Avem un obicei foarte sanatos aici, la Valeni. Dimineata ne trezim si, dupa ce ne “inghitim galbenusul”, o chemam pe vecina de vizavi, Doamna Dida, la cafea sau mergem noi la ea. Stam cam o ora, savuram lichidul negru si aromat si vorbim despre politica, serviciu, boli, barfim un pic, radem si ne simtim relaxate. Apoi ne vedem fiecare de treaba si ziua e mult mai buna.
In felul asta, pe langa beneficiile cafelei de dimineata, se adauga si aspectele sociale deloc neglijabile. Poate ca e un obicei balcanic sa stai cu vecina la cafea, dar efectele sunt miraculoase. Am timp. Savurez fiecare inghititura, ai timp sa vezi gastele si magarusul de pe cana de portelan englezesc. Imi amintesc de copilarie si de prietenele bunicii mele, tanti Gica si tanti Lenuta, care locuiau pe o strada paralela si care veneau in vizita sa croseteze si apoi citeau viitorul in zatul de la cafea.
Asta inseamna sa traiesti. Sa ai ragazul sa te bucuri de lucrurile simple care ti se intampla la tot pasul. Sa nu fi mereu cu sufletul la gura, sa nu te simti vinovat ca ai luat o pauza, sa nu sorbi cafeaua citind e-mailuri, sa nu inghiti mancarea nemestecata ca trebuie sa te intorci la lucru. Noi, astia de la oras, ne irosim viata si ajungem niste oameni epuizati psihic numai si numai din vina noastra.
Farfuria de langa laptopul meu este veche de 50 de ani, are un trandafiras roz cu doi boboci in mijoc si o banda aurie, putin decolorata.
