Asta nu am de unde sa stiu, insa cu siguranta ca exista viata pe vulcanul Etna. Ibi, colega mea de la radio Vocea Sperantei din Cluj, a surprins aceasta gargarita supravietuind printre in acea zona lipsita de orice urma de vegetatie. Cum o fi ajuns acolo? Ce mananca? Cu cine sta de vorba? Nu avem cum sa aflam, pentru ca nu stim limba gargaritelor.
Foto: Ibolya Szentgyorgyi.
Am fost averitzata inainte sa plec la Roma ca noi, romanii, nu prea suntem bine vazuti acolo. Mi-am zis “Nu-i nimic, o sa vorbim englezeste si nu o sa isi dea nimeni seama ca suntem romance!”
Ei bine, engleza mea nu e prea grozava. Am un vocabular destul de sarac iar timpurile verbelor sunt, in continuare, o enigma pentru mine. Totusi, pentru ca am fost silita de diferite imprejurari sa vorbesc cu straini, pot purta o conversatie, ajutata de explicatii, desene si pantomima. In excursia asta insa, vanzatoarele si oamenii cu care vorbeam in engleza ma intrebau daca-s din Anglia. Asta nu din cauza accentului meu englezesc, ci din cauza infatisarii mele. Dentista mea mi-a confirmat acest lucru: multe englezoaice au prognatism maxilar!
Cand auzeau ca sunt din Romania se mirau nevoie mare si imi ziceau ca nu arat a romanca. Eu le raspundeam ca cei mai multi romani din tzara arata ca mine, ba chiar mai frumosi. Ei ziceau ca romanii pe care ii stiu ei nu vorbesc engleza si sunt mai bruneti. Eu le spuneam ca au avut ghinionul sa cunoasca numai tigani needucati care veneau la cersit si furat.
Si erau foarte multi dintr-astia! In prima zi, la o pizzeire, a trecut o tiganca pe langa masa noastra si ne-a cerut bani: preeego! Eu am intrebat-o: “Vorbesti romaneste?” La care ea a raspuns, ezitand: “Vorbesc! Da si mie niste bani!” Eu i-am zis: “bani nu-ti dau, dar daca vrei iti dau o bucata mare de pizza!”. “Bine”, a zis ea bagand pizza in sacosa.
In alta zi, cand ma plimbam linistita pe o straduta in centru, un tigan vanjos canta la vioara. Am stiut ca e de-al nostru dupa dorul din cantec 
) dar am tacut chitic si am trecut pe langa el. Vazand ca nu ii dau bani, tiganul a uitat de arta si a inceput sa mormaie injuraturi romanesti cu p si f.
Indivizi ca astia sunt ambasadorii nostri in strainatate. Din cauza acestor rebuturi de oameni, apar pe ziduri inscriptii ca cea de mai sus, fotografiata de mine pe via Boceea. In Italia sunt si romani inteligenti, realizati, muncitori si integrati social. Nu mi se pare corect sa fie pusi in aceeasi oala cu toate haimanalele.
Pana la urma, am vorbit romaneste pe strada si in metrou si nu s-a intamplat nimic. Ba chiar am intalnit si alti romani turisti ca si noi. O faza draguta a fost in Muzeul Vaticanului. In timp ce fotografiam o pictura moderna cu niste solzisori negri pe un fundal albastru, o tipa care trecea pe langa mine zice cu usor dispret: “Ce-o poza asta aici?” Eu ma intorc revoltata si ii zic: “Arta moderna, nu vezi?!” Uimirea de pe fata ei m-a facut sa rad si am uitat de orice revolta.
In italia am invatat doua cuvinte noi: pesciolini si asinello.
Pe primul l-am auzit in cantecelul de mai jos, Casetta in Canada, o melodie pe care au crescut italienii de varsta parintilor nostri. Desi varianta originala este interpretata de Carla Boni si Gino Latilla, eu am ales pentru blog interpretarea Zecchino d’oro.
Aveva una casetta piccolina in Canada/ con vasche, pesciolini e tanti fiori di lillà ,/ e tutte le ragazze che passavano di là / dicevano: “Che bella la casetta in Canada”!
Cuvantul “asinello” l-am invatat de pe o carte de povesti Winnie the Pooh tradusa in italiana. Poza cu magarusha Eeyore este luata de aici.
Vesti bune! De acum, ne putem intoxica organismul cu diferite tipuri de cola si in cea de-a doua parte a zilei! In Italia am gasit Pepsi Cola si Coca Cola fara cofeina. Are un gust aproape la fel ca cel original si sunt la fel de pline de zahar si chimicale.
Cutiile de Coca Cola din Italia erau lungi si subtiri, mai elegante ca la noi. La varianta fara cofeina, scrisul era de culoarea caramelului.
Cand eram mica, unchiul din Germania a fost in vacanta in insulele Canare si ne-a trimis o vedere cu palmieri. Apoi am primit poze: portocali, palmieri, plaji intinse cu apa albastra, palmieri.
Asa si eu acum: am pozat zeci de palmieri! E adevarat ca am mai vazut la Constantza, plantati de primarul Mazare, dar aia nu au aceeasi valoare ca palmierii crescuti la mama lor acasa. Gradina de mai sus era pe Via Appia Antica, la catacombele San Calisto, iar palmierul de mai jos era in Roma, langa biserica adventista a romanilor.
Roma este inconjurata de necropole, morminte antice si catacombe. Am reusit sa le vizitam pe cele de la San Callisto, aflate pe Via Appia Antica, la un kilometru de bisericuta Quo Vadis.
Am luat-o pe jos pe Via Appia Antica, o straduta lunga si ingusta, pietruita, cu ziduri de o parte si de alta. Treceau foarte multe masini si erau destul de putine porti. Totusi, parea ca si acolo locuiesc oameni si sunt diverse institutii.
Catacombele erau morminte sapate in tuneluri sub pamant, dincolo de zidurile orasului, pentru a economisi spatiu. Terenurile apartineau unor familii de nobili romani care, dupa ce s-au crestinat, au permis fratilor lor in credinta sa se intalnesca in secret in aceste locuri. Mai tarziu, ei au donat pamanturile bisericii iar catacombele au devenit mormintele papilor si episcopilor.
Catacomba San Callisto este cel mai vechi cimitir crestin din Roma. Numele vine de la Callixtus, un diacon care aavut grija de cimitir si care, mai tarziu, a devenit Papa (217-222) si a largit mult catacombele. Pe pereti poti vedea desene aproape sterse cu viata primilor crestini, cu simbolul pestelui (ICHTIUS, peste in limba greaca, era un acrostih care insemna Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mantuitor) sau cu scene din Biblie (Avraam jertfindu-l pe Isaac, Pastorul cel bun). Poti vedea o colectie de candele cu ulei, care erau puse la capetele celor morti. Una dintre salile ceva mai largi este plina de morminte de episcopi si papi. In rest, mergi prin culoare inguste si foarte inalte, cu morminte sapate de o parte si de alta.
Interesanta este si statuia Sfintei Cecilia, patroana muzicii corale, sarbatorita pe 22 noiembrie. Se pare ca osemintele ei sunt la biserica Santa Cecilia in Trastevere. Statuia o surprinde pe martira aratand degetul aratator de la mana stanga ca simbol al unui singur Dumnezeu si primele trei degete de la mana dreapta ca simbol al Trinitatii (Tatal, Fiul si Duhul Sfant).
In catacombe sunt 15 grade si poti intra numai insotit de un ghid – un preot cu accent austrtalian care iti povesteste istoria si iti arata cu un toiag lung de tot acele imagini sterse cu scene din Biblie.
