Tag: munca

De ce mergi la serviciu?

Posted by on 11 March 2010

Pentru mine, banii au fost intotdeauna un mijloc prin care am putut sa imi fac viata mai frumoasa. Da, am nevoie de bani ca sa imi cumpar lucruri frumoase, ca sa mananc in oras sau ca sa imi platesc cursurile. Cu alte cuvinte, am nevoie de bani pentru a duce o viata decenta.

Cu toate astea, eu nu m-am dus nici macar o singura zi la serviciu pentru bani. Am fost pentru ca imi placea sa fiu acolo, sa tin cursuri cu studentii, sa organizez evenimente pentru mamici, sa fac emisiuni medicale, sa merg la conferinte de presa. Imi placeau documentarea in biblioteca si sedintele foto pentru paginile de shopping din revista.

E adevarat, cand te implici emotional in munca ta, de foarte multe ori ajungi sa te simti epuizat si fara idei. Pe de alta parte, nimic nu se compara cu satisfactia pe care o ai cand asculti o reclama care a iesit bine, sau cand iti vezi numele langa articolul tiparit sau cand un fost student iti da o carte de vizita pe care scrie “Dr”.

Intotdeauna au existat colegi care mi-au zis: “Eeee, lasa, ca daca o sa ai si tu o familie, abia o sa astepti sa pleci acasa”. E interesant ca auzi replica asta mai ales de la cei care stau cu mousul in mana, ca robotii fara baterii, si asteapta sa le zici ce au de facut sau de la cei care rup usa de la iesire la ora 17.00.

Pot sa accept ca, poate, ei stiu ceva ce eu inca nu am aflat. Pe de alta parte, sunt aproape sigura ca n-as putea fi casnica si n-as putea face o munca de rutina intr-un loc in care nu m-as simti foarte bine, indiferent de statutul meu marital. Si mai cred ca, de la un anumit nivel de dezvoltare incolo, ai nevoie de satisfactii profesionale si realizari personale la fel de mult cum ai nevoie de afectiune si siguranta.

Cu alte cuvinte, pentru a avea o fericire mai mare, ar fi bine sa mergi la serviciu pentru ca esti pasionat de meseria ta.

P.S. Pe langa asta, un alt motiv intemeiat sa mergi la munca este sa iesi in pauza de masa la mall, cu colegii. Parerea mea! :D

Sursa foto (genial!): CDM Media.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Lore la cratita

Posted by on 15 February 2010

Lore_la_cratita

Sa mai zica cineva ca nu stau la cratita!

Speranta_TV_semintePoza e facuta martea trecuta, in decorul emisiunii “Pofta buna!” realizata de Olguta Zamfirescu si Viorica Uba la SperantaTV. Dupa filmarile la emisiunea asta, norocosii care-s la munca mananca tot felul de bunatati. Eu, de exemplu, am luat doua bucati de drob vegetarian foarte, foarte gustos si am descoperit ca pastarnacul nu e imposibil de mancat, daca face parte dintr-o friptura de legume cu sos.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Feminismul n-are legatura cu fericirea

Posted by on 8 February 2010

Femeile sunt mai putin fericite decat barbatii, indiferent de nivelul de educatie, status marital, social sau economic, de etnie, tara de provenienta sau daca au sau nu au copii, arata General Social Survey.

Am ajuns la aceasta informatie printr-un material publicat in Adventist Review, revista religioasa care incearca sa raspunda la intrebarea “De ce sunt atat de multe femei nefericite”. Articolul este semnat de Albert Mohler, presedintele Southern Theological Baptist Seminary si pledeaza, in opinia mea, pentru valorile traditionale. Femeile sunt nefericite din cauza feminismului, care a adus cu sine mai mult decat libertate si mii de posibilitati: a adus schimbare, multe femei simtindu-se inconfortabil in urma acestei “revolutii”. Feminismul are legatura cu puterea, nu cu fericirea.

Perspectiva din care este privita fericirea feminina in acest articol mi s-a parut putin limitata. Pe mine, una, nu ma multumeste explicatia “femeile sunt nefericite din cauza feminismului”. Asa ca am cautat sursele pe care le-a citat autorul: articolul lui Mawreen Dowd din  The New York Times si pe cel al lui Nancy Gibbs din Time. Primul articol arata ca nivelul de satisfactie si fericire al femeilor este mai scazut pentru ca ele sunt coplestie de mai multe responsabilitati: pe langa serviciu, ele intra in “schimbul doi” cand ajung acasa si incep sa faca mancare, sa aiba grija de copii si gospodarie. Femeile cer foarte mult de la ele insele si asta genereaza stres. Al doilea articol vorbeste despre schimbari in dinamica intregii societati, afirmand ca lucrurile in care femeile si barbatii sunt de acord sunt mult mai numeroase decat se crede. Pentru toti sunt importante munca, sanatatea, banii, familia si copiii. Adaptarea la viata moderna este o provocare pentru toata lumea. De aceea, importanta este cooperarea si negocierea, pentru ca ambele sexe sa isi poata implini asteptarile.

