Sunt obosita, nervoasa, anxioasa, izolata social, fara chef, plictisita de viata. Am migrene, insomnii, dureri lombare, inceput de sindrom de tunel carpian. In casa e praf si florile sunt uscate de sete.
Am 125 de pagini din teza de doctorat GATAAAAAAAAAAAA! Incep sa vad, palpaind anemic, luminita de la capatul tunelului!
Unul dintre studiile de la doctoratul meu are loc in Spitalul de Chirurgie de pe Calea Plevnei. Acolo sunt internati oameni cu diferite afectiuni grave, de la nevralgie de trigemen la abcese si tumori de tot soiul. Cei mai multi sunt varstnici si foarte amarati si ti se rupe sufletul cand le auzi povestile. Unii sunt singuri si abia asteapta sa povesteasca cuiva ce au patit ei si ce viata grea au avut. Nu reusesc sa completez mai mult de cinci teste de anxietate intr-o zi, pentru ca ma solicita si chiar ma tulbura conversatiile cu pacientii acestia.
Totusi, saptamana trecuta am intalnit o doamna optimista care-si insotea barbatul bolnav si care mi-a spus cum s-au casatorit ei la 16 ani si ce viata frumoasa au avut. Cum au ei douazeci si ceva de nepoti si stranepoti! Si cum, cand vin probleme multe si grele, lateste burta, ca doar le mai rezolva si Dumnezeu pe unele dintre ele!
Dupa asta, am fost si eu si am “latit burta” la propriu in Caffe & Latte, impreuna cu Claudia, cu un suc de portocale si o tarta cu legume. Dupa care am fost la aerobic, caci burta prea lata nu da bine in poze.
Expresia “lateste burta” e un fel de hakuna matata autohtona.
Am gasit ieri aceasta fotografie a lui James White si mi-am dat seama ca ma reprezinta cel mai bine. Inconjurata de carti de ani si ani si ani de zile. Acum nu mai am incotro: trebuie sa imi termin studiile, merg la biblioteca, citesc, scriu.
Am foarte des si cu diferiti oameni o discutie legata de numarul mare de scoli la care am fost sau inca mai sunt. In opinia multora, aceste studii imi diminueaza sansele de a ma casatori. “La ce-ti trebuie?” ma intreaba ei.
Diplomele nu imi trebuie la aproape nimic. Cand m-am angajat pe posturi cu adevarat bine platite, nu mi-au cerut nimic. Puteam sa n-am nici o facultate. In schimb, acolo unde sunt platita cu 2 lei, trebuie sa am tone de specializari inutile, fara nici o legatura cu munca mea. Asa ca, intr-adevar, scolile nu imi folosesc la nimic.
Cunoasterea, pe de alta parte, mi se pare singurul lucru care conteaza. Citind pentru diferitele examene si proiecte, in special pentru comunicare, sociologie si psihologie, simt cum mi se deschide mintea, cum lumea devine mai larga, mai interesanta, cum eu ma schimb si invat sa ma adaptez mai bine la propria mea viata. Chiar daca as putea, nu as vrea sa ma mai intorc la starea de dinainte de scoala. Oricum, nu imi amintesc sa fi fost vreodata in viata o gasculita, asa ca nu stiu daca as avea la ce sa ma intorc.
Pe de alta parte, scolile – la fel ca locurile in care am lucrat – au fost bune prilejuri de a cunoaste oameni noi si de a-mi face prieteni. Pentru o relatie cum imi doresc eu, insa, e nevoie de o intamplare fericita, miraculoasa. Multe femei accepta compromisuri, iar barbatii lor stiu asta si se complac si ei in situatie, din teama de singuratate si pentru un sens in viata. In loc de asta, eu imi umplu timpul cu lucruri noi, frumoase, cu idei, imagini si hobby-uri. Si ma simt, in cea mai mare parte a timpului, implinita.
Ma intorc la cartile mele.
Foto: James White
Sambata seara am fost la verisoara mea, Mariana, sa il vad pe nepotelul Naty inainte sa intre la facultate. 
In timp ce el a tras un pui de somn, noi, fetele, am facut rapid un tiramisu economic. Sau, mai exact, Mariana a facut tiramisu, iar eu am facut poze. Daca o tin asa, in curand voi avea o carte de bucate in miniatura aici, pe blog, si voi lasa impresia ca stau toata ziua in bucatarie si gatesc. Adevarul e ca as face orice fel de mancare, as calca chiar si camasi, numai sa nu scriu la referatele pentru doctorat!
