Tag: control

Tragi-comic

Posted by on 12 March 2010

Cercetatorii americani spun ca maturitatea emotionala inseamna (printre altele) sa fii in contact cu realitatea, sa iti recunosti nevoile si sa faci ceea ce este posibil in prezent pentru a ti le indeplini. De exemplu, daca iti e foame, primul pas e sa iti dai seama ca starea de disconfort pe care o ai se datoreaza unei nevoi nesatisfacute – cea de alimentatie. Apoi, trebuie sa privesti in jur si sa evaluezi ce posibilitati de rezolvare iti ofera realitatea. Pasul trei – iti cumperi ceva de mancare, ceri o bucatica de paine unui trecator sau decizi sa amani o vreme actiunea si sa mananci cand ajungi acasa.

Cand vine vorba de nevoi psihologice, insa, intram intr-o zona tabu. Oamenii care au proasta inspiratie sa recunoasca faptul ca au nevoie de prietenie, afectiune sau suport sunt considerati slabi. Si ce poate fi mai rau in societatea de azi, in care doar cei puternici si frumosi sunt apreciati, decat sa manifesti slabiciune? Asa ca alegem sa nu recunoastem nici macar fata de noi insine ca ne este “foame” si ne izolam in turnul de fildes al autocontrolului.

Cand iti dai seama care sunt nevoile tale, nu mai ai ce sa faci, trebuie sa cobori de pe piedestal si sa ai curajul sa te privesti exact asa cum esti, iar asta este infricosator. Cand risti si recunosti in fata altui om care sunt nevoile tale, simti cat de vulnerabil si usor de ranit esti, deci ai, si aici, nevoie de curaj.

Iar daca recunosti care sunt nevoile tale si, fiind in contact cu realitatea, iti dai seama ca nu ai nici cea mai mica sansa de a ti le indeplini, atunci ai, din nou, nevoie de curaj pentru a cauta ceva care aduca o usoara compensare sau pentru a-ti folosi, o vreme, resursele proprii. De exemplu, esti in desert si nu ai de unde sa iti cumperi mancare, asa ca rozi o radacina uscata sau iti extragi energia din propriile rezerve adipoase.

Sa fii observatorul lucid al propriilor stari si al modului in care te zbati sa supravietuiesti in hatisul existentei este putin tagic. Sunt situatii in care, pur si simplu, nu ai ce sa faci. Trebuie sa te asezi si sa astepti ca disconfortul, teama sau durerea sa treaca. Dar, tocmai pentru ca stii ca toate trec, e si putin comic: “Ia uite, ma, ce mi se intampla! Mi se intampla viata!”.

In momentul in care incetezi sa te mai iei foarte in serios, realitatea devine suportabila.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Adevarul pe care vrem sa il auzim (1)

Posted by on 27 September 2009

the_ugly_truth03

Acum o saptamana am vazut si eu fimul “Adevarul gol-golut” (The Ugly Truth), o comedie romantica avand ca tema conflictul dintre ceea ce isi doresc femeile si ce isi doresc barbatii. Mike Chadway (Gerard Butler) este un prezentator de televiziune misogin, care incearca sa convinga femeile ca, daca sunt singure, probabil ca sunt grase, urate sau rele. Abby (Katherine Heigl), pe de alta parte, este producator si arata ca un inger blond, insa are personalitate obsesiv-compulsiva. Vrea sa controleze absolut orice situatie si se lanseaza in niste teorii care ii pun pe fuga pe toti pretendentii. Cei doi nu se suporta, dar sunt nevoiti sa lucreze impreuna. Mike se ofera sa o ajute pe Abby sa il cucereasca pe vecinul ei, Colin (Eric Winter), un ortoped bine facut care parea materializarea visurilor oricarei femei. Bineinteles ca, dupa multe intamplari amuzante si penibile, cei doi eroi principali  se indragostesc nebuneste unul de celalat.

Morala nr. 1. Barbatii vor femei care sa arate foarte bine si care sa se imbrace provovator, sa aiba bucle lungi si blonde (sau brunete/roscate, gusturile nu se discuta!) si sa rada la tot ce spun ei. Barbatii, pe de alta parte, ar trebui sa fie seriosi, cavaleri, sensibili, sa le iubeasca pe femei pentru ceea ce sunt ele in interior si sa aiba muschii drepti abdominali bine construiti. Cu toate astea, indiferent ce fac sau spun, cand intre doi oameni exista o  atractie puternica, nici un criteriu de mai sus nu mai ramane in picioare. Asta este tocmai “adevarul” pe care vrem noi sa il auzim si pentru care platim biletele la cinematograf.

Morala nr. 2. In realitate, cand o femeie arata precum Katherine Heigl, cu siguranta ca nimeni nu va fi prea atent la ce spune si face si cei carora le va da ea atentie vor considera ca au fost binecuvantati de soarta. Iar un barbat care semana cu Gerard Bulter in acest film (nebarbierit, putin dezordonat, cu cearcane la ochii albastri si parul ciufulit, ca si cum ar avea nevoie de un ultim retus) va inmuia inima oricarei femei, indiferent cat de misogin si nedrept ar fi.

the_ugly_truth16

Morala nr. 3. Ca sa cuceresti un barbat, trebuie sa fii/ sa faci pe inaccesibila, caci lor le place vanatoarea si isi doresc numai ceea ce nu pot avea (aici intra emoticonul acela care casca pana la urechi de plictiseala).

Morala nr. 4 si ultima pe ziua de azi. Un barbat misogin si borderline a fost, cel mai probabil, ranit in trecut de una sau mai multe femei si acum nu mai este capabil sa se ataseze de nimeni. El este de doua ori periculos: o data fiindca este barbat si inca o data pentru ca trezeste in femeile din jurul lui dorinta de a-l ocroti si salva din nefericire. In timp ce lui ii place de minune situatia.

Recunosc, pana duminica trecuta, credeam ca cel mai frumos actor de pe planeta, exceptandu-l pe Brad Pitt, bineinteles, este Michael Shanks din Stargate. Am descoperit, insa, ca Gerard Butler – pe care il stiam din “300″ si “Atilla” – a fost (surpriza!) Fantoma de la Opera in filmul muzical realizat dupa piesa lui Andrew Lloyd Webber.

phantom_gerard_butler

Pentru cei care l-au vazut in rolurile de dur, pun mai jos un videoclip cu melodia “No one would listen”.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email