Fiindca am scapat de referatele de la doctorat, mi-am facut cadou o minivacanta la Constanta. Am dormit foarte mult, am stat sub umbrela pe plaja, am mancat mar caramelizat cu inghetata de vanilie la terasa Crazy plus un junk food dobrogeano-turcesc deosebit de gustos (dar sa nu ma spuneti la nimeni), am dat o tura prin Cucaracha, dar am preferat intr-un final compania lui Daniel Jackson in locul formatiei Mandinga, am fost la Tulcea la muzeu si am vazut pestisori si pelicani, am mancat pere coapte cu inghetata pe malul Dunarii, am petrecut o seara de vis intr-un conac frantuzesc cu podgorie, pe niste fotolii de rachita, ascultand greierii si pe Edith Piaf in surdina.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns a fost sa merg pe faleza. Era deja noapte, se vedeau farurile de pe dig. Am respirat aerul sarat, iar maine vom merge la plaja. Mi-am luat 3 costume de baie si crema cu SPF 50, este pentru prima data dupa ani si ani de zile cand chiar am chef sa stau pe sezlong si sa nu fac absolut nimic.

A inceput vacanta!!!!

Ta-naaaa! In sfarsit, am primit pozele cu agenda Ralucai, prietena mea cea mai buna din Constanta. Dupa cum se vede, este marca Herlitz, deci e de foarte buna calitate.

Raluca mi-a zis asa: “E prima mea agenda adevarata, pe care o port aproape tot timpul cu mine. Imi place ca e vesela si ca e micutza si imi incape in poseta. Pana acum am tot inceput cate o agenda dar nu treceam de prima pagina. Asta e sigur cea mai dragutza dintre ele!”

Draga Raluca, am si io o dilema. Cum sa nu iti incapa agenda in poseta, cand toate gentile tale colorate sunt uriashe, cat trei de-ale mele la un loc?!

Vezi intreaga colectie de agende

In plus, editia pe care o aveam eu din cartea care i-a adus lui Sienkiewicz Premiul Nobel pentru Literatura in 1905 era atat de veche, incat trebuia sa intorc paginile cu grija, sa nu se rupa. Din cauza asta, experienta cititului devenea o aventura: parca descopeream o comoara sau descifram un manuscris foarte vechi! Ce sa fac, eram un copil cu imaginatie tare bogata!

Apoi au aparut si la noi filmele: cel din 1951 cu Robert Taylor si Deborah Kerr si apoi cel polonez din 2001regizat de Jerzy Kawalerowicz si cu frumosul Pawel Delag in rolul Marcus Vinicius (foto de pe site-ul filmweb.pl). Click aici pentru recenzia din Los Angeles Times.

Asa ca acum, cand am ajuns la Roma, ardeam de nerabdare sa pornesc pe urmele lui Marcus Vinicius. Stiam ca biserica Quo Vadis este undeva in afara Romei, la intrarea pe Via Appia Antica si tot acolo se aflau si catacombele in care se intalneau primii crestini.

Prima statie a fost biserica ridicata chiar pe locul in care Sfantul Petru, in timp ce parasea Roma ca sa scape de persecutie, s-ar fi intalnit cu Hristos. “Unde te duci, Doamne?”, l-ar fi intrebat Petru. “Ma intorc la Roma sa ma rastigneasca din nou, pentru ca tu mi-ai parasit poporul!”, i-ar fi raspuns Hristos. In urma acestei intalniri miraculoase, Petru s-a intors la Roma si a fost ucis in Circul lui Nero, pe locul in care este bazilica San Pietro astazi.

Bisericuta Qvo Vadis este simpla, spre deosebire de luxul din catedralele din centru. Are icoana Sfintei Fecioare cu pruncul deasupra altarului, are piatra de mai sus in centru si icoanele Sfantului Petru si a lui Hristos de o parte si de alta. Acesta este locul in care i-a venit lui Sienkiewicz ideea de a scrie frumoasa carte.

Visul meu era sa plec intr-o calatorie prin tara, cu o prietena, sa mergem cu masina asa, de voie, sa admiram peisajul, sa oprim cand obosim sau cand vrem sa bem un suc. Anul asta mi-am implinit visul si am plecat cu Raluca intr-o aventura. Ii suna me ai nostri si le ziceam: suntem in locul X, sau in locul Y. In total am facut peste 1000 de km, am vazut lucruri urate si frumoase, orash civilizate si sate parasite. Este urmatorul lucru bun care mi s-a intamplat anul asta, dupa Berlin.

Luni: Valenii de Munte – Otopeni – Bucuresti, groaznic de cald – autostrada noaptea – Constanta

Marti: Mamaia, trei ore de plaja sub umbrela, terasa Crazy

Miercuri: Constanta – Valeni, sate prafuite si adormite sau poate parasite

Joi: Valeni – Sighisoara, serpentine periculoase, viteza a doua, stres. Sighisoara, cetate, turn cu ceas, suveniruri, terase

Vineri: Sighisoara – Fagarash, drum desfundat, cu gopi imense, pusitu, campuri nesfarsite, dealuri cu iarba uscata, oops, nu avem acoperire vodafone, aici ramanem, sate parasite, case cu var scorojit si cu urme de asfalt pe sosea, un mosh prabusit langa un zid, trei gaini pe strada. Fagarash: orashel comunist, industrial. Plecam la Brashov. Drum in lucru. Din loc in loc, semafoare pentru directionarea circulatiei. Trecem pe roshu. In sfarsit, Brashov, pensiune, Piata sfatului, civilizatie.

Sambata: Brashov – Valenii de Munte. Acasa!!!

De fiecare data cand vin la mare, merg in aceasta terasa din spatele Salii Sporturilor. Are fotolii de rachita, deschise la culoare, si niste copertine albe care flutura usor in bataia vantului. Se pare ca in fatza localului sunt parcate numai mashini una-si-una, insa la cat ma intereseaza pe mine autoturismele, va dati seama ca nu le-am observat. In schimb, va pot recomanda un desert super: mar caramelizat cu scortisoara si inghetata de vanilie. Mmmmmmm!

Singurul lucru bun este ca, daca stai sub umbrela pe marginea marii, bate briza si simti un pic de racoare. Ceea ce in casa nu se prea intampla zilele astea.

Am fost azi pe strada unde am copilarit si am avut o mare surpriza. Nu recunosteam nimic. Vilele construite de catolici pentru orfelinatul lor transformau complet locul. Restul caselor pareau mici, cu garduri prapadite, iar strada se transformase intr-o ulita.

Am recunoscut gardul construit de tatal meu si cele treci placi de beton pe care saream intr-un picior, in fata portii.

26 mai 2007, Yahoo! 360 Blog