Un palat imens, cu coridoare intortocheata si inghetate, in care erau adunate visele tuturor supusilor imperiului otoman si analizate in cel mai mic detaliu. Un tanar prins in angrenajul birocratic, cufundat in lumea ireala a viselor sau pierdut in multimea de slujbasi care se inghesuie sa isi bea cafeaua si sa-si manance salepul*.

Se spunea ca Dumnezeu arunca visele asupra oamenilor si oricine poate avea premonitii. De aceea, obligatia supusilor era sa raporteze la slujbasii locali orice vis ar fi avut in timpul noptii. Acestia selectau visele mai importante si le trimiteau in capitala, la Tabir Saray, Palatul Viselor, cea mai de temut institutie a statului in care pana si ministrii intrau cu respect si teama.

Impartirea institutiei era simpla: Selectionarea, Interpretarea, Arhivele. In fiecare vineri se alegea Marele Vis, cel care era prezentat sultanului. Existau Maestrii Interpretarii, care aveau puterea de a influenta politica prin ideile pe care le alegeau si subliniau. Sinteza zilei cuprindea cele mai importante tendinte care apareau visurile tuturor oamenilor, inconstientul colectiv, care putea prezice miscari sociale, revolte, nemultumiri si dorinte. Existau lungi perioade de insomnie, dar si intensificari ale “visatului”, cand Palatul era bombardat de dosare.

Intregul mecanism era pus in slujba intereselor politice, iar oamenii care visau ceea ce devenea Marele Vis erau pionii inchisi in beciurile Palatului, pentru a descoperii sursa viziunilor din timpul noptii. Astfel, un zarzavagiu putea influenta soarta unui intreg neam sau putea declansa un macel.

Daca din tot ce exista pe pamant ar fi ramas doar arhiva Palatului Viselor, s-ar fi putut afla totul despre oamenii care au trait aici. S-ar fi putut reconstrui o lume deformata si rasturnata, dar care a existat intr-adevar in mintea oamenilor.

Traind permanent in lumea viselor, aceasta punea stapanire pe slujbasi, care incetau sa isi mai doreasca viata reala. Lumea exterioara li se parea cenusie si lipsita de stralucire fata de lumea viselor, dinamica si fascinanta. Si, pana la urma, cine poate spune cu exactitate care dintre lumi este cea reala?

*Salep: un fel de mancare pe baza de amidon, preparata din radacinile uscate ale unor orhidee din familiile Orchis si Eulophia, folosit uneori si ca medicament.

Palatul Viselor, Ismail Kadare, editura Humanitas. Recenzie pe Book Blog aici.