Posted by
LoRE on 4 February 2010
Ieri am fost la masa cu colegii si, la un moment dat, discutia a alunecat catre planurile pe termen lung versus concentrarea pe prezent. Mihaela a zis atunci despre mine ca as fi dintre aia cu “traieste clipa”. A sunat ca si cum as fi unul dintre indivizii aia superficiali care traiesc viata la maxim, se distreaza si nu ii pasa de ce se va intampla cu el peste 20, 30 sau 50 de ani.
De fapt, eu chiar traiesc clipa, dar nu in felul ala. Eu sunt concentrata pe prezent pentru ca nu am alta solutie: sunt atat de coplesita de lucrurile care trebuie facute azi, daca se poate chiar ieri, incat nu am timp si energie sa imi mai pese ce-o sa fie peste 30 de ani. Nu e prima data cand ma simt atat de obosita. Ma uitam in seara asta la entry-uri mai vechi de pe blog, in care enumeram miliardele de nimicuri care ma aduc in stadiul sa nu-mi mai doresc altceva decat dispar undeva si sa dooooooorm.
Azi, in timp ce mergeam pe strada, mi-am dat seama ca mi-am pierdut speranta ca va fi, candva, mai bine. Numarul de nimicuri zilnice nu se va micsora, iar problemele nu vor deveni mai usor de rezolvat. Satisfactiile nu vor creste, iar oamenii pe care ma pot baza nu se vor inmulti. Nu vreau sa ma gandesc la viitor, pentru ca nu vad nimic luminos acolo. Ma concentrez asupra prezentului si merg cu pasi mici.
Si ma gandesc ca viata asta e doar o chestiune de timp: cat timp mai am pana mi se termina resursele. Probabil ca, dupa aceea, ma voi putea odihni.
Posted by
LoRE on 15 January 2010
Dupa o perioada in care am muncit foarte mult si m-am stresat si mai mult, am cateva zile libere. Zile in care mi-am propus sa ma odihnesc. Problema e ca, obisnuita sa am tot timpul ceva important si urgent de facut, ma simt suspendata in timp. Toate activitatile care mi se pareau atragatoare inainte – sa zac, sa ma uit la TV, sa ma joc YoVille, sa citesc Cartea fiintelor imaginare – acum mi se par lipsite de sens. Ba chiar am un sentiment de vinovatie ca nu fac nimic: pierd atatea ore pretioase in care as putea corecta la teza sau lucra la site sau face planuri pentru emisiuni. A devenit clar ca am, din nou, sindrom de oboseala cronica.
In astfel de momente, singura solutie este sa ma intreb ce mi-ar placea mie, dintre toate lucrurile, sa fac in clipa asta. Sa beau o cacao cu lapte, sau sa ma sui in masina si sa plec la Valeni, sa fac focul la semineu si sa ma joc cu pisicile.
Posted by
LoRE on 20 September 2007
Sunt ataaaaat de fericita! Nu, nu am luat salariul si nici nu mi-am cumparat pantofi. Nu am nici iubitul ala perfect despre care vorbeam cand eram in transa. Nu am mancat ciocolata si nici tiramisu cu fructe de padure. Nu sunt in Berlin si nici nu am bilet de avion intr-acolo.
Eu nu sunt fericita decat atunci cand sunt in pat. A nu se intelege prostii. Dimineata, cand ma trezesc, ma smulg si ma imping catre bucatarie, gandindu-ma ca diseara o sa ma culc la loc. In timpul zilei, la birou, ma gandesc din ce in ce mai nerabdatoare la momentul in care o sa ma bag in pat, acasa. Pe drum nu dau voie nici unui beemve sa ma depaseasca, fiindca pe mine ma asteapta acasa pernutza si ma grabesc rau de tot.
Acum stau cu laptopul in brate, iar langa mine am Valul Pictat, cana de la Polianschi plina cu ciniminnies si crema cu miros de trandafiri.
Sunt cea mai fericita femeie din blogosfera!
