In fata blocului meu se joaca un copil disperat. Nu stiu cine este, n-am iesit sa il vad, dar imi imaginez ca este al unor vecini de-ai mei de sus. Asta pentru ca, seara, urla cu fata spre ferestrele mele: Mamiiii, cat e ceasul? Mamiiiiiiiiiiii, arunca-mi si mie o sticla de apa! Hai, te rooog! Te roooooooooooooooooooooooog! Te rooooog mult de tot! Mami, te rog mult, mult, mult de tot! Imi este ingrozitor de sete! Arunca-mi si mie o sticla de apa, te roooooooog! Nu vin sus! Vreau sa mai stau un pic sa ma joc cu prietenii mei! Te rog mult, mami, arunca-mi si mie putina apa! Un pic de tot! Te rooooog! Te iubesc, mami!
Initial m-am enervat, fiindca are o voce limpede si ascutita ca un bisturiu si nu tine cont de nici o ora de liniste. Cand l-am auzit insa cu “vreau sa ma mai joc un pic cu prietenii mei” si cu “te iubesc, mami!”, mi-a devenit brusc simpatic. Uite, dom’le, un copil care stie ce vrea si care cere cu perseverenta lucrul ala pana il obtine*. Isi simte si exprima dorintele cu toata fiinta lui si nu se lasa pana nu si le indeplineste. E ca o picatura chinezeasca! Imi vine sa scot capul pe geam si sa strig “Bravo, baietel, tine-o tot asa si o sa reusesti in viata!”.
* la Freud, Sinele (Id) actioneaza conform principiului placerii si nu tine cont de cei din jur, fiind focalizat pe evitarea durerii si cautarea placerii. Copilul disperat este numai Sine! 
