Daca mi-ar fi zis cineva ca voi ajunge atat de obosita ca acum facand lucrurile care-mi plac cel mai mult, nu l-as fi crezut. Cand eram studenta la stoma, nu-mi placea aproape nimic din ceea ce invatam sau lucram. Dinti, dinti, dinti, dinti si iar dinti de dimineata pana seara!!! Cand treceam cu autobuzul 226 pe langa Conservator, simteam un foarte adanc regret ca n-am avut curaj sa le dau cu tifla tuturor celor care-mi ziceau ca medicina e o profesie serioasa si sa ma duc sa fac muzica.
Dupa aceea, am avut de ales ce vreau sa devin, ceva ce-mi place mult si mi se potriveste cel mai bine. Si m-am lacomit: am vrut si invatamant, si presa scrisa, si radio, si TV, dar si relatii publice si marketing. Un pic de sociologie nu strica nimanui si… ia stai! Parca imi placea si psihologia! Hmmm… dar daca tot am terminat stomatologia, de ce sa nu ma apuc si de un detartraj?
Am crezut ca, in timp, ma voi lamuri ce vreau sa fac in viata, dar inca nu s-a intamplat asta. In continuare imi plac toate la fel de mult si vreau sa le fac in acelasi timp. Mi-ar veni greu sa renunt la ceva. Numai ca uite, corpul si capul asta sunt limitate si obosesc, iar oamenii par sa traga de mine in toate directiile si ajung sa imi doresc sa fiu casnica si sa nu mai fac absolut nimic!
Si, cel mai rau, intre timp am uitat sa mai cant!
Later edit: ma consolez la gandul ca, in 2007, imi era si mai rau!
