De fapt, eu chiar traiesc clipa, dar nu in felul ala. Eu sunt concentrata pe prezent pentru ca nu am alta solutie: sunt atat de coplesita de lucrurile care trebuie facute azi, daca se poate chiar ieri, incat nu am timp si energie sa imi mai pese ce-o sa fie peste 30 de ani. Nu e prima data cand ma simt atat de obosita. Ma uitam in seara asta la entry-uri mai vechi de pe blog, in care enumeram miliardele de nimicuri care ma aduc in stadiul sa nu-mi mai doresc altceva decat dispar undeva si sa dooooooorm.

Azi, in timp ce mergeam pe strada, mi-am dat seama ca mi-am pierdut speranta ca va fi, candva, mai bine. Numarul de nimicuri zilnice nu se va micsora, iar problemele nu vor deveni mai usor de rezolvat. Satisfactiile nu vor creste, iar oamenii pe care ma pot baza nu se vor inmulti. Nu vreau sa ma gandesc la viitor, pentru ca nu vad nimic luminos acolo. Ma concentrez asupra prezentului si merg cu pasi mici.

Si ma gandesc ca viata asta e doar o chestiune de timp: cat timp mai am pana mi se termina resursele. Probabil ca, dupa aceea, ma voi putea odihni.

In perioada asta a vietii mele, nu-s chiar OK. Pe langa faptul ca intepenesc in fiecare seara, pana pe la 1 noaptea, pe scaun scriind 0-1-0-0-2-0-1-0-0 intr-un tabel, mai am si o multime de maruntisuri de facut pentru la munca. Fiecare activitate, luata separat, este frumoasa si usoara. Adunate la un loc, insa, formeaza o avalansa de sub care, cu greu, reusesc sa mai vad lumina soarelui si sa mai respir.

Asadar, am: de facut emisiuni medicale si psiho-socio-filosofo-religioase, de conceput si inregistrat cateva reclame radio, de trimis voxurile la colegul care face spoturile pentru TV, de facut impreuna cu o prietena machete pentru reviste si layout-uri pentru materiale promotionale, de mers in parc si masurat latimea aleii, de desenat harta parcului cu amplasamentul corturilor, de fotografiat, de printat fotografiile, de urcat spotul despre sinucidere pe youtube, de programat reclame, de pus stiri pe site, de promovat evenimentul din decembrie, de facut trei chestionare diferite pentru studenti, de facut planuri pentru lucrari de diploma, de conceput sau corectat materialele pentru lucrarile practice de la anul intai, de luat periute de dinti pentru copii de la Colgate, de mers in scoli cu chestionare. Un coleg ma roaga sa ii verific chestionarul pentru doctoratul lui, altul sa ne vedem si sa facem capul de tabel in SPSS pentru proiectul lui, o colega vrea sa o ajut cu un referat pentru limba engleza. Trebuie sa cumpar un cadou din Kaufland, sa schimb cardul Sensiblu si sa-i fac baie masinutei Jeleu. Tre’ sa sterg praful si sa bag rufele la spalat.

Un amic ma intreba acum o saptamana ce am gatit bun. Paaaai… ia sa vedem: ciorba a la grec, sarmale, salata de vinete si pasta de avocado, prajitura cu miere si shake de banane cu kiwi. Hahahahahahahaha, v-am pacalit! Chiar ati crezut ca mai am timp sa gatesc?!

In acest context, regret din adancul inimii ca:

1. nu am 2 creiere capabile sa lucreze, in paralel, la capacitate maxima
2. pierd o gramada de vreme dormind si mancand
3. nu s-a inventat inca teleportarea si trebuie sa stau in trafic si sa caut locuri de parcare
4. am neaparata nevoie sa ma relaxez, sa ma joc Farmville si sa scriu pe blog.

Daca as avea cinci zile fara responsabilitati marunte, as termina teza de doctorat. Dar nu am. Si cred ca alergatura, stresul, noptile nedormite si toata aceasta lupta de a le face pe toate la timp chiar nu se merita. Acum, mai mult ca niciodata, vreau sa fiu casnica!!!

Cosmin, baiatul de care am fost indragostita in clasa a IV-a, era consecvent. Apoi a murit.

A trebuit sa joc rolul unei ciori ca sa imi dau seama cat de categorica sunt eu cateodata. Daca as lasa un pic de loc pentru negocieri, cred ca mi-ar fi mai bine. Oare cator sanse de a fi fericita le-am spus eu “Lasa-ma in pace, vino in martie?”

Unii barbati sunt niste pradatori. Daca ai o secunda de slabiciune, daca esti obosita, suparata si ai lasat garda jos, pac, te-au taxat. Victorii marunte si nesemnificative.

