Prima cantina in care am intrat a fost cea de la Max, din Regie, prin anul 5 de facultate. M-a dus acolo un amic, Adi, si am mancat impreuna mazare. Mi s-a parut ca, in incaperea imensa plina de mese, miroase urat si ca tacamurile de tabla sunt oarecum jegoase. De atunci, am mai fost de cateva ori la cantina facultatii de Medicina de la Izvor, insa am preferat sa mananc acasa, la restaurant sau, in cel mai rau caz, la fast-food.
De cand sunt la doctorat la Sociologie, insa, am descoperit bufetul de la subsol, de unde poti cumpara o mancare foarte, foarte buna la un pret foarte mic. Cu aproximativ 15 lei mananci doua feluri + desert + suc carbogazos cariogen. Atmosfera este placuta: e aerisit, au odorizante de incapere, lumina puternica, mese din lemn, un afis cu Buena Vista Social Club si fotografii mari cu persoane varstnice din mediul rural.
Clientii sunt studentii si profesorii din facultate, insa am vazut si cativa viitori stomatologi, atrasi de mancarea buna si de zvonul ca, la Sociologie si Asistenta Sociala, sunt fete foarte dragute.
Daca mi-ar fi zis cineva ca voi ajunge atat de obosita ca acum facand lucrurile care-mi plac cel mai mult, nu l-as fi crezut. Cand eram studenta la stoma, nu-mi placea aproape nimic din ceea ce invatam sau lucram. Dinti, dinti, dinti, dinti si iar dinti de dimineata pana seara!!! Cand treceam cu autobuzul 226 pe langa Conservator, simteam un foarte adanc regret ca n-am avut curaj sa le dau cu tifla tuturor celor care-mi ziceau ca medicina e o profesie serioasa si sa ma duc sa fac muzica.
Dupa aceea, am avut de ales ce vreau sa devin, ceva ce-mi place mult si mi se potriveste cel mai bine. Si m-am lacomit: am vrut si invatamant, si presa scrisa, si radio, si TV, dar si relatii publice si marketing. Un pic de sociologie nu strica nimanui si… ia stai! Parca imi placea si psihologia! Hmmm… dar daca tot am terminat stomatologia, de ce sa nu ma apuc si de un detartraj?
Am crezut ca, in timp, ma voi lamuri ce vreau sa fac in viata, dar inca nu s-a intamplat asta. In continuare imi plac toate la fel de mult si vreau sa le fac in acelasi timp. Mi-ar veni greu sa renunt la ceva. Numai ca uite, corpul si capul asta sunt limitate si obosesc, iar oamenii par sa traga de mine in toate directiile si ajung sa imi doresc sa fiu casnica si sa nu mai fac absolut nimic!
Si, cel mai rau, intre timp am uitat sa mai cant!
Later edit: ma consolez la gandul ca, in 2007, imi era si mai rau!
In ultima vreme, am tot auzit si citit diverse criterii pe baza carora baietii isi aleg perechea. In societatile traditionale, cel putin, se promoveaza inca ideea de nevasta “frumoasa, credincioasa si devreme acasa”, buna gospodina (care calca-camasi), blanda si asezata si, daca se poate, dintr-o familie serioasa. In plus, ar fi bine sa fie cu 10 cm mai scunda si cu 1-5 ani mai tanara ca barbatul.
Este foarte adevarat ca toate aceste criterii au rolul de a facilita o buna functionare a institutiei numita familie. Femeile mai tinere pot da nastere la mai multi copii si, in timp ce ele sunt responsabile cu ingrijirea si cresterea lor si cu problemele casei, barbatul se poate angaja in activitati creative si in acumularea de resurse materiale. M-am exprimat frumos?
Pe de alta parte, a avea o relatie cu o femeie moderna si independenta presupune ca sa fii puternic si sa te simti implinit. Altfel, nu vei avea incredere in ea, vei avea senzatia ca esti eclipsat si te vei plange ca nu te face sa te simti barbat. Si chiar daca esti puternic si implinit, o relatie familiala de tip (post)modern care se desfasoara intr-o lume in permanenta schimbare presupune un efort mai mare din partea celor doi: impartirea responsabilitatilor, punerea de acord in cele mai variate privinte, resistenta la alte tentatii din exterior. Presupune o renuntare constanta la individualitate in favoarea iubirii.
Intre aceste doua extreme pot exista mii de combinatii, fiecare om punandu-se in situatia pe care poate el sa o duca la un moment dat. Pe unii ii ajuta statistica si isi aleg o nevasta “ca la carte”. Altii se lasa dusi de nas val si nu mai au cale de intoarcere. Altii umbla din floare in floare, cautand ceva de negasit. Altii sunt mai norocosi si isi gasesc marea iubire. Altii inca mai asteapta.
