Tag: frustrare

Vad ca din ce in ce mai multa lume, femei si barbati, se plange de sexul opus. Barbatii sunt insensibili si vor numa’ sex, sunt instabili si umbla dupa femei mai tinere, nu sunt impresionati de realizarile profesionale si intelectuale ale femeilor, sunt comozi, bla bla bla. Femeile sunt superficiale si instabile, fooooarte pretentioase, vor confort material si umbla dupa bani, nu sunt fidele, nu sunt atractive, sunt obosite si masculinizate. Si toata lumea se plange de singuratate. Of, of… Dupa o varsta devine aproape imposibil sa iti mai gasesti perechea, dar fiecare dintre cei singuri spera, in adancul inimii, sa se implineasca prin iubire.

Eu cred ca, de fapt, fiecare dintre noi suntem inconjurati, ca de un camp de forta, de experientele noastre trecute care ne-au ranit. De neimplinirile cu sexul opus, de tradari, de ura, de vise sfaramate in lumea reala, de teama ca cineva ar putea sa ne vada slabiciunea si sa ne loveasca fix in calcaiul lui Ahile. Cand eram mici, aveam mai putine de pierdut daca eram loviti de cineva. Acum, o drama sentimentala este mai greu de dus, pentru ca sperantele s-au imputinat si nu mai putem evita realitatea. Pentru ca, cine stie, dupa inca o relatie esuata este posibil sa nu ne mai dorim nimic. Pentru ca o stare psihica depresiva ne afecteaza munca si suntem in pericol sa pierdem tot ce am realizat pe plan profesional. Pentru ca ne-am asezat in ochii nostri pe un piedestal si consideram ca este rau, foarte rau, sa fim slabi. De asta ne este teama. Desi nu recunoastem asta niciodata, pentru ca e rau si injositor sa recunosti ca iti e teama. Oamenilor slabi le este teama si nu ajungi la 30 si peste ca sa fii in continuare slab.

Si atunci umblam toata ziua inconjurati de campul nostru de forta, innecati in regretul dupa cine stie ce relatie imaginara. Ne gandim ce frumos ar fi fost daca X sau Y nu ne-ar fi dezamagit, fara sa intelegem ca de fapt nu ne e dor de X sau Y, care evident au fost altceva decat ne-am asteptat. Ne e dor de iubire, dar mergem in continuare inchisi in carapacea noastra, dam mana unii cu altii, avem relatii profesionale excelente, incheiem afaceri, avem succes, aparem la cautari pe google, facem bine omenirii. Iar seara ne intoarcem fiecare in casuta lui, incuiem usa, ne punem in fata computerului si compunem blog entry-uri.

Nu o sa mai fim singuri cand o sa ne hotaram sa dezactivam campurile de forta si o sa intelegem, in sfarsit, ca si ceilalti sunt la fel ca noi si ca totul e sa manifestam empatie si sinceritate. Asta e totul, dar e aproape imposibil.