Problema este ca, pentru negociere, e nevoie de doua parti. Si mi se pare ca, in prezent, barbatilor le este mult mai bine ca in trecut: nevestele lor aduc bani in casa, dar au grija si de gospodarie, bucatarie si cresterea copiilor in acelasi timp. Femeile nu-s mai nefericite din cauza feminismului sau a posibilitatilor de alegere, ci din cauza suprasolicitarii, presiunii si sentimentului de vinovatie ca nu le pot face pe toate perfect. Nu cred ca o persoana care se naste cu un anumit potential ar putea fi fericita daca ar ramane needucata, izolata social si dependenta economic.

A, daca o femeie alege sa stea acasa pentru o vreme ca sa aiba grija de copii, bravo ei! Inseamna ca  renunta la sine pentru binele acestora. De cealalta parte, nu vad ce beneficiu ar putea avea copiii care se nasc in ziua de azi daca mama lor ar fi ignoranta si limitata.

Mie imi pare rau de un singur lucru. Datorita unor articole scrise de barbati traditionalisti, care au tot interesul ca lucurile sa nu se schimbe, datorita educatiei din familiile traditionaliste, se va ajunge la negocierea si cooperarea de care vorbeam mai sus cand va fi mult prea tarziu pentru mine. Asa ca nu-mi ramane decat sa ma obisnuiesc cu ideea ca da, poate ca nu experimentez fericirea si siguranta din globul de sticla, dar cel putin sunt libera sa fiu ceea ce imi doresc si pot sa fiu.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Lacomie

Posted by on 19 January 2010

Daca mi-ar fi zis cineva ca voi ajunge atat de obosita ca acum facand lucrurile care-mi plac cel mai mult, nu l-as fi crezut. Cand eram studenta la stoma, nu-mi placea aproape nimic din ceea ce invatam sau lucram. Dinti, dinti, dinti, dinti si iar dinti de dimineata pana seara!!! Cand treceam cu autobuzul 226 pe langa Conservator, simteam un foarte adanc regret ca n-am avut curaj sa le dau cu tifla tuturor celor care-mi ziceau ca medicina e o profesie serioasa si sa ma duc sa fac muzica.

Dupa aceea, am avut de ales ce vreau sa devin, ceva ce-mi place mult si mi se potriveste cel mai bine. Si m-am lacomit: am vrut si invatamant, si presa scrisa, si radio, si TV, dar si relatii publice si marketing. Un pic de sociologie nu strica nimanui si… ia stai! Parca imi placea si psihologia! Hmmm… dar daca tot am terminat stomatologia, de ce sa nu ma apuc si de un detartraj?

Am crezut ca, in timp, ma voi lamuri ce vreau sa fac in viata, dar inca nu s-a intamplat asta. In continuare imi plac toate la fel de mult si vreau sa le fac in acelasi timp. Mi-ar veni greu sa renunt la ceva. Numai ca uite, corpul si capul asta sunt limitate si obosesc, iar oamenii par sa traga de mine in toate directiile si ajung sa imi doresc sa fiu casnica si sa nu mai fac absolut nimic!

Si, cel mai rau, intre timp am uitat sa mai cant!

Later edit: ma consolez la gandul ca, in 2007, imi era si mai rau!

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Suspendata in timp

Posted by on 15 January 2010

Dupa o perioada in care am muncit foarte mult si m-am stresat si mai mult, am cateva zile libere. Zile in care mi-am propus sa ma odihnesc. Problema e ca, obisnuita sa am tot timpul ceva important si urgent de facut, ma simt suspendata in timp. Toate activitatile care mi se pareau atragatoare inainte – sa zac, sa ma uit la TV, sa ma joc YoVille, sa citesc Cartea fiintelor imaginare – acum mi se par lipsite de sens. Ba chiar am un sentiment de vinovatie ca nu fac nimic: pierd atatea ore pretioase in care as putea corecta la teza sau lucra la site sau face planuri pentru emisiuni. A devenit clar ca am, din nou, sindrom de oboseala cronica.

