Am gasit ieri aceasta fotografie a lui James White si mi-am dat seama ca ma reprezinta cel mai bine. Inconjurata de carti de ani si ani si ani de zile. Acum nu mai am incotro: trebuie sa imi termin studiile, merg la biblioteca, citesc, scriu.
Am foarte des si cu diferiti oameni o discutie legata de numarul mare de scoli la care am fost sau inca mai sunt. In opinia multora, aceste studii imi diminueaza sansele de a ma casatori. “La ce-ti trebuie?” ma intreaba ei.
Diplomele nu imi trebuie la aproape nimic. Cand m-am angajat pe posturi cu adevarat bine platite, nu mi-au cerut nimic. Puteam sa n-am nici o facultate. In schimb, acolo unde sunt platita cu 2 lei, trebuie sa am tone de specializari inutile, fara nici o legatura cu munca mea. Asa ca, intr-adevar, scolile nu imi folosesc la nimic.
Cunoasterea, pe de alta parte, mi se pare singurul lucru care conteaza. Citind pentru diferitele examene si proiecte, in special pentru comunicare, sociologie si psihologie, simt cum mi se deschide mintea, cum lumea devine mai larga, mai interesanta, cum eu ma schimb si invat sa ma adaptez mai bine la propria mea viata. Chiar daca as putea, nu as vrea sa ma mai intorc la starea de dinainte de scoala. Oricum, nu imi amintesc sa fi fost vreodata in viata o gasculita, asa ca nu stiu daca as avea la ce sa ma intorc.
Pe de alta parte, scolile – la fel ca locurile in care am lucrat – au fost bune prilejuri de a cunoaste oameni noi si de a-mi face prieteni. Pentru o relatie cum imi doresc eu, insa, e nevoie de o intamplare fericita, miraculoasa. Multe femei accepta compromisuri, iar barbatii lor stiu asta si se complac si ei in situatie, din teama de singuratate si pentru un sens in viata. In loc de asta, eu imi umplu timpul cu lucruri noi, frumoase, cu idei, imagini si hobby-uri. Si ma simt, in cea mai mare parte a timpului, implinita.
Ma intorc la cartile mele.
Foto: James White
