Ma uitam in seara asta prin casa: zidurile sunt cam strambe, usile scartaie, se vad cablurile de la telefon si televizor, iar in bucatarie, mobila e veche si neincapatoare.
In casa asta am trait momente neplacute, m-am simtit singura sau mi-a fost teama, am fost dezamagita sau epuizata. In acelasi timp, nu exista nici un alt loc in lume in care sa ma fi simtit mai in siguranta, mai linistita, mai libera si mai aproape de centrul fiintei mele.
Si, cand ma gandesc la asta, imi dau seama ca, in aceeasi casa, mobila este luminoasa, tablourile cu femei africane sunt uimitor de frumoase, iar pianul este inconjurat de o atmosfera boema.
Acum nu mai pot sa sper decat ca, intr-o buna zi, asa cum imi place casa mea imperfecta, cu pereti strambi si culori calde, sa invat sa imi placa si viata mea imperfecta, cu ziduri de indiferenta si batai nebunesti de inima.
