Ingrediente: 400 g de piscoturi, 150 ml de cafea, 100 g de branza topita cu smantana Hochland, 100 g de zahar pudra, 200 g de iaurt Danone, 100 g de frisca, 50 ml de esenta de rom, 30 g de cacao.
Se pune esenta de rom in cafea, se aseaza un strat de piscoturi in tava sau cutie si se insiropeaza. Separat, se amesteca branza topita cu zaharul pudra pana se face o pasta, se adauga iaurtul si frisca*. Apoi, crema se intinde peste primul strat de piscoturi, deasupra se pune al doilea rand de piscoturi, se insiropeaza din nou cu cafea cu rom si se acopera cu alt strat de crema. La final, se presara cacao** deasupra.
* Frisca nu se amesteca circular, cum credeam eu, ci se ridica usor cu lingura ca atunci cand mananci supa. In felul acesta, zice Mariana, frisca nu se “lasa”, ci ramane spumoasa.
** Daca vrei sa presari cacao deasupra prajiturii, nu arunci cu punga si nici nu o iei intre degete si o presari ca pe sare. Folosesti o strecuratoare mica si o presari relativ omogen, ca in imaginea de mai sus.
Concluzie 1. Ca sa ajungi bucatareasa (nu ca eu mi-as dori asta, dar simt nevoia sa trag o concluzie 1), trebuie indeplinite doua conditii esentiale: a. sa ai de la cine sa inveti secretele astea aparent nesemnificative, dar care iti fac viata mai usoara; b. sa ai foarte mult de scris pentru doctorat, sa nu ai chef de munca si sa spui “Dom’le, nevoile fiziologice trebuie satisfacute inainte de cele de autorealizare!”.
Concluzie 2. Acest entry ma incadreaza si pe mine (?!) in noul val de gospodine care fac iţe si uţe, apoi isi impartasesc experienta pe net si formeaza clanuri, ca jucatorii de warcraft.
Stiam eu ca, daca ai copii, nu prea mai poti face nimic altceva in viata. Totusi, asta nu e neaparat un lucru rau! Ieri am petrecut 2/3 din timp cu 4 copii de 10, 9, 7 si respectiv 3 ani: am mancat pizza, am vorbit, ne-am uitat la desene, am vorbit iar, am fost la Magurele si ne-am uitat la filmuletze proiectate pe un ecran agatzat de gard, am cantat, am mancat din nou pizza, am vorbit chestiuni serioase, ne-am uitat la desene cu Robot Boy, am ras. A fost o experienta interesanta, mai ales ca nu mai tinusem in bratze copii de foarte mult timp.
Am descoperit ca, in afara de “Catelus cu parul cretz” si cantecul cu vacutza de la Flori si stele nu stiu nimic altceva amuzant si copilaresc.
E frumos sa te joci cu 4 copii, dar presupun ca daca as fi copt eu 5 tavi de pizza, as fi spalat eu 3 masini de rufe, as fi schimbat eu scutece si as fi facut lectii, viatza nu ar mai fi fost asa amuzanta. Daca ai copii si iti pasa cu adevarat de ei, atunci adio serviciu superimportant de 10 ore pe zi (d’oh!), adio articole si emisiuni, adio doctorate si masterate, adio hainutze de la Guara si Etam, adio piese de teatru si concerte cu Heritage.
Copiii cer investitie de energie, timp si bani, dar cei care sunt deja parinti par a ne transmite mesajul ca orice sacrificiu se merita! 
O vanzatoare de publicitate mi-a propus sa aplic prin intermediul ei la un job de PR Manager la o mare firma de medicamente. Eu am trimis CV-ul, dupa care fata m-a intrebat cat mai am din doctorat. “Un an jumate”, am raspuns eu. “Eeeee”, face ea autoritara, “pai hotaraste-te, draga, ce vrei, bani sau scoala?”.
Tare de tot!
28 iunie 2007, Yahoo! 360 Blog
Voi reusi eu, oare, sa imi termin lucrarea de diploma, sa fac referatele de la doctorat asa cum vrea profesorul, sa ridic revista Superbebe pe cele mai inalte culmi ale notorietatii si vanzarilor si sa imi pastrez si sanatatea psihica in acelasi timp?
18 aprilie 2007, Yahoo! 360 blog