In astfel de momente, singura solutie este sa ma intreb ce mi-ar placea mie, dintre toate lucrurile, sa fac in clipa asta. Sa beau o cacao cu lapte, sau sa ma sui in masina si sa plec la Valeni, sa fac focul la semineu si sa ma joc cu pisicile.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Respir cu greu sub o avalansa de termene limita

Posted by on 30 November 2009

Doctoratul este un lux pe care si-l permit cei care au un serviciul lejer, cu program flexibil si care le asigura venituri decente, pentru a trai confortabil. Ceilalti oameni n-ar trebui sa se apuce de sporturi dintr-astea extreme. Oricum, cui ii mai trebuie studii in ziua de azi? Ma uitam la vecinii mei care nu-s doctori si care isi parcheaza cu mandrie Audi-urile si BMW-urile cam la fel de scumpe ca si apartamentul de Rahova in care locuieste familia lor. Aproape ca-i invidiez: ei nu trebuie sa introduca date in SPSS! Asta numesc eu fericire!

In perioada asta a vietii mele, nu-s chiar OK. Pe langa faptul ca intepenesc in fiecare seara, pana pe la 1 noaptea, pe scaun scriind 0-1-0-0-2-0-1-0-0 intr-un tabel, mai am si o multime de maruntisuri de facut pentru la munca. Fiecare activitate, luata separat, este frumoasa si usoara. Adunate la un loc, insa, formeaza o avalansa de sub care, cu greu, reusesc sa mai vad lumina soarelui si sa mai respir.

Asadar, am: de facut emisiuni medicale si psiho-socio-filosofo-religioase, de conceput si inregistrat cateva reclame radio, de trimis voxurile la colegul care face spoturile pentru TV, de facut impreuna cu o prietena machete pentru reviste si layout-uri pentru materiale promotionale, de mers in parc si masurat latimea aleii, de desenat harta parcului cu amplasamentul corturilor, de fotografiat, de printat fotografiile, de urcat spotul despre sinucidere pe youtube, de programat reclame, de pus stiri pe site, de promovat evenimentul din decembrie, de facut trei chestionare diferite pentru studenti, de facut planuri pentru lucrari de diploma, de conceput sau corectat materialele pentru lucrarile practice de la anul intai, de luat periute de dinti pentru copii de la Colgate, de mers in scoli cu chestionare. Un coleg ma roaga sa ii verific chestionarul pentru doctoratul lui, altul sa ne vedem si sa facem capul de tabel in SPSS pentru proiectul lui, o colega vrea sa o ajut cu un referat pentru limba engleza. Trebuie sa cumpar un cadou din Kaufland, sa schimb cardul Sensiblu si sa-i fac baie masinutei Jeleu. Tre’ sa sterg praful si sa bag rufele la spalat.

Un amic ma intreba acum o saptamana ce am gatit bun. Paaaai… ia sa vedem: ciorba a la grec, sarmale, salata de vinete si pasta de avocado, prajitura cu miere si shake de banane cu kiwi. Hahahahahahahaha, v-am pacalit! Chiar ati crezut ca mai am timp sa gatesc?!

In acest context, regret din adancul inimii ca:

  1. nu am 2 creiere capabile sa lucreze, in paralel, la capacitate maxima
  2. pierd o gramada de vreme dormind si mancand
  3. nu s-a inventat inca teleportarea si trebuie sa stau in trafic si sa caut locuri de parcare
  4. am neaparata nevoie sa ma relaxez, sa ma joc Farmville si sa scriu pe blog.

Daca as avea cinci zile fara responsabilitati marunte, as termina teza de doctorat. Dar nu am. Si cred ca alergatura, stresul, noptile nedormite si toata aceasta lupta de a le face pe toate la timp chiar nu se merita. Acum, mai mult ca niciodata, vreau sa fiu casnica!!!

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Cel mai urat anotimp

Posted by on 5 April 2009

springtime-014

Din punctul meu de vedere, primavara este cel mai urat anotimp. Da, stiu, pomii infloresc, pasarile ciripesc si intreaga natura se trezeste la viata. Clisee!!! Pentru mine, de ani si ani de zile, primavara inseamna munca nesfarsita si plictisitoare, care ma tine blocata la birou sau in casa. Timpul liber il petrec dormind, caci sunt ingrozitor de obosita, fara nici un motiv. Uneori mai apar si motivele: oameni din jurul meu care ma epuizeaza emotional. O fi astenia, biochimia, fiziologia, habar nu am. In cea mai mare parte a timpului, ma simt singura iar viitorul pare sumbru. Pastrez bruma de energie pe care o mai am pentru momentele in care trebuie sa zambesc in public la radio, teve sau studenti.

springtime-012

springtime-006

Ma simt ca orbul de pe Brooklyn din povestea lui Alex Mucchielli: “Afara e primavara, iar eu nu pot sa o vad!”.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Jurnalul unei zile in care m-am trezit la ora 6

Posted by on 18 March 2009

Partea frumoasa a trezitului foarte de dimineata (singura) este melodia de pe telefon, care ma smulge (cu blandete) din lumea viselor si ma aduce la realitate. Partile urate, gramada mare: unde e stickul? ce e cu bagajul asta asa greu? usa nu vrea sa se incuie! parcarea e murdara! strada e plina de masini!

