Tag: nemultumire

Luata de val

Posted by on 30 April 2008

Imi place sa privesc oamenii, in viata reala la fel de mult ca pe blogosfera. Cu totii luptam sa ne fie mai bine. Fiecare o face in felul lui. Unii au nevoie de realizari materiale, altii de iubire, altii de recunoastere si functii care sa le dovedeasca superioritatea. Tuturor ne e teama ca murim si dorim sa facem lucruri cu sens. Si fiecare este luat de valul alegerilor pe care le-a facut la un moment dat si carora le este consecvent.

Imi place sa imi imaginez ce se afla dincolo de fata de invingator pe care o afiseaza femeile din jurul meu. O mama a patru copii, dintre care doi bolnaviori, canta toata ziua si crede in Dumnezeu. O femeie inteligenta este pasionata de jobul ei, dar are noaptea caderi de calciu. Alta isi lasa copiii in tara si pleaca sa munceasca in strainatate, pentru bani. Alta este exasperata de faptul ca sta toata ziua in casa, cu baietelul. Alta da ordine, pentru ca poate. Alta crede ca munca ei este cel mai important lucru de pe pamant. Alta afirma ca nu o deranjeaza singuratatea, dar are nevoie de Xanax ca sa doarma. Alta nu face copii fiindca sta cu parintii si nu are bani de apartament.

Dincolo de vietile aparent perfecte ale celor din jurul meu, fiecare are cate o problema, cate o nemultumire, cate o neimplinire. Si fiecare este dus de val si nu are incotro decat sa lupte si sa mearga mai departe. Unii aleg sa isi arate slabiciunile, altii nu, pozeaza in oameni puternici.

Puterea vine din constienta de sine. Ce vreau, unde sunt, ce trebuie sa schimb ca sa imi ating scopurile mai bine, unde ma opresc eu si unde incep ceilalti, cu problemele, nemultumirile si neimplinirile lor.

Citeste mai mult despre singuratate.

Share This:
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • del.icio.us
  • Digg
  • StumbleUpon
  • Tumblr
  • Technorati
  • MySpace
  • Live
  • email