Am decis sa trec la urmatorul stadiu si sa invat cum ii cheama pe regizorii filmelor la care ma uit. Pana acum ii stiu pe Alejandro Gonzales Inarritu, Quentin Tarantino si Lars von Trier. E?

In fiecare femeie exista o pisi. Trebuie doar sa aiba loc sa se manifeste. Culmea e ca nu-i chiar atat de rau sa fii vulnerabila.

As vrea ca oamenii la care tin sa faca parte cu adevarat din viata mea. Dar nu-i suficient sa vreau doar eu asta. Suntem atat de aproape, dar intre noi e o prapastie de netrecut.

Cred ca-s foarte obosita.

Din punctul meu de vedere, primavara este cel mai urat anotimp. Da, stiu, pomii infloresc, pasarile ciripesc si intreaga natura se trezeste la viata. Clisee!!! Pentru mine, de ani si ani de zile, primavara inseamna munca nesfarsita si plictisitoare, care ma tine blocata la birou sau in casa. Timpul liber il petrec dormind, caci sunt ingrozitor de obosita, fara nici un motiv. Uneori mai apar si motivele: oameni din jurul meu care ma epuizeaza emotional. O fi astenia, biochimia, fiziologia, habar nu am. In cea mai mare parte a timpului, ma simt singura iar viitorul pare sumbru. Pastrez bruma de energie pe care o mai am pentru momentele in care trebuie sa zambesc in public la radio, teve sau studenti.

Ma simt ca orbul de pe Brooklyn din povestea lui Alex Mucchielli: “Afara e primavara, iar eu nu pot sa o vad!“.

Eu nu sunt fericita decat atunci cand sunt in pat. A nu se intelege prostii. Dimineata, cand ma trezesc, ma smulg si ma imping catre bucatarie, gandindu-ma ca diseara o sa ma culc la loc. In timpul zilei, la birou, ma gandesc din ce in ce mai nerabdatoare la momentul in care o sa ma bag in pat, acasa. Pe drum nu dau voie nici unui beemve sa ma depaseasca, fiindca pe mine ma asteapta acasa pernutza si ma grabesc rau de tot.

Acum stau cu laptopul in brate, iar langa mine am Valul Pictat, cana de la Polianschi plina cu ciniminnies si crema cu miros de trandafiri.

Sunt cea mai fericita femeie din blogosfera!

In sfarsit, dupa 31 de ani de viata si doua licente, m-am hotarit ce vreau sa fac in viata. Nici stomatologie, nici relatii publice. Nici jurnalism, nici muzica, nici radio, nici invatamant, nici marketing. De fapt, nu mai vreau la nici un serviciu. Deloc. Niciodata.

Vreau sa fiu casnica, sa ma trezesc la 8 dimineatza si sa stau la cafeluta impreuna cu vecina mea, casnica si ea. Sa ma uit la Gray’s Anatomy, sa fac ciorbita de perisoare si branza cu marar, sa sterg praful si sa dau cu aspiratorul si sa ma plimb in parc.

Pentru documentare: Retro Housewife.

Seara m-as duce la film sau la teatru, la concerte de muzica simfonica sau in mall. As citi toate cartile adunate pe rafturi si m-as duce sa fac voluntariat si sa plantez pomisori. Va asigur ca nu m-as plictisi.

Deci, vreau sa fiu casnica. Imi mai ramane de rezolvat principala problema: tre’ sa gasesc un sponsor!

Foto de aici.

Cafeaua nu are efect, cola e coroziva (am mai zis asta), redbull nu beau ca are chimicale. Ce sa fac? Cum sa scap de diminetile astea ingrozitoare?

- sa ma trezesc la 6.30

- sa conduc prin ploaie

- sa stau in ploaie

- sa merg la serviciu

- sa locuiesc singura

- sa vad cerul innorat

- sa locuiesc departe de ai mei

- sa merg la serviciu

Later edit: si nu ii inteleg pe cei care iubesc vremea ploioasa si intunecoasa si nici pe cei care sustin ca se simt bine cand afara e rupere de nori.

E adevarat ca, daca vrei sa faci ceva in viata, trebuie sa muncesti si sa te sacrifici cand esti tanar. Fiindca, altminteri, de unde sa ai bani de medicamente cand o sa fii batran si bolnav?

Acum, intrebarea e ce faci in viata: muncesti pentru tine sau pentru altul? In momentul in care nu mai ai chef de viata in timpul tau liber, e momentul sa te opresti din munca, pentru ca atunci nu mai esti tu beneficiarul.

7 iunie 2007, Yahoo! 360 Blog

Pic de somn, cafeaua n-are efect, Red Bull & alte Xpress Energy Drinks nu beau fiindca au E-uri, Cola e coroziva.

Veau acasa la mine sa doooooorm!

22 mai 2007, Yahoo! 360 Blog