Am ajuns, totusi, cu bine la camera de garda de la chirurgie si am observat ca nu sunt singura adormita si prost dispusa din cauza orei matinale, asa ca m-am consolat si mi-am vazut de treaba mea cu drag si spor.

Dupa care mi-am zis: merit ceva dulce! Si m-am gandit: in ce loc din Bucuresti imi place mie asa de mult, incat dimineata sa devina mai frumoasa? Asa am ajuns la Caffe & Latte, o cafenea cu vedere la Cismigiu, unde am stat o jumatate de ora cu o carte de Eric Emmanuel Schmitt, intr-o atmosfera care ma facea sa ma gandesc la Berlinul de acum doi ani sau la Parisul de undeva, din viitor.

caffelatte1

caffelatte3

caffelatte2

Pe langa priveliste si cel mai bun tiramisu din Bucuresti, cafeneaua mai are un soi de vitrina decorata cu tot felul de obiecte interesante si un tapet albastru cu cesti de cafea.

Acum sunt la radio ga-ga si ma pregatesc de emisiuni. Si ii dau dreptate celui care a zis ca “cine se scoala de dimineata, va fi obosit toata ziua!”.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Luata de val

Posted by on 30 April 2008

Imi place sa privesc oamenii, in viata reala la fel de mult ca pe blogosfera. Cu totii luptam sa ne fie mai bine. Fiecare o face in felul lui. Unii au nevoie de realizari materiale, altii de iubire, altii de recunoastere si functii care sa le dovedeasca superioritatea. Tuturor ne e teama ca murim si dorim sa facem lucruri cu sens. Si fiecare este luat de valul alegerilor pe care le-a facut la un moment dat si carora le este consecvent.

Imi place sa imi imaginez ce se afla dincolo de fata de invingator pe care o afiseaza femeile din jurul meu. O mama a patru copii, dintre care doi bolnaviori, canta toata ziua si crede in Dumnezeu. O femeie inteligenta este pasionata de jobul ei, dar are noaptea caderi de calciu. Alta isi lasa copiii in tara si pleaca sa munceasca in strainatate, pentru bani. Alta este exasperata de faptul ca sta toata ziua in casa, cu baietelul. Alta da ordine, pentru ca poate. Alta crede ca munca ei este cel mai important lucru de pe pamant. Alta afirma ca nu o deranjeaza singuratatea, dar are nevoie de Xanax ca sa doarma. Alta nu face copii fiindca sta cu parintii si nu are bani de apartament.

Dincolo de vietile aparent perfecte ale celor din jurul meu, fiecare are cate o problema, cate o nemultumire, cate o neimplinire. Si fiecare este dus de val si nu are incotro decat sa lupte si sa mearga mai departe. Unii aleg sa isi arate slabiciunile, altii nu, pozeaza in oameni puternici.

Puterea vine din constienta de sine. Ce vreau, unde sunt, ce trebuie sa schimb ca sa imi ating scopurile mai bine, unde ma opresc eu si unde incep ceilalti, cu problemele, nemultumirile si neimplinirile lor.

Citeste mai mult despre singuratate.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email

Mesaje toxice

Posted by on 16 April 2008

Mesajele toxice sunt lucrurile rele pe care le spunem, cu sau fara voie, celor din jur. Eu am primit ieri doua: unul dimineatza si unul seara, dupa reteta recomandata de psihologi pentru o depresie sanatoasa.

De dimineata, afara ploua infernal si eu ajungeam in Baneasa. Eram, asadar, intr-o dispozitie de kko. In mijlocul unei conversatii in care imi spunea ca ma apreciaza si ca este mare nevoie de mine, un coleg scapa urmatoarea remarca: “daca mai muncesti atat de mult, o sa ajungi ca, la pensie, sa fii absolut singura!”. Raspunsul meu: “ei bine, nu trebuie sa mai astept pensia, sunt absolut singura si acum! inconjurata de multi, multi oameni, dar ingrozitor de singura!”

Spre seara, in restaurant, ma intalnesc intamplator cu o alta fata, care se cam da sfanta si care ma intreaba unde mai lucrez si imi zice ceva asemanator: “nu mai munci atat, ca o sa mori de tanara!” La care vine raspunsul meu: “asta nu e un lucru foarte rau… cine isi doreste sa ajunga pensionar, anyway?” Probabil ca nu se astepta la asta, ca a adaugat: “da, dar oamenii care tin la tine vor suferi…” Atunci am promis ca o sa ma straduiesc sa traiesc mai mult ca parintii mei. A parut multumita.

Citeste mai mult despre singuratate.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email