Scriam acum cateva zile despre rautate, efectul Lucifer si violenta nejustificata asupra altor fiinte umane. In seara asta am citit pe blogul lui Mihai despre un filmulet despre inchisoarea Abu Ghraib. A fost seara trecuta la HBO, dar e bine de retinut si de vazut data viitoare cand este programat.
Oamenii buni fac lucruri bune, oamenii rai fac lucruri rele. Iar noi suntem, fireste, buni. Oamenii rai sunt, intotdeauna, ceilalti: ii vedem la stirile de la ora 5 sau ne ciocnim de ei in viata de zi cu zi.
Detinuti si gardieni. Experimentul de la Universitatea Stanford din 1971 (Prison Experiment) arata ca oameni absolut normali se dezumanizeaza in anumite circumstante si ca oricine este expus la riscul de a deveni un asupritor sau chiar un criminal. Phillip Zimbardo, profesor la Stanford, a propus studentilor sa joace timp de doua saptamani rolul de gardian sau detinut, rol ales prin tragere la sorti. Studentii alesi sa fie detinuti au fost ridicati din casele lor intr-o duminica, fara a fi anuntati in prealabil, li s-a dat un numar si au fost intemnitati. In scurt timp, studentii-gardieni au inceput sa fie severi, duri, devenind agresivi si facand abuz de putere. In acelasi timp, studentii-detinuti au inceput sa manifeste tulburari emotionale, motiv pentru care experimentul a fost intrerupt dupa 6 zile. Citeste mai mult in Gandul.
Avem puterea. Experimentul arata ca, in anumite situatii care presupun putere asupra altora, oricine poate comite acte inumane. Exista anumite stereotipuri asociate cu diferite functii iar indivizii care le ocupa isi dizolva personalitatea in functia respectiva. Ei adopta fara discernamant comportamentul care cred ca este asteptat de la cei avand pozitia respectiva. Un gardian trebuie sa fie dur cu detinutul, deci studentul-gardian il agreseaza pe colegul lui, studentul-detinut.
E bine sa fac rau. In urma acestui experiment, comportamentul nazistilor in cel de-al Doilea Razboi Mondial sau al americanilor in inchisoarea Abu Gharib nu mai este inexplicabil. Acesti oameni erau investiti cu autoritate si putere de catre sistem si transformau in fapte ceea ce credeau ei ca trebuie sa faca. Ei manifestau imaginatie si initiativa in interpretarea unor ordine vagi si o asa-numita “cataracta corticala”, devenind insenibili la suferinta celorlalti oameni. Acesta este efectul Lucifer. Ei vedeau raul produs, stiau ce fac si credeau ca fac ceea ce trebuie.
Eu si cei la fel ca mine.Cercetari ulterioare au aratat ca oamenii sunt predispusi la a face rau in anumite circumstante si numai in masura in care se identifica social cu grupul avand o ideologie brutala. Oamenii care fac deja parte din grupuri cu ideologii diferite sunt mai putin predispusi a se integra in grupuri tiranice. De asemenea, cand exista o criza sau un esec al grupului, incepe sa se simta nevoia unui lider care, prin metode mai brutale ca de obicei, sa readuca situatia sub control. Acest lider poate strange in jurul lui oamenii, le poate da o viziune a propriei valori si ii poate determina sa foloseasca violenta pentru a distruge “dusmanul comun”.
Un pic de munca fizica nu a omorat pe nimeni! Abia acum inteleg de ce oamenii care muncesc pamantul dorm bine, nu au insomnii si nelinisti existentiale!
Aseara au sosit rafturile, pe care le-am si montat. Bine, mai mult Alin decat mine, dar am pus si eu un surub, o politza, acolo.
Dupa aia, m-am ambitionat sa asez in rafturi toate cartile – 15 metri, dupa cum spuneam. Pe categorii: medicina, sociologie si comunicare, psihologie si filosofie, self help (necitite), religie (citite!!!), SF-urile pretioase, cartile pentu copii – o mica avere colorata, colectia Cotidianul, beletristica, albumele de calatorie, revistele Superbebe, Elle decoration, Baby, Visul Copiilor, Psychologies, Winx, apoi materialele copiate la xerox pentru studenti, partiturile de pian, dosarele cu portofoliul, pfiu!!! Am muncit pe rupte! Dar am dormit bustean!
Ce Xanax, frate? Ia, repede, la sapat si toate angoasele se vor evapora subit!
La noi in bloc nu sta nici femeia de serviciu! Si-a dat demisia acum sapte zile, timp in care la iesirea din spate s-a adunat o intreaga colectie de carti comuniste. Impresionante sunt operele complete ale lui Lenin, legate in coperti bleumarin cu scris auriu. Am fost impresionata de cat a putut sa scrie omul ala! A fost un adevatat geniu.
Acum am timp pana maine sa ma hotarasc daca dau acele carti laCopacul de hartiesau daca le pastrez pentru socioloaga din mine.
