Tag: joc

Un copil genial este luat de langa parintii lui si dus la Scoala de Lupta, alaturi de alti pusti superdotati. Ei erau speranta omenirii in lupta impotriva gandacilor, o specie extraterestra care ameninta omenirea. Copiii merg la scoala, dar principala lor ocupatie este sa se lupte intre ei. Grupati in armate (Dragon, Salamandra, Sobolan) ei participa la lupte in imponderabilitate.
Ender este conducatorul care nu are nici o infrangere si, la scurt timp, este promovat la Scoala de Comanda. Acolo este pus sa se joace pe calculator, alaturi de cei mai buni copii din Scoala de Lupta. Simularile erau extrem de grele si dusmanul era ingenios. Adus la epuizare, Ender castiga totusi razboiul si distruge lumea dusmanilor.
La final, copilul afla ca jocul nu a fost un joc, ci realitatea, iar el a condus flota pamanteana la victorie. Pentru Ender, victoria a insemnat distrugerea unei alte specii, vinovatie care il va insoti tot restul vietii.

Am ajuns la ultima carte a seriei, insa nu indraznesc sa ma apuc de ea, pentru ca asa ar insemna ca, in curand, ar trebui sa ma despart de Ender, Bean, Peter, Valentine, Petra, Alai.
Am gasit pe net un forum si un site cu grafice si cu cronologia intamplarilor din cartile lui Orson Scott Card. Fanii comenteaza teoriile despre calatoriile spatiale si despre filote. Poate ca, intr-o buna zi, se va dovedi ca toti acesti scriitori de SF au fost niste vizionari, la fel ca Jules Verne.
Cand incep sa citesc o serie, ma atasez de personajele cu care impart orele de liniste si care nu ma lasa sa ma simt singura. In copilarie, fiindca nu aveam prieteni in lumea reala, stateam zile in sir in curte si imi imaginam alte aventuri ale acelorasi personaje. Acum, aceasta ocupatie mi se pare copilareasca si ineficienta sau, cel mult, un mod de a evita realitatea care nu are nimic de-a face cu maturitatea. Adultii citesc, traiesc, trec mai departe. La urmatoarea experienta, la urmatoarea serie. De ce am eu impresia ca nu mai e vorba despre carti?