care traim ne influenteaza comportamentul. Studiile* strategiilor de control al stresului arata ca femeile si barbatii reactioneaza diferit nu datorita unor vulnerabilitati psihologice innascute, cat mai degraba rolurilor sociale determinate de cultura.
Barbatii sunt invatati inca de mici sa devina independenti, sa isi controleze emotiile, sa gaseasca solutii rationale la probleme si sa mentina o aparenta de incredere in sine si putere. In societatile traditionale, barbatii muncesc si, in consecinta, au putere financiara. Femeilor, pe de alta parte, le revin rolurile de sotie si mama si sunt dependente economic de barbat. Daca, totusi, aleg sa lucreze, femeile experimenteaza sentimente de vinovatie ca nu petrec suficient timp cu copiii. Aceste aspecte duc, de cele mai multe ori, la sentimente de neajutorare si la stima de sine scazuta. De aceea, femeile cauta suport emotional la cei din jur, vorbind despre problemele lor si descarcandu-si sufletul. S-a observat ca barbatii care isi pierd locul de munca si incep sa sufere de deprivare materiala si sociala, incep si ei sa vobeasca cu cei apropiati despre durerea lor.
O femeie dependenta economic (si chiar emotional) nu prea are de ales si trebuie sa se supuna. O femeie independenta poate sa decida cine vrea sa fie, cum sa traiasca si ce doreste sa faca. Totusi, acest lucru este insotit de o mare presiune si responsabilitate si nu este de mirare ca multe prefera dependenta generatoare de siguranta si modelele traditionale in care semnificatiile locului pe care il ocupa in viata sunt bine stabilite.
Cum e mai bine? Nu sunt in masura sa raspund. Cred ca fiecare isi alege modul in care vrea sa traiasca si, bineinteles, suporta apoi consecintele alegerii. Ambele situatii au avantaje vagi si dezavantaje importante.
Din punctul meu de vedere, viata asta este “a lose-lose situation”.
*Fiind un blog entry, n-am pus la final sursele bibliografice. Daca, totusi, este cineva interesat de studiile sociologice dupa care m-am inspirat, astept e-mail pe adresa lore@rufeleinpublic.ro
Azi am avion spre Roma si sper din toata inima sa plece la timp. Anticipand zborul, am remarcat ca m-a lovit din nou, ca si anul trecut cand am plecat la Berlin, fobia de avion. Mai mult chiar, cred ca am anxietate de calatorie in general, cu acutizari in momentele cand conduc masina Jeleu.
Am gasit pe internet un site pentru cei ca mine: www.travelanxiety.com. Aici sunt desscrise foarte bine simptomele anxietatii: batai puternice de inima, respiratie sacadata, transpiratii, insomnie si asa mai departe. Tehnicile lor sunt cognitiv-comportamentale. De exemplu, pentru fobia de condus masina, ei propun cateva sedinte in cabinet, in care pacientul invata relaxarea si controlul respiratiei. Apoi urmeaza expunerea graduala la factorul stresor. Vor merge pe locul din fata alaturi de soferul fobic pe o portiune mica din drumul generator de teama, apoi pe locul din spate, apoi intr-o alta masina in spate.
Problema cu aceste tehnici cognitiv-comportamentale este ca dau, intr-adevar, rezultate rapid, insa fondul anxiogen al persoanei ramane neschimbat. Omul va trebui sa invete strategii de coping pentru orice alta situatie din viitor care va genera fobii.
Iata aici o lista a tuturor fobiilor intalnite in practica. Lista e facuta in Marea Britanie, asa ca nu au indexat fobia de soferii bucuresteni.
Inainte sa implinesc doi anisori, am fost cu parintii la Jimbor, un satuc in care se nascuse bunica mea Maria. Eram in vizita la Mitrea Morarul, un var de departe cu care ai mei pastrasera legatura.
Mitrea Moraru avea o casa ardeleneasca inalta, din piatra, cu porti masive si usi vechi, din lemn gros. In acea casa m-au culcat pe mine, copil mic si obosit de calatorie. Apoi, cand s-au convins ca dorm, au plecat in vizita la alte rude, la o aruncatura de batz si m-au lasat in grija lui Mitrea, in casa incuiata cu grija pe dinafara.
De subliniat ca eu, de la nastere si pana la 20 de ani, am fost permanent pazita de cel putin un adult. Asa ca, la 2 ani, cand m-am trezit fara Mama si Mamica mea, m-am pus pe un urlet si un plans cu sughituri si lacrimi innodate sub barbie, de nu mai stia Mitrea Moraru ce sa faca. A deschis larg geamul si am strigat amandoi, pana am ragusit, “Mamaaaaaa!” Dupa o vesnicie, s-a trezit un vecin si i-a chemat pe ai mei acasa.
De la Mitrea Moraru mi-a ramas o cana veche, cu prune frumos pictate, si amintirea primului episod de anxietate de separare din viata mea.
Foto: David Vigh
Va multumesc tuturor celor care mi-ati dat sugestii pentru calatoria cu avionul. Totul a decurs in regula, iar mie imi place la nebunie decolarea. Am vazut niste peisaje superbe dupa plecarea din Milano si am calatorit mult timp deasupra norilor.
E superb cu avionul!
Friday July 13, 2007 – 02:18pm
As vrea sa imi explice si mie cineva ce am eu de facut la o calatorie cu avionul!!!
Care sunt regulile pentru bagaje? Ce am voie sa iau cu mine? Cum procedez in timpul escalei de 2 ore? Eu nu am mers niciodata cu avionul si sunt moarta de frica, putin dezorientata dar si nerabdatoare sa vad cum e.
26 iunie 2007, Yahoo! 360 Blog
Cam multe trairi negative in ultima perioada. N-am ce face, astept sa treaca.
16 iunie 2007, Yahoo! 360 Blog
